Multiculturalitatea în lumea cărţilor şi a bibliotecilor

La sfârşitul acestei săptămâni, duminică, 15 iulie 2018,  între 11,00-13,00, avem a doua întâlnire a Hamacului cititor. Tema lecturilor în aer liber este Multiculturalitatea în lumea cărţilor şi a bibliotecilor. De aceea propunem braşovenilor şi vizitatorilor lectura cărților noi în limbi străine (engleză, franceză, maghiară) şi în limba română, de la Biblioteca engleză, Mediateca francofonă, Centrul cultural Maghiar şi Secţia de împrumut, toate departamante ale Bibliotecii Județene Brașov. Vom avea cărţi foarte interesante, romane de scriitori contemporani, dar şi volume de nonficţiune, memorii, călătorii, cărţi de ştiinţă şi despre noile tehnologii ale comunicării, politologie, artă etc.

Sărbătorim dialogul intercultural și avem invitați speciali care vor face animație cu personaje istorice din cultura Brașovului. Astfel ne vom întâlni pentru animaţie culturala şi lecturi cu personalităţile culturale ale Braşovului: Áprily Lajos, Maria Baiulescu, George Bariţiu şi Johannes Honterus. Nu am ales întâmplător aceste personalităţi, ci pentru că sunt personalitati în completare, minţi deschise, tolerante, care îngemănau mai multe culturi şi dialogau în mai multe limbi cu ceilalţi. Toate biografiile reflectă interesul multiplu pentru culturi diferite, reprezintă modele de viaţă şi mai ales oglindesc întocmai ideea şi tema lecturilor: Multiculturalitatea şi dialogul între culturi.

Aveți ocazia să îi întâlniți pe Áprily Lajos, Maria Baiulescu, George Barițiu și Johannes Honterus.

Vă așteptăm în Livada Poştei, curtea Casei Baiulescu (lângă Școala 6).

Eveniment organizat în parteneriat cu Asociaţia Cultour şi Muzeul Casa Mureşenilor.

Intrare gratuită

Aranjăm cortul, punem hamacele, așezăm șezlongul și vă dăm întâlnire cu personaje istorice din secolele XIX-XX. Veniți la întâlnirea cu cartea și istoria!

În caz de vreme nefavorabilă, activitatea va avea loc la Mediateca Francofonă, la parterul Casei Baiulescu.

Vă așteptăm cu drag!

Echipa Bibliotecii Judeţene Braşov