Despre ÁPRILY Lajos

ÁPRILY Lajos (n. la 14 nov. 1887, Bv. – m. 6 aug. 1967, Hárshegy lângă Budapesta.), poet şi traducător. Adevăratul său nume de familie a fost Jekely, nume pe care îl va purta fiul său, Jekely Zoltán, traducător din limba română şi poet. Predecesorii săi au fost aurari saşi din Bv., Áprily fiind o formă maghiarizată a numelui de Jekely. De la aceştia poetul a moştenit măiestria şi migala, iar de la tatăl său, pasionat de muzică, grija deosebită pentru armonia versurilor. Părinţii săi au lucrat la fabrica de chibrituri din Bv., iar din 1890 s-au mutat la Praid, unde tatăl său a devenit pădurar. A frecventat şcoala elementară de aici, iar liceul la Odorheiul Secuiesc. Din 1899 urmează cursurile liceului reformat din Cluj, avându-i profesori, printre alţii, pe Kovács Dezső şi Seprődi János. Îşi ia bacalaureatul în 1905 şi se înscrie la Facultatea de Ştiinţe umaniste, obţinând titlul de profesor de limba maghiară şi germană (1909). Petrece un timp la Paris, iar la întoarcere (1909) devine profesor la Colegiul Pedagogic Bethlen din Aiud, unde se împrieteneşte cu poeţii români Emil Giurgiuca şi Octavian Şireagu. Din anul 1910 până în 1926 predă şi la gimnaziul din Aiud. În 1911 se căsătoreşte cu Schéfer Ida. Participă activ la revoluţia maghiară din 1919, motiv pentru care a avut de suferit mai târziu. Pentru perfecţionarea în limba franceză, în anul 1923, a urmat un curs la Dijon, obţinând diploma de profesor. De altfel, într-o scrisoare, Liviu Rebreanu, atunci preşedinte al Societăţii scriitorilor din România, îi promitea un sprijin financiar pentru a putea pleca în Franţa. Începând cu 1930 a fost membru al societăţii culturale Kisfaludy Társaság. În 1905 îi apare o poezie nesemnată în Egyetemi Lapok, iar în 1909 semnează în Erdélyi Lapok. Atrăgându-şi critici din partea lui Kovács Dezső, ani de zile nu va mai publica nimic. Abia în primăvara lui 1918 îl întâlnim în paginile revistei Új Erdély, de astă dată sub pseudonimul Áprily. Începe să colaboreze la revistele Erdélyi Szemle, Vasárnapi Újság, Napkelet, Zord Idő, Pásztortűz. Primul volum de poezii dezvăluie atitudinea antirăzboinică a poetului, deşi el nu participase direct la acesta. Ele constituie un adevărat protest împotriva conflictului care tocmai se încheiase. Deplânge moartea prietenilor şi a cunoscuţilor, exprimându-şi încrederea că oamenii pot trăi înfrăţiţi. Temele poeziilor sale au fost legate de mediul în care trăia familia sa, de peisajul transilvănean, de fenomenele naturii şi marile evenimente istorice. Motive des întâlnite sunt, de asemenea, amintirea şi  singurătatea. De la primele poezii, apare ca un îndrăgostit de peisaj, preferând zona Munţilor Apuseni, în mijlocul cărora a petrecut numeroase momente de desfătare, recăpătându-şi echilibrul spiritual. Primul său volum de versuri, Falusi elégia (Elegie rustică) (Cluj, 1921) a fost apreciat ca un mare succes al liricii maghiare transilvănene, un triumf al artei, al cizelării, al limbajului poetic (cum aprecia criticul literar Gavril Scridon). Apariţia sa a fost ca un miracol poetic în degringolada momentană a liricii maghiare după Németh László. Poetul a respectat formele tradiţionale ale poeziei, versurile sale având echilibru şi melodicitate şi, nu întâmplător, unele au fost puse pe muzică. Această culegere de versuri a fost urmată de volumele Esti párbeszéd (Aiud, 1923) şi Rasmussen hajóján (Cluj, 1926). Deşi stabilit la Aiud, acceptă propunerea lui Kuncz Aladár de a fi redactor la suplimentul literar al ziarului Ellenzék din Cluj (1924). Între 1924-1926 a fost redactor literar la acest ziar, mutându-se definitiv la Cluj, din 1926, devenind şi prof. la Liceul reformat. Participă la întâlnirea scriitorilor maghiari din Transilvania, unde se pun bazele revistei Erdélyi Helikon, ajungând, pentru o scurtă perioadă, redactorul şef al acesteia (1928). Se remarcă ca unul din principalii organizatori şi conducători ai vieţii culturale a maghiarilor din Transilvania. În perioada transilvăneană a activităţii sale literare, îi apar patru volume de poezii şi o dramă în versuri. O parte din creaţia sa a fost tradusă în limba germană şi publicată parţial în revista Klingsor din Braşov. În 1929 renunţă la postul de redactor al revistei Helikon, considerând pe de o parte că nu i se potrivea, iar pe de altă parte şi din cauza greutăţilor familiale, care l-au determinat să se mute la Budapesta. În capitala Ungariei a predat la Liceul de fete „Baár Madas”, unde a ajuns director. Plecarea sa intempestivă a generat numeroase regrete în rândul scriitorilor maghiari transilvăneni care-l considerau „nu numai un poet din Transilvania, ci însăşi întruchiparea poetului transilvănean”. A continuat să aibă strânse legături, atât cu publicaţia Erdélyi Helikon, cât şi cu scriitorii maghiari din Transilvania. Din 1930, fără a-şi părăsi postul de profesor, este şi redactorul revistei Protestáns Szemle. Între 1934-1949 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Maghiare. A făcut câteva excursii de studii în Finlanda, Franţa şi Austria (toamna lui 1935). Începând cu anul 1937, îşi petrece mult timp la Visegrád, oraş situat pe Dunăre, cu un peisaj care îl atrăgea. În vara lui 1941 s-a retras la Praid, lângă Odorheiul Secuiesc în Transilvania, iar în 1944 s-a pensionat. După aceasta dată s-a stabilit definitiv în localitatea Szentgyörgypuszta (lângă Visegrád) din Ungaria. Pentru scurt timp, în 1946, a ocupat un post în Conventul reformat şi, în acelaşi an, a devenit redactorul revistei Új Magyar Asszony. Între timp a publicat mai multe volume de versuri. Debutează în viaţa literară a Ungariei, după zece ani de tăcere în 1939, când publică volumul de versuri A láthatatlan írás. (Scrisul invizibil). Versurile exprimă nostalgia poetului după siguranţa şi liniştea locurilor natale în contrast cu tumultul marelui oraş care era Budapesta. Următoarele volume păstrează în linii mari aceeaşi tematică, dar au un tot mai ridicat nivel valoric. În ele se simte nostalgia şi tristeţea celui plecat de lângă oamenii şi locurile dragi. Arta lui ÁPRILY Lajos este în esenţă impresionistă, însoţită de o deosebită muzicalitate, ţinând de parnasianism şi simbolism, păstrându-şi mereu originalitatea. Uneori poezia devine un mijloc de autoanaliză a poetului, care recunoaşte că n-a luptat cu soarta, n-a înălţat steaguri şi baricade. A acordat un interes deosebit poeziei româneşti, traducând cu deosebit simţ artistic poezii din M. Eminescu, Şt. O. Iosif, L. Blaga, iar mai târziu Al. Macedonski, T. Arghezi, G. Coşbuc şi I. Pillat. A făcut traduceri şi din H. Ibsen, A. Puşkin, I. Turgheniev, W. Shakespeare, P. B. Shelley, Fr. Schiller, M. I. Lermontov, N. V. Gogol ş.a. Traducerile nu constituie pentru el o activitate auxiliară, ci una în care s-a ilustrat cu valoroase reuşite ce respectă spiritul poetului din care traduce, dar prin talentul său recreează opera celui tălmăcit. A tradus din latină, germană, rusă, română, chineză. Poezia lui originală a fost tradusă în germană, engleză, franceză, slovacă, română. ÁPRILY Lajos s-a afirmat ca unul din cei mai de seamă poeţi lirici de limbă maghiară, dintre cele două războaie mondiale. Lirica lui Áprily poate fi întrezărită în arta făurarului în aur, strămoş al poetului”. Pentru activitatea sa literară, în 1954, a primit premiul József Attila. Eseurile şi criticile sale au apărut abia în 1981 în volumul Álom egy könyvtárról. O stradă din Braşov îi poartă numele, precum şi liceul cu limba de predare maghiară.

Pe strada Lungă nr. 109 se află casa natală unde s-a născut Aprily Lajos. În decembrie 2012, la împlinirea a 125 de ani de la naşterea poetului, s-a aşezat o placă memorială în trei limbi (germană, maghiară şi română), marcând momentul şi locul naşterii lui Aprily. Recomandăm o plimbare pe strada Lungă în descoperirea casei natale şi a plăcii memoriale, unul dintre locurile unde s-a născut o personalitate a Braşovului.

Referinţe şi bibliografie: Cărturari Braşoveni (sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, Braşov, Biblioteca Municipală, p. 19-20 (cu bibliografie); Balotă, N., Scriitori maghiari din România, 1920-1930, Bucureşti, Editura Kriterion, 1981.