Scriitorul şi medicul Vasile Voiculescu s-a născut la 27 noiembrie 1884 în comuna Pârscov, judeţul Buzău, fiind al şaselea copil al părinţilor săi, Costache şi Sultana Voicu.
Urmează clasa I în comuna Pleşcoi, iar apoi, datorită rezultatelor excepţionale la învăţătură, a studiat la o școală particulară din Buzău. Primele două clase de gimnaziu le făcea la Liceul „Al. Hasdeu” din Buzău, dar, începând din anul 1897, s-a mutat la Bucureşti, la sora sa, urmând cursurile Liceului „Gh. Lazăr”.
Anul 1901 este anul primelor încercări literare, influențate de Eminescu şi Coșbuc.
Între 1902 – 1903 era student la Facultatea de Litere şi Filosofie din București pe care, la insistenţele familiei, a părăsit-o pentru Medicină. Teza de licenţă o susţinea în 1910, an în care se şi căsătorea cu Maria Mitescu. Soţia i-a dăruit cinci copii.
Începea să profeseze, specializându-se, ulterior, în medicină internă, igienă şi epidemiologie. Pentru el, medicina era o pasiune, nu o profesie. A ajuns să fie foarte căutat, ajutând, fără interese materiale, și bolnavii săraci, fiind supranumit „medicul fără de arginţi”. „Îmi spunea adesea, că nu se cuvine să lăsăm să treacă o zi fără fapte bune, medicul fiind din acest punct de vedere într-o poziţie privilegiată prin însăşi natura profesiunii sale, căci poate face foarte uşor asemenea fapte, fără să caute prea mult” (dr. Constantin Daniel).
În anul 1912 debuta în revista „Convorbiri literare”, cu poezia „Dorul”, iar în anul 1916 îi apărea primul volum „Poezii”. A continuat să creeze şi să publice nu doar poezii ci şi piese de teatru.
În anul 1946 se stinge din viaţă soţia sa. Până atunci a fost foarte implicat în viaţa culturală şi medicală, colaborând la numeroase reviste şi la radio, de asemenea, primind premii şi fiind decorat în mai multe rânduri atât pentru opera sa literară cât şi pentru activitatea profesională. După moartea soţiei, felul lui de viață se schimbă semnificativ, devenind mai interiorizat. A avut, în schimb, o prolifică activitate literară începând să scrie şi nuvele şi povestiri, romanul Zahei Orbul şi, desigur, sonetele.
După anul 1944 începea să participe la întrunirile organizate la Mănăstirea Antim de către „Rugul Aprins”, o organizaţie culturală formată din intelectuali laici şi călugări care îşi propunea, în principal, păstrarea valorilor ortodoxe în vremuri de ateism comunist. În 1948 gruparea era interzisă, ulterior începând arestările membrilor săi, acuzaţi că au subminat autoritatea statului. Pentru că nu și-a vândut conștiința, Vasile Voiculescu a fost și el condamnat, la cinci ani de temniţă grea şi cinci ani de degradare civică. Avea 74 de ani. Iată ce scria despre el Leonte Radu, închis, de asemenea, la Jilava și Aiud: „Crucea și-a purtat-o cu mare demnitate și bravada n-o cunoștea. Era nu modest, ci în toate smerit. N-a suferit de foame, că nu era mâncăcios, dar a suferit de frig, căci, pe el, peste oase și piele, zeghea vărgată nu-l încălzea și o pătură nu era voie să o țină pe spate să se încălzească.” Cu sănătatea distrusă, a fost graţiat în aprilie 1962. A murit un an mai târziu, la 26 aprilie 1963.
„Ascultându-l, simțeai cinstea exemplară a unui om ce a tânjit după puritate, luptând o viață întreagă să o realizeze. Puritate? Nu e oare o nălucă a minții noastre? Năluca asta e totuși de natură să ne transfigureze măcar o părticică din viața noastră.” (Arșavir Acterian)
Microexpoziţia comemorativă de carte cuprinde o selecţie de titluri ilustrative din opera sa şi este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut a bibliotecii noastre.
Notă: Citatele sunt preluate din cartea Vasile Voiculescu, scriitorul martir și Rugul aprins, vol. 1, volum regăsit în expoziție.