Luni, 28 octombrie, de la orele 12,00, Mediateca noastră este gazda unui eveniment deosebit. Expoziţia şi conferinţa Metamorfozele Iaşului vă oferă o călătorie în reconstrucţia oraşului bombardat în al doilea război mondial.
Ce anume s-a păstrat şi ce s-a pierdut, cum s-a refăcut şi cum s-a schimbat oraşul Iaşi, căpătând un nou chip, ne arată expoziţia documentată şi organizată atent şi cu suflet de curatoarea Carmen Voroneanu de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi. Detalii va oferi invitatul bibliotecii noastre, conferenţiar univ. dr. Ionuţ Nistor de la Facultatea de Istorie şi prorector al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Iar surprizele plăcute nu se opresc aici. Pregătim şi o prezentare despre bombardamentul oraşului Braşov în anii celui de al doilea război mondial şi despre cum s-au reparat distrugerile, realizată de dr. Daniel Nazare.
Aşadar, vă aşteptăm cu drag pe toţi cei interesaţi de istoria oraşelor Iaşi şi Braşov, despre istoria noastră recentă, cea care ne afectează şi în care trăim, în cadrele, contextul şi climatul create de ea, experimentând şi lăsându-ne modelaţi de consecinţele ei. Secţia noastră de artă va va primi de la mic la mare, de la profesori de istorie şi muzeografi la pasionaţi de istoria locală, fotografi şi arhitecţi.
