Cartea săptămânii 14-20.10.2024

O săptămână nouă, o carte nouă!

Ziua educaţiei este prilej de reflecţie şi de sărbătoare a învăţării, a felului cum studiem şi cum ne formăm ca oameni, începând de mici. Pentru că totul are importanţă, indiferent de vârstă.

Cu numai două săptămâni înainte de prima vacanță a elevilor vă propunem o carte care îi va motiva pe școlari în activitățile lor: “Curajul nu te-aşteaptă să creşti” de Nic Simion, cu ilustraţii de Alexandra Cărăvan. Este o apariţie editorială de la Univers, din anul acesta, prezentă deja în toate filialele noastre pentru copii sau care au fond de carte pentru copii: 1 (cartier Craiter), 2 (cartier Noua), 4 (Strada Berzei), 5 (Bd. Griviţei), 6 (Strada Iuliu Maniu 6).

Așa cum spunea marele dramaturg Pierre Corneille, „valoarea nu așteaptă ca vârsta s-o măsoare“. Șase povestiri despre copii care au devenit eroi le vor da curaj copiilor și îi vor inspira, printre altele, să… fie atenți la ore la școală. Cine nu ar vrea să aibă ocazia să salveze o sută de oameni din calea unui tsunami, după ce tocmai a învățat cum trebuie lecția de geografie? Alte cazuri reale de eroi adevărați: o fetiță care a descoperit cea mai mare galerie de artă rupestră preistorică, un băiat care a pornit tradiția președinților americani de a grația un curcan de Ziua Recunoștinței, eroina româncă Măriuca Zaharia, băiatul din Pakistan care a contribuit la eliberarea a mii de copii de la muncă forțată în fabrici. Nu trebuie să-i subestimăm pe copii, faptele lor curajoase și înțelepte merită respectul și aprecierea noastră.

Volumul poate fi împrumutat de la secția de copii și de la filialele 1, 2, 4 și 5 ale Bibliotecii Județene. Vă aşteptăm cu drag!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do

Lectură recomandată de Bibliotecar!