În perioada 3-17 aprilie 2025, Biblioteca engleză găduiește Expoziția de pictură și grafică, realizată de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov – anii II și III de studiu și anul de specializare, coordonați de profesoara Roxana Orghidan.
Cele 15 lucrări, prezente în expoziție în perioada 3-17 aprilie, aparțin elevilor din anul II de studiu, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani și au fost realizate cu ajutorul unor tehnici specifice artelor plastice. O parte – în creion pe hârtie, creion colorat pe hârtie, acuarelă pe hârtie, liner pe hârtie, creion colorat pe suport negru iar celelalte, cu ajutorul tehnicilor mixte : acrilic, liner și carioca pe hârtie, creion colorat și liner pe hârtie sau liner și carioca pe hârtie și reprezintă peisaje, tematică florală, natură.
Vă invităm la Biblioteca engleză, de luni până vineri inclusiv, între orele 10.00-18.00, pentru a admira creațiile elevilor de la Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov.
Mulțumim Școlii Populare de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” și doamnei profesoare Roxana Orghidan pentru colaborare.
