7 ani de poveste cu Ceai et caetera
7 octombrie, 19h00
A fost odata ca niciodată un Palat al Ceaiului unde veneau oameni din întregul regat să deguste băuturile magice adunate din toate colţurile lumii. Regina Scorţişoară şi Regele Ghimbir făceau mari adunări în fiecare seară, la care cântau, povesteau ori se jucau cu prietenii apropiaţi. Palatul a început să fie din ce în ce mai îndrăgit şi să adune ilustratori, pictori, dansatori şi artişti de tot felul, gata oricând să împărtăşească din aventurile şi călătoriile lor. Iar locuitorii din regat veneau să îi asculte şi să îi vadă, fără să le lipseacă vreodată din mână câte o ceşcuţă de ceai. Ceaiul însă nu era singura atracţie în acest minunat palat. În fiecare seară, mesele erau acoperite de cărţi colorate, zaruri şi piese de lemn în miniatură, iar oamenii râdeau şi se jucau până târziu în noapte.
Recunoaştem, de la ei am împrumutat ideea şi aşa am vrut să fie ceainăria noastră, un loc magic, plin de poveşti, unde oamenii vin cu drag şi de unde nu mai vor să plece. Au trecut între timp 7 ani. Ceaiul a rămas ingredientul secret care ne aduce împreună. Dar am încercat multe reţete de atunci, am schimbat o casă şi ne-am făcut noi prieteni.
Vă invităm vineri, pe 7 octombrie la ora 19h00, să sărbătorim împreună, ca în fiecare an. Cu turtă dulce, prăjtura Marlenka şi mai nou adaugate în meniu, prăjiturile delicioase preparate de Omuleţul cu bască Roşie.
Potluck raw & vegan – împărțim secrete și degustăm mâncare sănătoasă
20 octombrie 2016, 20h00
Te invit la un potluck raw și vegan, un eveniment fain ce va avea loc la ceainăria Ceai et caetera de pe strada Latină nr. 15. Vei cunoaște oameni frumoși și interesați de o viață sănătoasă, vei degusta preparate delicioase, vei afla rețete noi, vei râde și vei face schimb de impresii cu cei prezenți.
Biletul de intrare pentru fiecare persoană constă în:
• Un preparat fără foc sau gătit dar vegan care să ajungă la 3 persoane. Nu te speria dacă nu știi să gătești sau nu ai timp, poți aduce o salată simplă din fructe sau legume.
• Consumație de la ceainărie (ceai, limonadă, oranjadă sau fresh)
Înscrierile se fac la adresa de e-mail ramona.chivereanu@gmail.com
Te aștept cu drag,
Ramona Chivereanu
Evenimente săptămânale:
Clubul de Board games reloaded
În fiecare luni de la 19h00
Dacă te numeri printre pasionații de board games, aici ți-ai găsit locul. În fiecare luni pasionații de board games se întâlnesc sus în Șchei, la ceainărie. Începând cu ora 19.00, un nou joc așteaptă cuminte să fie descoperit și exploatat la maxim. Fie că preferi jocurile cu cărţi (Saboteur, Solo, Bohnanza), de strategie (Dominion, Risk, Game of Thrones, Qwirkle), sau cu poveşti (Dixit, Dixit Odyssey), găseşti la noi peste 80 de board games din care să alegi!
Oricare ar fi abilitatea ta, în jocurile board games vei descoperi întotdeauna cum să o exersezi. Membrii clubului de board games te vor ajuta să intri-n joc!
Atenție! Provoacă dependență! S-ar putea să țină cel puțin până la toamnă!
Toastmasters International Weekly Meeting – public speaking club in English
Every Tuesday, from 7 p.m.
Toastmasters International is a nonprofit educational organization that teaches public speaking and leadership skills through a worldwide network of meeting locations. Since 2010, Brasov Toastmasters Club has been dedicated to helping people become better Speakers and better Leaders. By joining our weekly meeting you will find a supportive and positive learning experience in which members are empowered to develop communication and leadership skills, resulting in greater self-confidence and personal growth!
Friday Night Magic
În fiecare vineri de la 19h00
Magic The Gathering este primul joc apărut, de tipul „trading card game”. În 2011, la nivel mondial, comunitatea avea peste 11 milioane de jucători. Persoanele interesate să se distreze, dar care vor să își dezvolte abilitățile strategice sunt așteptate în fiecare zi de vineri, să intre în comunitatea jucătorilor de Magic The Gathering, din Brașov.
Clubul de limbi străine: franceză, engleză și în viitor germană
Întâlnirile au loc marți sau miercuri, la două săptămâni, la ora 19h00, în funcție de disponibilitatea participanților
Iubești limbile străine?
Știi cât de important este ca în CV să îți poți strecura cunoștințele unei limbi străine?
Cunoști o limbă străină dar nu ai mai exersat-o demult?
Cum ar fi să îți poți exersa abilitățile de comunicare și cunoștințele în cadrul unei întâlniri cu oameni care doresc același lucru?
La Ceai et caetera s-a deschis sezonul de primăvară, pretexte găsim pentru conversație… haideți să încercăm într-o limbă străină!
Vei avea ocazia să te întâlnești cu vorbitori nativi ai unei limbi străine, să te distrezi și să te relaxezi la un ceai cald sau la o ciocolată delicioasă.
Evenimente permanente:
“În joacă” – Peretele care a prins viață datorită elevilor clasei a IX-a arhitectură de la Liceul de arte plastice Hans Mattis-Teutsch, coordonați de doamna profesoară Cristina Lorincz
Începând cu Iulie 2015
Lucrarea reprezintă înfruntarea dintre cei doi șahiști înfățisați prin cunoscutele lucrări de artă: Venus din Milo și Gânditorul de la Hamangia. Fiecare combatant luptă din turnul lui, Venus din Milo se află în turnul de Jenga, iar Gânditorul în turnul de cărți. Firește, respectând realitatea, statuia reprezentativă culturii Greciei antice, neavând mâini, nu poate face nicio mutare pe tabla de șah, piesele ei fiind zdrobite de armata adversarului.
Obiectele si personajele lucrării pot fi interpretate. De exemplu, dacă s-ar lua fiecare bucată a picturii se pot descoperi elemente esențiale oricărui joc: turnul de Jenga și cel de cărți reprezintă practica, experiența și măiestria, Venus reprezintă frumusețea și plăcerea jocului, armata de piese reprezintă duritatea și rigiditatea, Jokerii sunt copilaria și bucuria, transformarea pieselor de remi în cărți de joc aduce aminte de magia transmisă, Monalisa reprezintă misterul, iar, nu în ultimul rand, Gânditorul reprezintă tactica și strategia bine gândită. Toate aceste elemente alcătuiesc fiecare joc minunat.
Personajele pot fi înțelese și ca niste trăsături, caractere sau acțiuni ale societății, Jokerii reprezintă tinerețea, fericirea, spontaneitatea și, totodată, lipsa de griji și indiferența față de probleme, în timp ce Venus reprezintă frumusețea fizică, iar Gânditorul reprezintă omul îngândurat, grijuliu, cel care planifică fiecare mișcare, fiind in opoziție cu Jokerii.
Proiectul acestei picturi pe perete a fost unul îndrăzneț, având în vedere că a fost pentru prima dată când cei unsprezece tineri au pictat la asemenea dimensiuni (peretele având 4,25 m X 2,60 m) și mai ales pentru că au lucrat în echipă. Ei au alcătuit o echipă frumoasă și plină de talente distincte. La început ideile au venit din partea întregului grup și, filtrându-le și punandu-le pe hârtie au ajuns la un desen care mai apoi avea să devină o pictură cât tot peretele. Toate detaliile aproape că au dublat timpul de lucru estimat inițial. Toți au lucrat cât de bine au putut și cu bune, cu rele, au reușit să termine, fiind mândri de ceea ce au reușit să realizeze în echipă.
Probabil că in viitor se vor putea ocupa și de alte proiecte la fel de provocatoare sau chiar mai ambițioase.
text scris de către liderul echipei, Vlad Comșa.
Colțul cu idei istețe și cu personalitate: cadouri sau pretexte pentru a le face o bucurie celor dragi
De ziua cuiva drag sau când ai un motiv special de bucurie, în ceainărie te așteaptă un colț dedicat. Cu drag, ceainăresele te pot consilia și vei putea alege un set special de ceai, o geantă sau o creație vestimentară handmade, create de Atelier M, un puzzle sau un joc de societate de tip card game sau board game. Peste 150 de titluri te așteaptă în Lumea board games.
Sărbătorește-ți ziua de naștere la Ceai et caetera
O aniversare puțin…mai specială!
Pentru cei mici sau mari, pentru o surpriză celor dragi ție, te invităm să petreci în stilul Ceai et caetera! Motivul tău de bucurie, prilejul ceainăreselor de a te servi cu drag cu produse sănătoase: ceaiuri fierbinți, ciocolată caldă de tot felul, limonadă, oranjadă, sucuri proaspete și naturale 100%, alternative sănătoase pentru gustări, prăjitură Marlenka și torturi speciale de la Casa de turtă dulce.
Indiferent pentru care dintre spațiile de care dispunem vei opta, atmosfera va fi mereu una relaxată.
Multitudinea de jocuri colorate deschise în ceainărie îi vor purta pe toți cei mici și/sau mari în lumea magică a jocurilor de societate de tip Board games.
Cei mici vor fi primiți într-o sală decorată special de petrecere cu baloane colorate, cărți de povești, mini-jucării de pluș. Vor găsi de asemenea puzzle-uri, jocuri de strategie pentru vârsta lor.
Cu drag,
Prietenii tăi de la Ceai et caetera
Mai multe detalii despre toate activitățile care au loc în ceainărie, puteți găsi accesând:
www.ceaietc.rohttp://www.ceaietc.ro/
http://www.facebook.com/ceaietc
Programul ceainăriei:
Luni – Vineri: 14h00-23h00
Sâmbătă – Duminică: 13h00-23h00
Ultima comandă: ora 22h00
p.s.: Vă mulțumim că ne sunteți alături și dornici de a continua împreună povestea începută pe strada Castelului acum șapte ani.
De patru ani, ne găsiți în pitorescul Șchei a.k.a. La mama naibii! ☺
Se poate ajunge cu trotineta, cu bicicleta, pe jos, cu autobuzul, pe schiuri sau cu săniuța, cu mașina personală sau a prietenilor, în funcție de sezon și de disponibilitate.
E mai aproape decât pare ☺, la 1.4 km de Piața Sfatului.
3 răspunsuri la “Evenimente de poveste la ceainărie timp de 7 ani”
… [Trackback]
[…] Read More on|Read More|Read More Infos here|There you can find 47923 more Infos|Informations to that Topic: blog.bjbv.ro/?p=4213 […]
… [Trackback]
[…] Read More on|Read More|Read More Informations here|There you will find 72910 additional Informations|Informations on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=4213 […]
… [Trackback]
[…] Read More here|Read More|Read More Infos here|Here you will find 87998 more Infos|Informations on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=4213 […]