Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (28.06.-04.07.2021) la Biblioteca Judeţeană Braşov este romanul „Degustătoarele” de Rosella Postorino (Bucureşti, Editura Trei, traducere din limba italiană de Beatrice Cristina Baciu, 2020, 352 p.). Volumul se găseşte la Secţia de împrumut la domiciliu (2 exemplare), filialele 2, 3 şi 5.

Germania, 1943. Rosa Sauer rămâne fără părinţi în urma bombardamentelor asupra Berlinului. Hotărăşte să se refugieze în satul socrilor ei, care se află la mică distanţă de Bârlogul Lupului — ascunzătoarea lui Hitler. Într-o dimineaţă, câţiva soldaţi SS o anunţă că a fost aleasă drept una dintre degustătoarele lui Hitler: de acum, de trei ori pe zi, ea şi alte nouă femei vor merge într-o cazarmă şi vor gusta mâncărurile pregătite pentru Fuhrer, ca să se asigure că nu sunt otrăvite.

Obligate să înfrunte zilnic moartea, Rosa şi celelalte degustătoare se împart în prietene şi rivale, se consolează şi se trădează, se îndrăgostesc şi aşteaptă sfârşitul războiului. Dar care dintre ele va supravieţui? Inspirându-se din povestea reală a lui Margot Wolk, Rosella Postorino relatează încercările prin care trece o femeie fragilă confruntată cu violenţa istoriei.

Rosella Postorino (n. 1978), scriitoare şi traducătoare italiană, a debutat în 2007 cu romanul La stanza di sopra. Cel de-al doilea roman al ei, L’estate che perdemmo Dio (2009), a obţinut Premiul Benedetto Croce, iar Il corpo docile (2013), Premiul Penne.
Succesul de public şi de critică l-a dobândit în 2018, odată cu publicarea celui de-al patrulea roman, Degustătoarele, care s-a vândut în peste jumătate de milion de exemplare în 46 de ţări şi a obţinut cele mai prestigioase distincţii literare italiene: Premiul Campiello, Premiul Luigi Russo, Premiul Rapallo şi Premiul Lucio Mastronardi.

Pentru detalii şi recenzii despre carte accesează cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+ba001680c0a8011441d19cc302acb57b&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!