Premiile Anului 2019 în Cultură la Braşov

Marţi, 25 februarie 2020, Consorțiul Cultural Corona a decernat Premiile Anului 2019 în Cultură la Brașov în cadrul unei gale aflate la a VI-a ediţie. Câștigătorii au fost desemnați pe baza voturilor exprimate online de către publicul brașovean, respectiv a notelor acordate de către trei personalități ale artei contemporane și ale managementului cultural din afara Brașovului, ale cărui opțiuni au avut și în acest an o pondere de 50%. Juriul a fost format din Silvia Antigona Rogozea, curator și director de programe la Muzeul Național de Artă Contemporană, Ciprian Anghel Ștefan, directorul general al Complexului Național Muzeal ASTRA și președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, și Luminița Arvunescu, realizator Radio România Muzical și Președinta Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România. Sponsor Coresi Shopping Resort.
La cele 14 categorii au fost desemnați următorii câștigători:

1. Cartea anului
Istorii din ’89 în benzi desenate
Muzeul Județean de Istorie Brașov
2. Expoziția anului
Povești românești
Clubul Ilustratorilor, Muzeul Casa Mureșenilor
3. Festivalul anului
cartfest – Festivalul de Artă și Cultură Cristian
4. Afișul cultural al anului
Festivalul de Benzi Desenate Istorie Brașov 2019
5. Concertul anului
Concert de Crăciun Fulgi de colind
Cvintetul vocal ANATOLY
6. Proiectul cultural al anului
TAMTAM Festival
7. Spectacolul de teatru al anului
Îmblânzirea Scorpiei
Centrul Cultural Reduta
8. Proiectul literar al anului
AntareSFest 2019
9. Proiectul muzical al anului
Alina Bercu, Integrala sonatelor pentru pian de Ludwig van Beethoven
Centrul Muzical al Universității Transilvania
10. Spectacolul de dans / performance al anului
Abua Bua Bua
Organizația de Tineret a Forumului Democrat German din Brașov
11. Debut
Orchestra de cameră a Universității Transilvania din Brașov
12. Proiectul de educație culturală al anului
Spectocular
Asociația Amural
13. Proiectul de arte vizuale al anului
Amural Festival Vizual
14. Organizația culturală a anului
Centrul Multicultural al Universității Transilvania