Oraşul memorabil

Înainte de a intra la un spectacol al Festivalului de dramaturgie contemporană, am vizitat expoziţia Oraşul memorabil. O expoziţie cu adevărat memorabilă, bine documentată, bine făcută şi organizată. Vederi si fotografii din arhive particulare mai ales (am reţinut colecţiile Dan M., Carmen Chipernea) sunt dispuse tematic pe panouri şi surprind o multitudine de aspecte – pieţe, clădiri, edificii publice, sărbători, junii, IAR, bombardamentul din al doilea război mondial etc. Expoziţia are o calitate deosebită – este extrem de convingătoare prin autenticitatea imaginilor, oamenii sunt surprinşi în momentele lor de viaţă, cu sentimente oglindite, familii întregi la nuntă sau reunite în casa din cartier. Se zice că o imagine exprimă mai mult decât 1 000 cuvinte la un loc. Acest lucru este valabil în cazul acestei remarcabile expoziţii. Dincolo de aceasta, un aspect merită subliniat – expoziţia a fost organizată pe baza implicării personale, voluntare, a braşovenilor care au oferit materialul. Ea vorbesşte despre Braşov şi braşoveni. Motiv pentru care  organizatorii trebuie felicitaţi.

3 răspunsuri la “Oraşul memorabil”

Comentariile sunt închise.