„Străbătând ţara mea de suflet” este titlul expoziţiei lui Claude Aubé de la Mediateca Francofonă şi Alianţa Franceză, Casa Baiulescu. Este o expoziţie de fotografii cu imagini din locuri dragi celui care a adoptat Braşovul şi România ca spaţii noi ale vieţii sale, părăsind Franţa. Claude ne-a obişnuit cu evenimente de calitate şi văzând fotografiile sale, am fost impresionată de ochiul proaspăt, empatia, ineditul, frumuseţea aparte a locurilor ce reies evident. Delta, Dunărea, Constanţa, localităţi din Braşov, precum Recea şi Viscri, marea şi muntele deopotrivă intră în obiectivul aparatului de fotografiat. Evoc amintirea unei poze cu un colţ de zid albastru pe care era desenată o floare albă delicată din Viscri. De altfel, cele mai sugestive imagini surprind mediul rural românesc. Dacă imaginile sunt grăitoare, biografia fotografului este mai spectaculoasă. Cetăţean francez, Claude este unul dintre primii creatori ai unei pagini de internet dedicate Braşovului, în 1997, pe versiunea franceză a google, www.google.fr, este cel ce a ales să se stabilească definitiv in Braşov in 2004 şi a devenit cetăţean român. Aşadar, titlul nu este întâmplător şi fotografiile reprezintă un semn de iubire faţă de „ţara de suflet”. Recomand cu căldură să vizitaţi această expoziţie care este deschidă gratuit publicului până în 15 ianuarie 2011.
6 răspunsuri la “O expoziţie de suflet”
… [Trackback]
[…] Read More here|Read More|Find More Informations here|Here you can find 81934 more Informations|Informations on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=1324 […]
… [Trackback]
[…] Read More on|Read More|Find More Infos here|There you will find 54069 more Infos|Informations on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=1324 […]
… [Trackback]
[…] Read More here|Read More|Find More Infos here|Here you can find 40796 more Infos|Informations to that Topic: blog.bjbv.ro/?p=1324 […]
… [Trackback]
[…] Find More here|Find More|Read More Informations here|Here you can find 59414 additional Informations|Infos on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=1324 […]
… [Trackback]
[…] Find More here|Find More|Find More Informations here|Here you will find 71755 more Informations|Informations on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=1324 […]
… [Trackback]
[…] Read More on|Read More|Read More Informations here|Here you will find 27220 additional Informations|Informations to that Topic: blog.bjbv.ro/?p=1324 […]