O afacere cu cărţi

Aflată în vizită la o micuţă bibliotecă din apropierea Braşovului, am observat masa de lectură plină de exemplare din acelaşi titlu: Vasile Şelaru, Istoria literaturii din Ţara Bârsei. Număr, 18 exemplare. Sunt foarte uimită de numărul mare de exemplare. Aflu că sunt în total 20 de exemplare, cumpărate de autorităţi la insistenţele autorului şi trecute în gestiunea bibliotecii cu ceva vreme în urmă, în vară. Cum  donaţia de computere din programul Biblionet stătea să sosească în dimineaţa aceea, împreună cu bibliotecara,  strângem volumele, ştergem praful de pe copertele lor şi masă, le aşezăm pe rafturi  şi facem loc liber pentru echipamentele IT care urmau să vină. GRATUIT (NOTA BENE) de la miliardarul Bill Gates. Deocamdată, am aşezat calculatoarele pe masa de lectură, urmând ca birourile speciale pentru ele să vină mai târziu (Şi au venit, aşa cum a promis primăria şi s-a ţinut de cuvânt!) Dar să ne intoarcem la cărţi! Văzând praful de pe masivele tomuri, mi-am dat seama că, în ciuda expunerii lor vizibile la loc de cinste pentru a atrage atenţia şi a numărului mare, nu au stârnit curiozitatea cititorilor.  Şi din păcate, rămâne doar o afacere cu cărţi.

6 răspunsuri la “O afacere cu cărţi”

Comentariile sunt închise.