Marin Sorescu s-a născut la 29 februarie 1936, ca fiu al lui Ștefan Sorescu și al Nicoliţei din Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova și la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea „Alexandu Ioan Cuza” din Iaşi la Facultatea de Filologie (1955-1960), fiind licențiat în limbi moderne. A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa – SUA. Marin Sorescu debta în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale. Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul intitulat „Poezii alese de cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia Casa sub observație. Creația lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel, multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?” – 1967, „Cirip-ciorap” – 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman. Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia „Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele: Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.” Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, fie teatrul istoric în A treia țeapă și Răceala sau comedii, precum Vărul Shakespeare, unde face uz de ironia mușcătoare. Din opera sa mai amintim: „Japiţa”, „Jurnal”, „Poemele sfârşitului”,”Traversarea”, „Apă vie, apă moartă”, „Ameţeala”, „Ecuatorul şi polii”. Marin Sorescu s-a stins din viaţă în Bucureşti în 8 decembrie 1996.
Expoziție aniversară organizată de Mioara Alvirescu, Secția de împrumut la domiciliu.