A venit vara și Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov începe sezonul estival de lectură. Trei duminici la rând în luna iulie vă dăm întâlnire cu lectura în Livada Poștei, curtea Casei Baiulescu (lângă Școala 6).
Prima întâlnire de lectură din seria Hamacul cititor (la 8 iulie 2018, orele 11,00-13,00) este despre Lumea benzilor desenate și cărților manga. Vă oferim o selecție de benzi desenate și manga din colecția Mediatecii francofone a bibliotecii și a Centrului Cultural Japonez. Brașov. Invitata acestei ediții este tânăra scriitoare brașoveancă și ilustratoarea de benzi desenate Alexandra Gold, care vă va povesti din experiența ei de autoare și artistă a benzii desenate.
Alexandra Gold a absolvit studii de artă și are master în design grafic la Universitatea Națională de Arte din București. Pasionată de arta benzilor desenate, citește benzi desenate și romane grafice, dintre care romanul Maus de Art Spiegelman a impresionat-o profund. Crede că o carte bună trebuie să capteze cititorul prin atmosferă, un număr decent de pagini, o doză de grafism și personaje, nu numai prin acțiune, ce poate fi previzibilă. În prezent lucrează ca ilustrator freelancer în Brașov, fiind și membră a Clubului Antares Science Fiction și Fantasy. A colaborat cu benzi desenate la revistele Comics și Gazeta SF. În 2017 a publicat cel mai amplu proiect al ei, romanul grafic Ora 12, o reușită bandă desenată croită pe povestea unei călătorii în timp și spațiu. În 2018 a participat la Convenția internațională de bandă desenată East European ComicCon între 18-20 mai la Romexpo București. Acolo, printre alte benzi desenate, s-a lansat și lucrarea Focurile Lumii Noi, un SF postapoliptic, în care textul aparține lui Alexandru Lamba și ilustrațiile sunt semnate de Alexandra Gold. Talentată, creativă, matură și modestă, Alexandra este plină de imaginație, harnică și cu proiecte multe în desfășurare. Benzile ei desenate deja au un stil personal, o individualizează și merită să cunoașteți lumea ilustrațiilor ei.
Vă așteptam cu drag duminică, 8 iulie 2018, între orele 11,00-13,00, în Livada Poștei, Curtea Casei Baiulescu (lângă Școala 6)!