HONIGBERGER, Johann Martin (născut 10 martie 1795, Brașov – m. 18 dec. 1869, Bv.), explorator, farmacist, medic, botanist, etnograf, arheolog, numismat, lingvist. Fiu de ceasornicar, după ce a urmat cele patru clase primare, Johann Martin Honigberger nu a îmbrăţişat meseria tatălui, cum era obiceiul, întrucât familia sa şi-a pierdut toate economiile odată cu falimentul Băncii Austriece din Brașov, ci a intrat ucenic în farmacia lui Boltesch din Brașov, apoi în farmacia lui Karl, din Bistriţa, însuşindu-şi cunoştinţe temeinice în acest domeniu. Autodidact, Johann Martin Honigberger şi le va îmbogăţi de-a lungul întregii sale vieţi, lecturile variate şi asidue lărgindu-i orizontul de cunoştinţe. Dat fiind faptul că părinţii săi nu dispuneau de mijloace materiale care să-i permită a urma studii universitare şi influenţat de plecarea spre Orientul îndepărtat a prietenului său, medicul militar Johann Gottlieb, tânărul de 20 de ani visează la călătorii în locuri îndepărtate. Mai întâi le întreprinde însă în cele două ţări româneşti vecine cu Transilvania. În primăvara lui 1815 a plecat spre Bran, de acolo îndreptându-se spre Bucureşti, Iaşi şi mai departe la Cernăuţi, reîntorcându-se pentru un an la Brașov. Dar, după cum mărturiseşte mai târziu în “Amintiri de călătorie”, datorită unui “impuls interior neobişnuit, aproape că aş putea spune urmarea chemării unei voci interioare, … am pornit la drum, mi-am părăsit patria şi am plecat nerăbdător spre Orient, unde au avut sălaşurile primii oameni despre care istoria dă seama…”. Categoric setea de cunoaştere şi dorinţa de cercetare au fost cele care l-au determinat să ia această decizie. Desigur că la acestea s-au adăugat pasiunea pentru călătorii şi dorinţa de aventură. Îmbarcându-se la Varna, în decembrie 1816 se afla la Constantinopol. Fără să ţină seama de împotrivirea soţiei sale, Lisette, născută Sutoris, care a refuzat să-l urmeze mai departe, a plecat spre Anatolia unde devine medicul personal al guvernatorului din Tocat. Aici rămâne timp de un an de zile, pentru ca mai apoi să viziteze Siria, Libanul, Palestina şi Egiptul. Pe parcursul călătoriei a dovedit un mare interes pentru vestigiile arheologice şi a colecţionat monezi din Grecia antică, dar şi statui antice. Întors la Tocat, se duce la Alep în Siria. În tot acest timp acordă asistenţă medicală bolnavilor întâlniţi în cale, confruntându-se el însuşi cu o gravă boală pe care însă a depăşit-o. Îşi reîncepe călătoria şi trecând prin Tripoli, Beirut, Nazareth, Ierusalim, Bethlehem şi Jaffa, în 1820 ajunge la Cairo. Aici rămâne un timp mai îndelungat, practicând medicina. Se întoarce în Siria şi se stabileşte pentru 7 ani încheiaţi în această provincie, unde i s-a oferit postul de medic la curtea guvernatorului, slujbă pe care o acceptă, în ciuda faptului că avea puţine cunoştinţe medicale. Riscurile nu erau prea mari pentru că fatalismul musulman îl punea la adăpost. Aici introduce vaccinarea antivariolică. Cunoştinţele de farmacologie, botanică şi medicină şi le-a îmbogăţit ca autodidact, în lungile sale peregrinări. Ivindu-se o nouă ocazie de a pleca, s-a alăturat aventurierului olandez Heinrich de Turk, intrând într-o caravană ce se îndrepta spre Persia, după un scurt popas la Isphahan, unde a vindecat prizonieri ruşi grav răniţi şi suferinzi de friguri. De teama războiului ruso-persan, cei doi se întorc la Bagdad. De Turk a refuzat să mai plece spre India şi Honigberger, însoţit de un servitor, trecând prin Karachi, Basra, Moskat şi Multan, ajunge la Lahore (astăzi în Pakistan), după un drum de 4 luni, în 1829. Reuşeşte o vindecare miraculoasă a fiului generalului francez Allard, care îl recomandă maharadjahului. Din 1829 este medic, chirurg şi şeful farmaciei la curtea domnitoare din Lahore, apoi director al arsenalului, şef mecanic, chiar amiral şi ministru. Se remarcă prin aplicarea unor metode ştiinţifice de tratament, trezind opoziţia vindecătorilor tradiţionali ai curţii. A înregistrat un mare succes prin metoda proprie de vindecare a hidropiziei. A fost invitat să prezinte această metodă într-o conferinţă publică din 2 iulie 1831, relatată de ziarele englezeşti din Calcutta. Astfel, Honigberger devine cunoscut în cercuri largi de specialişti. Între timp, în ciuda slujbelor pe care le avea, studiază cu pasiune fauna şi flora, căutând un leac împotriva holerei. Colecţiile sale botanice, mai ales cele de plante medicinale, colecţiile sale etnografice, numismatice şi arheologice au îmbogăţit după întoarcerea sa numeroase muzee din Europa apuseană şi Rusia. Din perioada şederii sale în Lahore, unde rămâne 4 ani, datează şi notele sale ştiinţifice, care vor sluji la întocmirea publicisticii sale. Măcinat de dorul de casă, Honigberger s-a reîntors la Brașov după 18 ani de absenţă. În drumul de întoarcere a trecut prin Multan şi Dheraghasikan unde prietenul lui Ventura era guvernator. Rămâne la acesta o perioadă în care aplică vaccinarea vacilor împotriva vărsatului. Acelaşi lucru îl va face şi la Kabul unde se opreşte pe parcursul aceleeaşi călătorii. Plecând din Kabul, traversează Afganistanul unde a întreprins numeroase studii botanice şi a făcut cercetări arheologice, deschizând monumente funerare indiene (stupa), strângând şi o valoroasă colecţie de monezi bactriene şi indo-scitice. Ajunge la poalele munţilor Himalaya. Mai târziu, Honigberger a valorificat colecţiile sale de monezi, antichităţi şi plante, publicând mai multe studii în presa de specialitate. O descriere amănunţită a acestei călătorii apare în “The Journal of the Asiatic Society of Bengal”, editat de Societatea Asiatică din Calcutta. Despre descoperirile sale arheologice se relatează şi în “Journal Asiatique”. Honigberger a încredinţat colecţia sa botanică profesorului Jaquin din Viena, devenind cunoscută prin eforturile lui Stephan Endlicher şi Eduard Fenzl. După această călătorie intermediară care a durat 2 ani, pleacă din munţii Asiei şi trecând prin Buhara, Samarkand, Orenburg, Moscova, Petersburg – unde donează o parte din colecţia sa numismatică muzeului din Petersburg, Kiev, Cernăuţi, Dorna şi Bistriţa se întoarce la Brașov la 24 decembrie 1834, exact la 20 de ani de când părăsise oraşul. Braşovenii i-au rezervat o primire strălucită acestui bărbat care sosise îmbrăcat în costum oriental. În decursul anilor petrecuţi în străinătate, Honigberger deprinsese mai multe limbi străine: engleza, franceza, italiană, turca, araba, persana, idiomurile indiene, caşmira, tătara, neogreaca şi latina, care se adăugau limbilor română şi maghiara vorbite alături de dialectul săsesc şi germana. Nu are stare şi începe o nouă călătorie la începutul anului 1835, de data aceasta în Apusul Europei. Pentru puţin timp s-a oprit la Viena, unde l-a însoţit şi fratele său Joseph, pentru ca mai apoi prin Triest, Veneţia, Milano, Genova, Nisa şi Marsilia să ajungă la Paris. Dacă la Viena a valorificat colecţia sa de plante, încredinţând-o persoanelor competente, şi a dăruit muzeului de aici o parte din colecţia sa numismatică, la Paris a donat o parte din obiectele arheologice descoperite Societăţii Asiatice, care îl alege printre membrii ei. De la Paris a plecat la Londra unde a făcut cadou aşezămintelor muzeale restul colecţiei sale numismatice. Se reîntoarce la Brașov prin Hamburg, Berlin şi Viena. Călătoria sa în Europa avusese două obiective: pe de o parte, asigurarea unei bune conservări a colecţiilor şi descoperirilor sale, iar pe de altă parte, dorinţa de a stabili contacte personale cu Samuel Hahnemann din Paris, întemeietorul homeopatiei şi cu doctorul Lehmann din Köten, care l-a iniţiat în noul sistem terapeutic. Curând devine membru de onoare al Societăţii Medicilor Homeopaţi din Leipzig. În toamna anului 1836 Honigberger pleacă într-o nouă călătorie, spre Constantinopol trecând prin Bucureşti şi Varna. Se stabileşte pentru un timp în capitala Imperiului Otoman, unde a vrut să practice noua metodă de tratament de care era foarte entuziasmat şi să-şi recupereze o parte din averea cheltuită în decursul călătoriei sale. Milos din fire, a rămas în Turcia şi pentru a acorda ajutor în timpul molimei de ciumă care bântuia această zonă şi pentru a-şi verifica şi pune în practică concepţiile şi cunoştinţele sale medicale. Referindu-se la acest episod din viaţa sa mai târziu va mărturisi: “…Nutream în adâncul meu gândul că teza despre contagiozitatea necondiţionată a ciumei nu este pe deplin adevărată. Pentru a acumula în acest sens experienţa necesară şi în acelaşi timp pentru a veni în ajutor suferinzilor în deplinătatea ştiinţei şi conştiinţei mele m-am grăbit să mă duc la Spitalul ciumaţilor din Pera. Bieţii bolnavi, lipsiţi de orice asistenţă medicală şi de orice alt ajutor, erau lăsaţi acolo pradă tristei lor soarte”. Adesea i-a tratat şi i-a ajutat pe aceştia, cheltuind din propriul buzunar. A făcut adevărate minuni, reuşind să salveze destul de mulţi bolnavi, folosind medicamentele sale. Practică medicina homeopatică la Constantinopol între 1837-1838. La jumătatea lui mai 1838, Albina românească menţionează primele ştiri despre Honigberger, despre care afirmă că şi-a ’’câştigat o frumoasă reputaţie, multe felurite cunoştinţe şi o culegere foarte interesantă de obiecte antice şi ierburi rare’’. Primind o nouă invitaţie la curtea maharadjahului din Lahore, înainte de a pleca Honigberger se întoarce pentru puţin timp la Iaşi unde fosta sa soţie locuia împreună cu fiul ei Constantin, ajuns consilier juridic al curţii princiare. După o scurtă şedere la Iaşi, unde a fost ales membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti, la 21 iunie 1838 a plecat spre India. După o călătorie şi pe mare şi pe uscat, ajunge la Lahore în 1839 unde va rămâne timp de 10 ani în cea de a doua patrie a sa, aşa cum numeşte el mai târziu India. Acelaşi periodic ieşean, Albina, comunica în 1839 despre boala gravă a suveranului din Lahore şi de zadarnicele strădanii ale lui Honigberger pentru salvarea acestuia. Succesorul acestuia, noul maharadjah, l-a repus în slujbele sale. Izbucnirea unor noi epidemii în aceste ţinuturi au scos la iveală încă o dată umanismul şi generozitatea care îl caracterizau pe Honigberger ce acorda asistenţă medicală şi ajutor săracilor cu banii cu care îl plăteau bogătaşii. A întemeiat aici primele trei spitale: un spital public pentru săraci, un ospiciu pentru suferinzi de boli mintale şi un spital pentru prizonieri. A pus astfel bazele unei asistenţe medicale organizate la nivel statal. În spitalul său pentru săraci, amenajat în propria casă, îi trata gratuit pe toţi pacienţii, punându-le la dispoziţie medicamentele sale. În toată această perioadă nu şi-a întrerupt munca de cercetare ştiinţifică, fiind în acelaşi timp un autentic pionier cultural din India, cum este apreciat de unul din biografii săi. Cunoştinţele şi experienţa sa ştiinţifică, ca şi rezultatele expediţiilor de studii au fost consemnate în lungi rapoarte de cercetare. Acestea vor sta la baza operei sale fundamentale, Roadele Orientului. Înainte de a pleca din Lahore, în 1849, a vizitat Kaşmirul şi regiunea muntoasă dintre Pundjab şi Tibet, culegând plante rare. Tot acum alcătuieşte un dicţionar botanico-medical în limbile caşmiră şi pundjabi, a experimentat cele mai noi mijloace de tratament elaborate de el, colecţionează antichităţi şi rarităţi. Încărcat de onoruri şi de bogăţii Honigberger se îndreaptă în septembrie 1850 spre locurile natale. În călătoria de întoarcere trece prin Seleucia, Feruspur, Ludiana, Ambolla, Saharenpur, Rajpur şi Mussuri unde erau stabilite cele două fiice rezultate din căsătoria sa din 1841 cu indianca Goolabi, care însă îl părăseşte. De aici, trecând printr-o serie de oraşe, a ajuns la Calcutta, apoi s-a îmbarcat spre Capul Bunei Speranţe şi de la Capetown pleacă spre Londra, unde ajunge în vara lui 1851. În timpul acestei călătorii îndelungate a scris opera sa principală Roadele Orientului (Früchte aus dem Morgenlande). Se îndreaptă spre Brașov, unde ajunge la 3 august 1851, trecând prin Paris şi Viena, unde era oaspetele Societăţilor ştiinţifice de aici. O parte din colecţiile sale le dăruieşte unor aşezăminte culturale. La Londra, Paris, Viena Honigberger a lăsat manuscrisul operei sale, care a apărut în acelaşi an, în 1851, sub titlul: Roadele Orientului sau întâmplări de călătorie, însoţite de experienţe din ştiinţele naturii şi din medicină, de câteva sute de substanţe medicinale verificate şi de o nouă metodă de lecuire, sistemul Medial de Johann Martin Honigberger, fost medic personal al maiestăţilor lor regale: Rendşit Singh, Karrek Singh, al reginelor (Tani): Tşendkor, Şir Singh şi Dhelib Singh. În 1852 apare ediţia engleză a acestei lucrări intitulată Thirty-Five Years in the East by John Martin Honigberger, Late Physician to the Court of Lahoore, Londra, New York, Calcutta. În carte autorul descrie amănunţit călătoriile şi aventurile sale, oferind date istorice şi etnografice despre Orient, enumerând plantele tămăduitoare pe care le-a cules, substanţele medicinale pe care le-a verificat, prezintă noul său sistem de vindecare şi include un dicţionar medical şi botanic. O deosebită valoare ştiinţifică are dicţionarul medical realizat în 9 limbi, latină, germană, franceză, engleză, turcă, arabă, persană, pundjabi şi indo-caşmiră. Este considerat una dintre primele lucrări poliglote de specialitate dedicate Orientului. Dacă pentru limba turcă, arabă şi persană, el a avut termenii medicali necesari, în cazul limbilor indiene a fost deseori nevoit să creeze termeni corespunzători, Honigberger fiind apreciat ca unul din ctitorii terminologiei din specialitatea respectivă. În introducerea la a doua ediţie a volumului, Honigberger afirmă că în decursul numeroaselor sale călătorii şi de-a lungul unei practici medicale de peste 30 ani a experimentat eficienţa unor mijloace şi metode de vindecare, unele cunoscute, dar altele elaborate numai de el. Astfel el mărturiseşte: “Ceea ce aştern pe hârtie sunt rezultatele unor astfel de cercetări, adesea foarte laborioase. Le aduc la cunoştinţa generală, deschis şi fără nici o reţinere, străin de orice folos personal şi fără ambiţia vanitoasă de a crea un sistem. Am urmărit de asemenea numai şi numai să contribui şi să-mi aduc obolul la binele general al oamenilor suferinzi şi la eventuala îmbogăţire a ştiinţelor, pe baza priceperii şi conştiinţei mele”. Referindu-se la metoda sa de tratament pe care o numeşte “sistemul Medial”, aprecia că acesta încearcă să fie calea de mijloc “între alopatie (medicina universitară) şi homeopatie”. Pentru stadiul de dezvoltare al medicinii din acele vremi, calea de mijloc al lui Honigberger era cea mai potrivită. Reţetele sale de medicamente erau scrise în potenţe zecimale, deci cantităţi homeopatice, soluţie confirmată în timp. Subliniază şi efectul nociv al consumului de cafea şi tutun asupra sănătăţii omului, infirmând teoria lui S. F. C. Hahnemann care le socotea inofensive. De remarcat teoriile sale, valabile şi astăzi, cu privire la căile şi mijloacele de cercetare ştiinţifică, evidenţiind importanţa experienţei necesare desprinderii unor concluzii certe. De altfel, numai în urma unor experienţe repetate, a reuşit să-şi elaboreze metoda sa de tratament, care i-a adus numeroase succese terapeutice. De pildă, în 1848, din cei 800 de prizonieri internaţi în spitalul său, având cele mai diferite boli, trataţi prin această metodă în decursul unui an au murit doar 21. Deşi, acum avea posibilitatea să ducă o viaţă lipsită de griji căci primise înaintea plecării din Lahore o pensie viageră de la guvernul britanic în valoare de o mie de rupii, la 27 septembrie 1852 neastâmpărul îl cuprinde din nou, pornind pentru a treia oară spre India. Traversează Imperiul Otoman, apoi Egiptul şi prin Bombay ajunge în Kaşmir în 1853. Aici preia funcţia de medic personal al maharadjahului Gulab Singh, având avantajul că îşi putea păstra şi renta acordată de britanici. Maharadjahul îl însărcinează să construiască în Kaşmir o fabrică de zahăr bazată pe prelucrarea sfeclei, dar lovitura de stat în urma căreia regele a fost înlăturat a împiedicat concretizarea acestui proiect. Părăseşte Kaşmirul şi în 1855 se stabileşte la Calcutta. Oraşul era cuprins de mai multă vreme de o puternică epidemie de holeră şi Honigberger se implică cu toată dăruirea în salvarea bolnavilor. În noiembrie 1857 scria la Brașov că a descoperit un vaccin împotriva holerei extras din planta Quasia amara. Această descoperire ca şi succesele sale terapeutice şi experienţa sa în utilizarea medicamentului său sunt expuse într-o broşură ce-i apare în mai multe ediţii la Calcutta, Paris şi Viena. Cu toate că planta respectivă s-a dovedit în cele din urmă mai puţin eficace decât crezuse Honigberger, acesta are deosebitul merit de a descoperi cauzele acestei maladii, considerând că este provocată de infuzori, denumirea de bacterii a fost dată doar în 1869, care produc fiecare în parte bolile infecţioase. Această teorie a fost expusă de Honigberger în broşura sa Cholera, Its Cause and Infallible Cure and on Epidemics in General, apărută la Calcutta tot în 1857. Arnold Huttmann* apreciază că din acest punct de vedere Honigberger poate fi considerat un precursor valoros al marilor bacteriologi Louis Pasteur şi Robert Koch. Dorind să obţină premiul de 100.000 rupii oferit de Academia franceză, care din păcate nu i-a fost acordat, în august 1858 pleacă din Calcutta şi prin Egipt ajunge la Londra şi de aici la Paris. Dezamăgit şi cu sănătatea şubrezită în noiembrie 1858, pleacă spre Alger, sperând că sănătatea i se va ameliora datorită climei blânde de aici. Înzdrăvenit, începe o nouă călătorie, de data aceasta în interiorul Algeriei, străbate Africa de-a lungul şi de-a latul, iar în 1859 plecând din Tunis, după care traversează Italia, ajunge la Viena. Se întoarce în Transilvania pentru foarte puţin timp, petrecându-şi iarna următoare tot la Viena. Apoi face o călătorie de studii la Petersburg. La dorinţa celei de a treia soţii, englezoaica Janette Robinson, cu care se căsătorise în India şi care fusese educatoarea celor două fiice din a doua căsătorie, au plecat într-o nouă călătorie, au vizitat Danemarca, Anglia şi în septembrie 1860 erau la Paris. În noiembrie 1860 s-au îmbarcat din nou pentru India, au rămas 5 săptămâni la Bombay şi după aceea o vreme mai îndelungată la Calcutta. Aici locuia şi nepotul său Wilhelm Honigberger, fost farmacist la Brăila şi Galaţi, care îşi urmase unchiul în India. În Allahabad, un mare oraş al Indiei, apropiat de Calcutta, Wilhelm întemeiase o tipografie unde edita săptămânalul Allahabad Observer. La Calcutta îşi reia practica medicală, consultând zilnic câteva ore gratuit pe săraci. La sfârşitul lui iunie 1862 a plecat cu soţia în Anglia. Fiind suferinzi amândoi, şi-au petrecut iarna lui 1863-1864 la Napoli, iar vara la Veneţia şi Viena. Au plecat apoi în Elveţia, pentru ca să se întoarcă înapoi la Napoli şi la băile sulfuroase de la poalele Pirineilor. Dat fiind faptul că soţia era tot mai bolnavă, s-au întors în Anglia şi când ea şi-a mai revenit, Honigberger începe cea de a cincea călătorie în Asia. Aici s-au stabilit pentru un timp în aşezarea balneară Valea Nynée de la poalele Himalayei, unde soţia sa avea o casă şi un teren. Dar la 16 iulie 1868 soţia moare, iar Honigberger se îmbolnăveşte de cancer la plămâni. În 6 martie 1869 a sosit împreună cu fiica sa mai mică, Adelaide, la Marsilia, intenţionând să ajungă până la New York. Înrăutăţirea sănătăţii sale l-a determinat să renunţe la acest plan şi în vara lui 1869 se reîntoarce la Brașov. S-a mutat într-o casă aflată la intersecţia străzilor Kornzeile (azi strada Coresi) şi Purzengasse (azi strada Republicii), tratându-se la băile de la Zizin. Nu trăieşte mult şi la 18 decembrie 1869 moare. Chiar dacă a fost plecat aproape toată viaţa din oraşul natal, nu a întrerupt legăturile. Săptămânalul Siebenbürger Wochenblatt publica adesea scrisori primite de la el. În 1834 Honigberger scria din India: „…m-a cuprins, după o lungă absenţă de acasă, dorul de patrie, în aşa măsură încât gândul de a pleca a fost singurul care mă frământa şi mă chinuia tot timpul, iar, dacă mi s-ar fi oferit o ţară sau un diamant Koh-i-Noor cu condiţia să rămân pentru totdeauna aici, aş fi refuzat”. Ataşamentul său faţă de locurile natale este cel mai limpede exprimat în finalul prefeţei sale la Roadele Orientului. Aici, Honigberger hărăzea averea şi veniturile rezultând din opera sa “instituţiilor de învăţământ ale iubiţilor mei compatrioţi saşi din Transilvania, ca şi pentru încurajarea altor scopuri de interes obştesc din ţara mea natală”. Prin opera sa ştiinţifică în multilateralitatea sa şi altruismul său Honigberger se ridică la rangul unui mare european al timpului. Călător înnăscut, a fost un mare poliglot, ştiind să vorbească, să citească şi să scrie în 12 limbi. Are merite deosebite în domeniul medical, printre ele numărându-se şi prima descriere şi utilizare a reţetelor de plante tămăduitoare la tratarea bolilor neurofiziologice şi prezentarea artei yoga a indienilor în Europa. Dacă i se cuvine un loc de cinste în rândul oamenilor de ştiinţă, Honigberger se remarcă îndeosebi prin dimensiunea sa umană, fiind apreciat ca unul din cei mai mari umanişti ai timpului. Deşi Honigberger “nu a avut posibilitatea materială să urmeze studii superioare, Honigberger are merite incontestabile de orientalist, arheolog, numismat, etnograf, naturalist, mineralog, chimist, pionier al homeopatiei şi al unei noi metode de vaccinare antiholerică…obiectele şi monezile dezgropate de el în Orient au îmbogăţit muzeele Europei, [iar] glosarul său de botanică medicală în nouă limbi reprezintă o lucrare de mare erudiţie şi incontestabilă utilitate”. (H. Barth). În romanul lui M. Eliade cei care cercetau scrierile rămase de la doctorul Honigberger despre filosofia şi secretele Indiei, au murit ori au dispărut fără urmă. Secretul din scrierile lăsate de doctorul Honigberger pare a fi o posibilitate de a ajunge, prin metode la care europeanul nu are în mod normal acces în SHAMBALA, ţărmul nevăzut. În 1936, când Kronstädter Zeitung sărbătorea 100 de ani, cuprinzând cele mai importante articole şi imagini apărute acolo a fost retipărit şi un articol, cu o scrisoare a sa din 12 iulie 1839 trimisă din Lahore. La o sută de ani de la publicarea scrisorii, mai exact în 1940 M. Eliade a scris nuvela Secretul doctorului Honigberger. Prinţul Ranjit Singh (Leul din Punjab), a condus între 1799-1839, statul sikhilor. De numele lui se leagă înfrângerea afganilor şi ocuparea Peshawarului.
Opera: Früchte aus dem Morgenlande, Viena, 1851; ediţia a doua, Viena, 1853; Thirthy five years in the East, Londra-New-York-Calcutta, 1852; ediţia a doua, Calcutta, 1905; Cholera, its cause and infallible cure and on epidemics in general, Calcutta, 1857; ediţia a doua, Calcutta, 1858; ediţia a treia, Calcutta, 1861; Heilung der indischen Brechruhr durch Einimpfung des Quassins, Viena, 1859; Le Cholera. Traitement et guerisson, Paris, 1859; Die Cholera, deren Ursache und unfehlbare Heilung und die Epidemien im Allgemeinen, Viena, 1865; Treizeci și cinci de ani în Orient, cuvânt înainte de Arion Roșu, ediție, studiu introductiv, note, addenda și postfață de Eugen Ciurtin, Iași, Polirom, 2004, 448 p.
Referinţe: Szinnyei, Magyar, vol. IV, p. 1047-1052; Hajek, Egon, Gestalter und Begebenheiten, în Sieb. Deutsche Tageblat, nr. 16466, 20 mai 1928; Eliade, Mircea, Secretul doctorului Honigberger, București, 1940; Barbu, G., The Activity in India of I. M. Honigberger – a Physician of Romania, București, 1957; Osterreichisches Biographisches Lexikon, vol. 2, Wien, 1959, p. 413; Huttmann, Arnold, Apoteker, Artz und Weltreisender-aus dem Leben Johann Martin Honigbergers, în Neuer Weg, nr. 5017, 17 iun. 1965, p. 4; Idem, Weltreisender und Forscher Johann Martin Honigberger – „der Vetter aus Indien”, în Karpatenrundschau, nr. 47, 1969, p. 7; Barbu, G., Un medic braşovean în India de odinioară, în Almanahul Sănătăţii, Ed. Medicală, 1975, p. 107-109; Gomoiu, Repertoar, p. 196; Wittstock, Manfred, Honigberger Ernst. Bemühungen um eine moderne Kunstgalerie in Siebenbürgen, în Neuer Weg, nr. 7798, 5 iun. 1979, p. 4; Borda, V., Călători şi exploratori români, București, Ed. Sport- Turism, 1985, p. 221-223; De la Honterus la Oberth, sub redacţia şi cu un cuvânt introductiv de Hans Barth, București, Kriterion, 1985, p. 166-183 [cuprinde un studiu amănunţit cu privire la biografia sa]; Macedonski, Alexandru, Johann Martin Honigberger (1795-1869), ein Vorläufer der Homöopathie aus dem Gebiete Rumäniens (Siebenbürgen), Heidelerg, 1985; Nussbächer, Gernot, Un braşovean în India lui M. Eliade, în Astra, nr. 3, 1992, p. 1,11 (cu foto); Nicolau, E., Ştefan, I. M., Oameni de ştiinţă şi inventatori români, București, Ed. I. Creangă, 1987, p. 85-86; Pârvulescu, Ioana, Dezvăluirile doctorului Honigberger, în România Literară, nr. 4, 2-8 feb. 1994, p. 14; Schuster-Stein, Paul, Forscher und Weltreisender., Zum 200 Geburstag von Johann Martin Honigberger, în Allgemeine Deutsche Zeitung, 15 mart. 1995, p. 7; Ciurtin, Eugen, Către Afganistan, din Transilvania prin Johann Martin Honigberger (1795-1869), în Origini. Caiete silvane, nr. 1, 2002, p. 62-67; Sigaléa, Robert, Johann Martin Honigberger, médecin et aventurier de l’Asie, Paris, l’Harmattan, 2003; Honigberger, Johann Martin, Treizeci și cinci de ani în Orient, cuvânt înainte de Arion Roșu, ediție, studiu introductiv, note, addenda și postfață de Eugen Ciurtin, Iași, Polirom, 2004, 448 p.; Majuru, Adrian, Johann Martin Honigberger, “pelerinul epidemiilor”, în Adevărul Literar și Artistic, nr. 757, 1 mart. 2005, p. 12; Rogozea, Liliana, Personalități ale medicine românești, vol. I, Brașov, Universitatea Transilvania, 2006.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.