Honigberger, Emil (născut 16 mart. 1881, Brașov – decedat 13 februarie 1953, Brașov), dirijor de cor, profesor de muzică, jurnalist, compozitor. Este tatăl oboistului Anselm Honigberger. În 1900 a absolvit liceul, iar între 1903-1907 a urmat Conservatorul Stern din Berlin unde a studiat pianul și compoziția cu Gustav Pohl, Paul Lutzenko, Hans Pfitzner, Max Löwengard, Wilhelm Klatte, Leopold Schmidt, muzica vocală cu Robert Lösch și s-a perfecționat în interpretarea la instrumente cu coarde. Întors la Brașov, în 1907 a preluat conducerea corului bărbătesc din Brașov. Începând cu 1910 a fost şi conducătorul Societății corale maghiare Dalárda din Brașov. Emil Honigberger organizează prima stagiune de muzică de cameră în cadrul societăţii „Neue Zielgesellschaft”, al cărei fondator era împreună cu fratele său Ernst Honigberger*, în paralel cu concertele simfonice şi vocal-simfonice, desfășurate de Societatea filarmonică brașoveană. A fost director muzical, conducător de orchestră, dirijorul corului bisericesc şi organist la Sebeş (1921). În 1925 a fost organist şi profesor de muzică la gimnaziul din Mediaş, apoi profesor la seminarul din Sibiu (1930). În 1939 a condus corul gimnaziului din Brașov, unde era organist şi profesor de muzică. În Mediaș a susținut o serie de prelegeri despre istoria muzicii, combinate cu concerte de conversație. A fost foarte activ în jurnalism: colaborator permanent la Siebenbürgisch-Deutschen Tageblatt, cotidianul german sibian, la Mediascher Zeitung și la revista Die Karpathen din Brașov. La Sebeș, a fost redactorul ziarului Unterwald. Împreună cu Ernst Honigberger*, a publicat în Kronstadt revistele Das Ziel și Das neue Ziel. Era înzestrat artistic și îi plăcea să picteze acuarele cu biserici și peisaje transilvăne în timpul liber, pe care le expunea periodic în expoziții. Creația sa muzicală include lucrări de operă, corale, orchestrale, de muzică de cameră, pentru pian, dar a ales să fie apreciat și iubit pentru pedagogia sa muzicală și nu pentru compozițiile sale.
Referinţe: Lexikon, p. 201; Teutsch, Karl, Emil Honigberger, scris în 22.04.2011, disponibil pe www.honigberger.net, accesat 14.07.2020.
Honigberger, Ernst (născut 8 octombrie 1885, Brașov – decedat 3 mai 1974, Wehr/Baden), pictor şi profesor de artă, fratele lui Emil Honigberger*. În timpul liceului a frecventat atelierele pictorilor Arthur Coulin și Friedrich Miess. Şi-a făcut studiile la Berlin şi la München. În 1905 a plecat la studii în Berlin, unde a făcut două semestre la Academia de artă, după care s-a mutat la München unde a urmat cursurile școlii particulare de grafică a lui Moritz Heymann. Ultimul an l-a făcut la academia de artă din München. Izbucnirea primului război mondial a dus la întreruperea studiilor și a luptat pe toate fronturile, în Galiția, Polonia, Tirolul de Sud și Serbia. După 1918 a fondat în Brașov, împreună cu fratele său Emil, revistele Das Ziel (Ţinta) şi Das neue Ziel, luptând pentru înnoirea artei. În 1912 a făcut propagandă pentru vânzarea tabloului Bărbat cu chipiu albastru a lui Jan van Eyck din Muzeul Brukenthal, în scopul restaurării palatului şi al fondării unei galerii de artă modernă în Transilvania. Această idee a fost publicată în periodicele braşovene Karpathen şi în Das Ziel. Planul lui a trezit un val de proteste în rândul comunităţii, între cei cu care a polemizat numărându-se şi Arthur Coulin. Polemica a fost întreruptă de primul război mondial, dar după încheierea sa s-a revenit, Ernst Honigberger arătând că din suma obţinută din vânzarea acestui tablou valoros s-ar fi putut cumpăra 30 de opere moderne de primul rang, iar cu restul sumei s-ar fi putut cumpăra operele principale ale artiştilor transilvăneni. În sprijinul acestei idei a strâns şi unele semnături ale unor profesori universitari şi artişti, care îl susţineau. Contraargumentul a fost că acest tablou valoros aparţine bunurilor culturale transilvănene şi testamentul lui Samuel von Brukenthal din 3 ianuarie 1802 interzice înstrăinarea sau micşorarea bunurilor materiale. În perioada interbelică, în 1921, a emigrat la Berlin, a luat parte la mai multe expoziţii din Berlin şi din alte oraşe germane, după aceea şi la Moscova, Leningrad, Budapesta şi București. În ciuda distanței, a revenit mereu în Transilvania și a avut expoziții, fiind prezent la Brașov și Sibiu. A pictat portrete şi naturi statice, dar a fost apreciat în primul rând pentru pictura sa, care prezenta grupuri de femei: spălătorese, croitorese, vânzătoare de fructe ş.a. “Impresiile” sale poartă amprenta unei tuşe puternice, care aminteşte de Nolde şi Gawell. Pictorul îşi rezumă astfel viaţa: “Viaţa generaţiei mele se desparte în două capitole: înainte de război şi după război. Înainte de război copilăria, şcoala, studiile, căutarea unui ţel nou, dar am simţit că lumea veche era pe ducă. Anii războiului înseamnă punctul de schimbare, trăirile din această perioadă deschid un început nou al vieţii. După război emigrarea la Berlin, avântul sălbatic. Evenimentele revoluţiei ajung să fie prelucrate ca tablouri. În 1923 stabilizarea, inclusiv a propriului eu. (…) După aceea o perioadă petrecută la Marea Baltică, iar natura de acolo trezeşte dorul de meleagurile natale. În interiorul meu se formează tabloul patriei şi simt nevoia să materializez acest lucru într-un tablou. Ţelul şi dorinţa mea este (!) o pictură viguroasă şi monumentală ca Tâmpa din Brașov”. În 1943 locuința și atelierul lui din Berlin au fost distruse în bombardament, ceea ce a dus la pierderea unui număr însemnat de opere de artă. Familia s-a stabilit în localitatea Wehr din Baden, unde a deschis o școală de muzică și arte plastice. Ernst Honigberger a murit în 1974, la Wehr. A fost un artist complex, care în devenirea sa a receptat influența tuturor stilurilor practicate în spațiul lingvistic german – de la realismul de factură müncheneză, la Jugendstil, expresionism, noua obiectivitate și realismul antichizant al „noii arte germane”. După dispariția revistei culturale „Klingsor” (1924-1939, Brașov), artistul a dispărut din câmpul vizual al criticilor de artă transilvăneni, iar apariția „Cortinei de fier”, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, n-a mai permis stabilirea de relații cu cei din străinătate, expunerea lucrărilor acestora fiind interzisă. Tablouri ale sale se păstrează în România, Germania, Ungaria, Suedia, fosta URSS, iar la Muzeul din Brașov se păstrează două litografii (portrete) ale sale.
Referinţe: Lexikon, p. 201; Wittstock, Manfred, Honigberger Ernst, în Neuer Weg, nr. 7798, 5 iun. 1974, p. 4; [Ernst Honigberger], în Karpatenrundschau, nr. 42, 18 oct. 1985, p. 5 (consideră că a murit la 6 mai 1974); Prügel, Roland, Im Zeichen der Stadt. Avantgarde in Rumänien 1920-1938, Köln, Weimar, Wien, Böhlau, 2008, p. 121; Ittu, Gudrun-Liane, Ernst Honigberger (1885, Brașov – 1974, Wehr/Baden), un artist plastic aproape uitat, în SUBB, Studia Historia Artium, 1, 2015.
HONIGBERGER, Anselm (născut 4 mai 1920, Brașov – decedat 23 ianuarie 1976, Vorchdorf), oboist, dirijor, pianist şi profesor de muzică. S-a născut într-o familie în care preocupările muzicale făceau parte din cotidian. Încă de la vârsta de şase ani a urmat studii muzicale cu profesori renumiţi, între care se numără şi V. Bickerich*. A învăţat să cânte la mai multe instrumente, astfel încât la oratoriul de Crăciun din 1939 prezentat la Biserica Neagră a cântat la orgă, iar în 1948, într-un concert de cantate a cântat la corn englezesc. Din 1947, de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonice braşovene “G. Dima”, a fost solist oboist. Printr-o muncă susţinută ajunge la perfecţiune, fiind considerat cel mai bun oboist din România. S-a căsătorit cu Gerlinde (născută Bruss), iar împreună au avut cinci copii. Pe lângă oboi, a avut ca pasiune muzica de cameră, fondând octetul şi cvintetul de suflători din Brașov (1953-1954). A fost un dirijor de succes, un bun acompaniator la pian, dar şi profesor de pian (1946) şi oboi (1949) la școala de muzică din Brașov. Îşi ajuta mult elevii, cărora le dădea diferite materiale scrise, pentru a-şi cizela tehnica interpretării. A avut o bogată corespondenţă cu muzicieni şi pedagogi muzicali, fapt ce ne arată preocupările sale pentru o nouă tehnică de respiraţie la suflători. Era familiarizat cu multe instrumente muzicale, dar şi cu dansurile populare germane, conducând un ansamblu de dansuri din 1956 şi până în 1959. A susţinut numeroase concerte în ţară şi peste hotare, iar la concertele la care participa era un foarte bun interpret, ce a rămas mult timp în mintea celor care l-au ascultat. Interpretările sale la oboi au rămas memorabile, reuşind să scoată prin interpretările sale practic tot ce se putea exprima prin acest instrument (Hans Bergel).
Referinţe: Lexikon, p. 201; Bergel, H., [Honigberger Anselm], în Neue Kronstadter Zeitung, 28 iun. 2000, p. 4.
HONIGBERGER- ERLER, Selma (născută 24 mai 1888, Braşov – decedată 6 septembrie 1958 Wehr/Baden), pianistă, profesoară de pian. A fost pianistă de concert şi profesoară la Conservatorul din Berlin. A acompaniat la pian pe G. Jekelius, pe L. Mysz Gmeiner şi H. Greger Honigberger.
Referinţe: Lexikon, p. 116.
HONIGBERGER (căsătorită Greger), Helene (născută 24 mai 1874, Dumbrăveni – 11 iunie 1956, Brașov), cîntăreaţă de operă, violonistă, pedagog muzical. A făcut parte din ansamblul teatrului orăşenesc din Elberfeld, iar mai târziu din cel din Köln. Din 1908 a fost angajată cîntăreaţă de operă la Opera Regală din Budapesta. În 1912 s-a întors în Transilvania, activând în acelaşi domeniu, fiind şi profesoară de canto şi vioară.
Referinţe: Lexicon, p. 160.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.