HOBAN, Barbu (secolul XVII), dascăl, traducător şi copist. Despre el se ştiu extrem de puţine date biografice. Fiu al lui V. II H*., a studiat fără îndoială în mediul de aleasă cultură al familiei şi la şcoala din Şchei. Barbu Hoban este autorul pomelnicului vechi al bisericii (7 februarie 1665), scris în întregime în slavonă, cu text pe două coloane (Muzeul Şchei, manuscris 40). Manuscrisul prezintă cronologic pe ctitorii voievodali cu familiile lor, inclusiv pe Mihai Viteazul, pe cărturarii şi preoţii locali ce au făcut danii bisericii. Totodată, Barbu Hoban este copistul Manualului de filosofie, identificat pe baza însemnărilor autografe despre familia sa, manual ce oferă informaţii despre munca sa de dascăl şi despre conţinutul învăţământului. Compus din trei părţi, în slavonă şi greacă, manuscrisul expune în prima sa parte după metoda florilegiului noţiuni etice, viciile umane, virtuţile sufleteşti şi trupeşti, extrase din Petru Damaschinul, Simion Metafrastul, Macarie Egipteanul, Simion Noul Teolog, Grigore de Nissa, autori antici (Demostene, Democrit, Aristotel, Pitagora, Socrate, Plutarh, Euripide), corespondenţa patriarhului bulgar Eftimie de Târnovo din secolul al XIV-lea cu patriarhul rus Chiprian şi călugărul Nicodim de la Tismana. Partea a doua a manuscrisului provine dintr-un alt manuscris teologic copiat de ieromonahul Teoctist de la mănăstirea Putna la începutul secolului al XVI-lea, iar ultima parte copiată de Barbu Hoban reproduce un comentariu omiletic asupra Credeului în limba greacă cu alfabet chirilic şi în limba slavă versiunea apocrifă a naşterii Sfintei Fecioare şi apocalipsa preluate din Cazania lui Varlaam din 1643.
Referinţe: Muşlea, C., Biserica, vol. I, p. 346; Oltean, V., Cronici şi cronicari la Scheii Brașovului, în Astra, 81, VIII, 2, feb. 1973, p. 14; Idem, Mărturii inedite despre cuviosul Nicodim de la Tismana şi ucenicul său Pavel într-un manuscris din secolul al XVI-XVII, aflat în Scheii Brașovului, în Monitorul, XXXV, 7-8, (1983); Idem, Un străvechi manual de filosofie din arhiva istorică a Muzeului bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, în Mitropolia Ardealului, XXVIII, 5-6, 1983; Idem, Semnificaţia documentului voievodal de la 1655, descoperit în Scheii Brașovului, în Astra, XX, 7, 1985; Idem, Şcoala, p. 90-94.
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.