GOGA, Claudiu

GOGA, Claudiu (născut 12 mai 1974, Brașov), regizor de teatru. A urmat Liceul “Andrei Șaguna” Brașov (1988-1992), Facultatea de Electronică și telecomunicații București (1992-1994), Universitatea de Artă teatrală și cinematografică, secția Regie de Teatru, clasa profesorului Valeriu Moisescu, pe care a absolvit-o în 1999. În același an s-a angajat regizor la Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov, un teatru cu o echipă coerentă de actori la momentul acela. Din 2002, la invitația actorilor, a participat la concursul pentru conducerea teatrului și a devenit director. În timpul directoratului său, s-au montat piese cu succes la public și apreciate de critică, au colaborat regizori de renume din țară, Festivalul de dramaturgie contemporană a selecționat și atras spectacole valoroase, devenind un reper pentru oraș. Festivalul a fost conceput ca un eveniment complex și bogat în manifestări, cuprinzând dezbateri, seminarii, lansări de carte, atrăgând participarea unor critici cunoscuți de teatru. Din 2009 a început renovarea pe etape a clădirii teatrului, eșalonată pe o perioadă de 5 ani și încheiată cu restructurarea, modernizarea și remobilarea sălii mari de spectacole în 2014. Un alt proiect a fost scrierea unei monografii a teatrului, realizată prin lucrarea lui Constantin Paraschivescu. Totuși, conflictele periodice dintre Claudiu Goga și Primăria Brașov au dus în final la demiterea sa în 2017 și destrămarea trupei de actori. A rămas însă regizor colaborator al teatrului. A regizat piese de autori clasici și contemporani deopotrivă, români și străini, dintre care menționăm: Conu Leonida față cu reacțiunea și D’ale carnavaului de Ion Luca Caragiale, Jocul ielelor de Camil  Petrescu, Escu de Tudor Mușatescu, Rinocerii de Eugen Ionesco, Angajare de clovn de Matei Vișniec, Fuck Eu.Ro.Pa de Nicoleta Esinencu, Livada de vișini, Cerere în căsătorie, Pescărușul, Ivanov de A. P. Cehov, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Revizorul de N. V. Gogol, Sinucigașul de N. Erdman, Audiția de Al. Galin, Șantaj de Liudmila Razumovskaia, Tărâmul celălalt de Dusan Kovacevic, Portret de criminal de Slawomir Mrozek, Variațiuni enigmatice și Vizitatorul de Erich Emmanuel Schmitt, Romeo și Jeanette de Jean Anouilh, După ploaie de Sergio Belbi, Auto de Ernesto Caballero, Absint de Magda Fertacz, Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller ș.a. A montat pe scenele teatrelor naționale din București, Cluj, Craiova, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, colaborează cu teatrele bucureștene (Nottara, Odeon, Teatrul de comedie, Teatrul mic, Teatrul evreiesc de stat, Teatrul Metropolis) și cu teatre din țară (Arad, Bacău, Brașov, Galați, Oradea, Ploiești). Alegerile și montările sale exprimă reacțiile sale față de societate și comunitate, implicarea și credința sa în puterea teatrului,  opțiunea pentru teatru contemporan ilustrează dorința de a face cunoscuți publicului dramaturgi contemporani. Teatrul este forma de exprimare personală a lui Claudiu Goga, după caracterizarea criticului dramatic Marina Constantinescu. Între 2007-2009 și din 2015 este profesor asociat la UATC București. Premii: Premiul UNITER pentru debut și Premiul Academiei de teatru și de film în 1999 pentru regia piesei  Conu Leonida față cu reacțiunea, Premiul Ministerului Culturii în 2000 pentru Revizorul, Premiul Asociației internaționale a criticilor de teatru în 2001 pentru spectacolele Cerere în căsătorie și Portret de criminal, iar în 2006 Livada de vișini în regia sa a fost selecționată în cadrul Festivalului Național de Teatru București.

Referințe: Pestrea-Suciu, Steluța, “Locul meu ca regizor este aici la Brașov, în Monitorul de Brașov, 2 apr. 2002, p. 10; Prelipceanu, N., Deschiderea ușilor închise, în Teatrul azi, nr. 4-5, 2004, p. 66-67; Morariu, Mircea, Provocarea emoției, stimularea meditației, în Familia, nr. 7-8, iul. – aug. 2005, p. 231-232.

Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.