CRISTESCU, Mircea (născut 22 noiembrie 1928, Brașov – mort 12 iulie 1995, București), dirijor. Din copilărie a dovedit un real talent muzical, cultivat cu deosebită atenţie de către părinţi. La şase ani a început să studieze vioara cu profesori particulari, care au încercat să-i dezvolte dragostea pentru muzică. În această perioadă face cunoştinţă cu cele mai frumoase pagini ale muzicii de cameră. Treptat se va integra în viaţa muzicală a Braşovului, intrând într-o serie de formaţii de muzică de cameră. Între timp a studiat şi viola, perfecţionându-se în paralel la ambele instrumente. Ca licean a fost cooptat în orchestra simfonică a Brașovului, unde timp de trei ani a cântat la ambele instrumente. Cu greu s-a decis să urmeze muzica, având de optat între aceasta, chimie sau drept. A reuşit la concursul organizat de Filarmonica din București şi s-a înscris la Conservatorul C. Porumbescu din capitală. În locul celor două instrumente muzicale, a preferat însă arta dirijorală, pe care a studiat-o cu maestrul Constantin Silvestri, faţă de care nutrea o stimă şi o admiraţie deosebită şi căruia îi va fi partener în orchestra Filarmonicii. În paralel a fost instrumentist în orchestra Filarmonicii din București. A absolvit clasa de violă în 1953 şi un an mai târziu clasa de dirijat. Se remarcă încă din tinereţe, la 29 de ani devenind deja dirijor, apoi prim dirijor şi director al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei. Din 1962 este dirijor permanent la Filarmonica George Enescu din București. Pe lângă activitatea desfăşurată la București, a fost creatorul, animatorul şi dirijorul Orchestrei de cameră a Filarmonicii din Cluj. Ceea ce l-a determinat să constituie această orchestră a fost, după propria mărturie, faptul că era atras de interpretarea camerală, chiar şi atunci când dirija o orchestră simfonică. Orchestra camerală întemeiată la Cluj a fost prima din ţară de acest gen, urmând cea de la București. A organizat şi formaţii camerale de amatori, la Satu Mare şi la Râmnicu Vâlcea. A ţinut cursuri de interpretare şi a condus mulţi ani clasa de operă de la Conservatorul din București. A avut un valoros repertoriu simfonic cameral, dar şi de operă, dirijând lucrări ale celor mai mari compozitori. A întreprins numeroase turnee în străinătate (Anglia, Franţa, RFG, RDG, Elveţia, Belgia, Iugoslavia, URSS, Cehoslovacia, Iran, Italia, Ungaria, Bulgaria, Portugalia, Suedia, Polonia, Turcia, SUA şi Spania) şi a dirijat reputate formaţii simfonice (Concerts Colonne, Suise Romande, orchestrele simfonice din Berlin, Basel, Berna, ORTF, filarmonicile din Varşovia, Cracovia, Wroclaw, Brno, Sofia, Budapesta) şi de cameră (Gulbenkian şi Lausanne). A colaborat cu solişti renumiţi ca Wilhelm Kemff, Isaac Stern, Valentin Gheorghiu, J. Casadesus, Lola Bobescu, Eugen Istomin, Ion Voicu, Gina Bachauer sau J. P. Rampal. Individual, a participat la festivaluri internaţionale: Festivalul Enescu din București, Eastern Music Festival, Wolf Trap Festival şi Berliner Festtage. Împreună cu orchestra de cameră din Cluj a participat la Bienala de muzică contemporană din Zagreb, apoi la Primavera Musicale di Roma, la festivalurile de muzică de cameră de la Brașov şi Târgu Mureş şi la Toamna varşoviană. A participat şi la festivalurile muzicale din Teheran, Segovia şi Ascona. A realizat înregistrări pentru casele Electrecord din București, Select din Canada, pentru Radio Basel şi Berna din Elveţia, pentru Radiodifuziunile belgiană şi cehoslovacă, împreună cu orchestra de cameră din Cluj şi cu alte formaţii străine. Activitatea sa dirijorală a fost remarcată de presa internaţională. Astfel, ziarul Trybuna Ludu din Varşovia considera „interpretarea Divertismento-ului de Bartok poate cea mai bună auzită vreodată la noi”, iar ziarul german Die Welt (Bonn) îl aprecia pe Mircea Cristescu ca fiind „un şef de orchestră de cea mai înaltă cultură şi cu un excelent simţ al preciziei”. Alte publicaţii care au scris cuvinte elogioase la adresa dirijorului au fost Le Figaro din Paris, Basler Volksblatt din Basel şi Music and Musician din Londra. În 1964 a devenit artist emerit. Fondator al Orchestrei medicilor.
Referinţe: Sandu, Augustin, Arpegii pentru patru anotimpuri, București, Ed. Junimea, 1981, vol. II, p. 273-287.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare