CLOPOŢEL, Ion (născut 10 noiembrie 1892, comuna Poiana Mărului, județul Brașov – mort 23 august 1986, București), publicist, sociolog. Provenit dintr-o familie modestă, reuşeşte să se înscrie pentru studiile secundare (1903-1912) la Liceul Andrei Şaguna din Brașov, aici avându-i ca profesori, printre alţii, pe Iosif Blaga* şi Al. Bogdan*, Virgil Onițiu* și Axente Banciu. Acesta din urmă, cumnat al lui N. Iorga, l-a trimis pe Ion Clopoțel la cursurile de vară de la Vălenii de Munte. Din această perioadă datează primele lui cronici pentru Gazeta de Transilvania şi Românul (Arad), tot acum încredinţându-i-se şi inventarierea unei părţi din biblioteca şi arhiva senatului (N.I.). La insistenţele profesorului Alexandru Bogdan şi ale slavistului Ioan Bogdan, Ion Clopoțel a răspândit între elevii liceului din Braşov scrierile lui Iorga, titlurile fiind schimbate cu unele mai „fanteziste”, pentru a putea trece prin vama Predealului peste munţi. Această misiune i-a plăcut şi a stat la baza formării sale ca publicist, după cum însuşi mărturiseşte într-un interviu. Mergând deseori la Vălenii de Munte, şi-a însuşit un limbaj literar care i-a folosit în cronicile literare trimise la Arad, ce erau de fapt dările de seamă de la cursurile lui Iorga din Văleni, nepopularizate încă în Transilvania. Se remarcă astfel prin răspândirea lor, fiind chemat apoi de Vasile Goldiş, din 1911, la ziarul Românul din Arad, de data aceasta nu doar cu regim de colaborare, ci ca redactor intern, la vârsta de numai 19 ani, bazându-se pe el pentru a introduce aici un limbaj evoluat. La 1 iulie 1912 începe cariera ziaristică ca redactor la ziarul Românul din Arad. Rămâne la acest ziar până la 12 martie 1916, când publicaţia este desfiinţată de către guvernul Tisza István. Această schimbare de situaţie i-a fost benefică lui Ion Clopoțel întrucât se gândeşte cu mai multă seriozitate la pregătirea sa profesională şi-i cere ajutorul lui Goldiş în obţinerea unei burse de 400 de coroane, la Universitatea de ziaristică de la Lausane. Nu a ajuns la această universitate din cauza lipsei de paşaport şi merge doi ani la Universitatea din Viena, audiind cursurile celor mai renumiţi profesori ai vremii: Ettmazer, Würtzbach şi Jirecek. Acolo intră în contact cu marile valori româneşti şi universale şi, după cum mărturiseşte în interviu, tot acolo i-a citit pentru prima oară pe Xenopol (cu Les principes fundamenteaux de l’histoire şi Les Roumains, despre ultima afirmând că este „o splendidă lecţie istorică”) şi pe Papiu Ilarian (despre lucrarea sa, Istoria românilor din Dacia Superioară, spunând că este „o descriere minunată a revoluţiei de la 1848 – 1849, autentică”). Această ultimă lectură îl convinge definitiv să înceapă documentarea şi strângerea materialului în vederea elaborării unei monografii privitoare la revoluţie, apărută mai târziu, în 1939, la Alba Iulia. Termină facultatea cu succes, reuşind ce şi-a propus de la început, adică să dobândească o solidă cultură universală care să-i deschidă porţile cunoaşterii. Într-o scrisoare adresată lui Ion Clopoțel, Vasile Goldiş îl susţine în această dorinţă a sa: „Foarte bine că eşti la Viena, şi eu am făcut doi ani acolo, pentru că dacă ai o cultură universală eşti mai capabil să înţelegi şi să distingi propriile probleme autohtone. Dacă nu ai un orizont intelectual larg nu ai cum să le cunoşti „. Şi-a luat diploma de licenţiat în filologie romanică şi filosofie la Universitatea din Budapesta, după ce studiase la Cluj şi Viena. Întors în ţară, o vreme nu-şi găseşte slujbă, fiind apoi chemat de către episcopul de Caransebeş, viitorul patriarh Miron Cristea, la Şcoala normală „Preparandia ” din Caransebeş. Nu rămâne nici aici multă vreme deoarece vine războiul şi este închis doi ani, fiind arestat în zilele de Crăciun ale anului 1917 şi eliberat în octombrie 1918, acuzat pentru trădare de patrie în articolele scrise de el la Românul şi Drapelul din Lugoj. În închisoare, unde stă alături de V. Branişte* şi doctor Dumitru Manu, i-a apărut Antologia scriitorilor români, scrisă mai devreme, în anii 1914-1916, lucrare cenzurată de autorităţi şi corectată astfel de autor. La ieşirea din închisoare, Ion Clopoțel este chemat de Goldiş ca redactor şef la Românul, perioadă în care participă la tratative în vederea Unirii, iar după cucerirea Aradului de către unităţile militare ungureşti se refugiază la Brașov, unde va fi redactor şef la Gazeta de Transilvania, cu acordul proprietarilor acesteia. A fost delegat la Alba Iulia de către Consiliul naţional central, conducând biroul de presă, în această calitate având acces la toate actele, documentele, manuscrisele şi textele cuvântărilor (pe care le-a strâns mai târziu într-o carte). Goldiş i-a pregătit o casă specială, unde şi-a instalat „cartierul general”, toate luările de cuvânt fiind consemnate cu ajutorul unui stenograf şi redactate de el în presă. De altfel, Ion Clopoțel a fost numit mai târziu reporterul Unirii. După numirea lui V. Goldiş ca ministru la București, a preluat conducerea ziarului Românul, unde a publicat primele studii de literatură marxistă în presa ardeleană (Pagini Sociale, 1919). La chemarea lui Al. Vaida-Voevod şi a lui Mihai Popovici a venit la Brașov, unde a condus ca redactor-şef (director?) Gazeta de Transilvania (1919-1921). Tot în această perioadă a devenit corespondent pentru Ardeal al ziarelor bucureştene Adevărul şi Dimineaţa şi profesor la Şcoala superioară de comerţ. Între 1921-1934 şi-a desfăşurat activitatea publicistică la Cluj, iar la 1 octombrie 1927 ia direcţia ziarului Patria, devenit curând cel mai citit cotidian de limba română din localitate, unde este redactor-şef. În paralel termină Academia teologică şi urmează regulat cursurile de filosofie la Universitatea din Budapesta şi Viena, fiind profesor titular de limbile română şi franceză. După lungi pregătiri „administrative” (1919-1924), Clopoțel Ion a întemeiat revista Societatea de mâine, la 12 aprilie 1924, care apare cu întreruperi până în aprilie 1945, Ion Clopoțel fiindu-i editor şi redactor şef. Din colectivul de redacţie al revistei au făcut parte intelectuali de marcă ai vremii, printre care şi D. Prodan. De altfel, în enciclopediile străine revista era considerată ca o publicaţie a cercurilor universitare din România şi nu doar una social-democrată. Devine treptat un publicist de mare valoare, oferindu-i-se chiar un mandat de parlamentar sau 50.000 de lei pe lună şi o locuinţă la Paris. Refuză însă, convins fiind că nu trebuie să-şi trădeze credinţa şi profesiunea, pentru că altfel riscă să-şi piardă „caracterul şi onoarea”. Îşi reia cercetările sociografice, oprindu-se asupra zonei subdezvoltate a Munţilor Apuseni. A realizat numeroase anchete pe baza bugetelor de familie şi, fără a le concretiza în monografii pe sate, după modelul lui D. Gusti, a lăsat peste 20 000 de pagini de însemnări de o importanţă documentară inestimabilă. Cele două volume, Sociografie românească, din 1917 şi Direcţia realismului social-economic, din 1926, au fost rodul a 16 ani de muncă, rezultatele anchetelor sale în 6 plăşi, patru din Munţii Apuseni şi două din Banat. Pentru realizarea acestora s-a înglodat în datorii la banca Albina şi a depus mult efort fizic şi intelectual. În preocupările sale de sociologie a fost influenţat de Robert Braun, membru al Societății de Sociologie a lui Jászi Oszkár, autorul primei monografii a unui sat românesc, alcătuită într-o limbă străină. A devenit membru al Partidului Social-Democrat, iar în 1928 a fost ales deputat de Făgăraş pentru legislatura 22 decembrie 1928-30 aprilie 1931. Din 1934, Ion Clopoțel lucrează la redacţia ziarelor Adevărul şi Dimineaţa din București, reflectând aici problemele specifice Transilvaniei. Odată cu suprimarea acestor ziare de către guvernul Goga, Clopoțel Ion a fost repartizat la Ministerul de interne, al cărui ministru, A. Călinescu, i-a dat o delegaţie onorifică de inspector general pentru studii în Munţii Apuseni. În jurul anului 1940 a fost redactor-şef la Şoimul, la Pagini literare şi colaborator la Luceafărul, folosind numeroase pseudonime: I. Ardelean, I. Bobei, Dumitru Corvinul, Euphraste, Traian Huniade, I. Poenaru, Dr. Titus Popa, Teofrast (Theophraste), I. Săgeată, Horia Trandafir. Tot acum a înfiinţat cel dintâi cămin al ziariştilor şi a pus bazele Almanahului presei române. A fost ales în comitetul de conducere al presei române din Ardeal şi Banat (1929-1936), fiind totodată membru fondator şi activ al comitetului Micii Antante a presei (din 1925). În Sindicatul presei române din Ardeal a intrat din 1919, adică de la înfiinţarea lui, mai întâi ca secretar şi apoi, din 1927, a fost preşedinte al sindicatelor, în această funcţie rămânând până în 1935 şi întemeind în această perioadă cea dintâi Bibliotecă ziaristică de la Cluj. Colaborează la numeroase publicaţii periodice ca Transilvania (1920), Adevărul (1923), Patria (1927), Vestul, Adevărul literar şi artistic sau Buletinul muncii (1946-1947). Lothar Rădăceanu, devenit ministru al muncii după 1944, l-a invitat să scrie cronica externă la Lumea Nouă condusă de el, iar din toamna lui 1944 l-a numit în următoarele funcţii: inspector general pentru şcolile de ucenici, inspector general al învăţământului muncitoresc, director general al casei I.O.V.R., până la dizolvarea ei în 1949, director în Ministerul Muncii. A mai primit sarcini de organizare politică în Brașov şi regiunea Brașov, iar patru ani a fost rectorul Universității muncitoreşti braşovene şi redactor-şef la revista Poporul, gazetă PSDR, care a apărut între 15 februarie 1945 şi 25 decembrie 1947. La recomandarea lui P. Groza a fost numit în 1956 director al Bibliotecii Centrale Universitare București, până la pensionarea sa în 1961. I-a fost decernat Premiul Uniunii Scriitorilor (1975) şi Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1982) pentru scrierile şi conferinţele sale, precum şi pentru activitatea publicistică depusă de-a lungul anilor. Despre acesta din urmă mărturiseşte că i-a adus o mare satisfacţie. „Este un gest generos pe care-l primesc cu gratitudine” – spune el. A scris 700 pagini despre epopeea românilor de reîntregire naţională, a redactat trei volume de portrete şi o sută de pagini despre posibilităţi de reabilitare a unor personalităţi. Împreună cu Mihai Crişan a tradus din limba maghiară piesa lui Vladimir Goldfeld, Petre Năzdrăvanul. A citit foarte mult şi declară că are peste 20.000 de pagini cu note din cărţile citite de el, bibliotecile frecventate cu fidelitate de Ion Clopoțel fiind, după cum mărturiseşte, Biblioteca Academiei şi Biblioteca Universitară (biblioteca „mea „, cum îi plăcea s-o numească). Parafrazând un poet englez, Ion Clopoțel a spus undeva „că este parte din ceea ce a văzut”. A fost până la moarte un pasionat colecţionar de carte valoroasă, biblioteca sa numărând cifre impresionante de astfel de documente. Colecţiile sale de cărţi şi periodice le-a ţinut în timpul vieţii la Marginea-Banat, în casa socrului său de lângă Deva, acolo fiind depozitat şi mobilierul aparţinând lui C. Diaconovici. În această casă a încercat de altfel şi realizarea unui muzeu memorial, însă autorităţile locale i-au privit cu dispreţ iniţiativa. Reuşeşte să facă acest lucru soţia sa, Letiţia, un întreg etaj al clădirii fiind transformat într-un adevărat muzeu, în care a adunat sute de costume şi obiecte populare, sculpturi originale în lemn din Transilvania şi din Banat, la care se adaugă peste 400 vase din ceramică, icoane pe sticlă şi lemn. Multe din aceste obiecte au ajuns astăzi în patrimoniul muzeului de etnografie din Brașov, primite prin donaţie de la familia Clopoţel.
Opera: Însemnări pe răboj. Jertfe româneşti în războiul neamurilor, Arad, Ed. Tipografiei şi Librăriei diecezane, 1916, ediția a II-a ce cuprinde și Revoluția din 1918 și unirea Ardealului cu România și Frământările unui an 1918, ediție îngrijită de Andrei Negru și Valentin Orga, Cluj, Argonaut, 2019; Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace, vol. I, 166 p.; vol. II, 141 p.; vol. III, 311 p.; vol. IV, 303 p., Arad, 1917-1918 (ediţia a II-a, 1924-1928); Frământările unui an, 1918, Sibiu, 1919, 122 p.; Lupta pt. democraţie în România, Brașov, 1921; Criza democraţiei în România, Cluj, 1926, 31 p.; Direcţia realismului social-economic, Cluj, 1926, 32 p.; Două săptămâni în Cehoslovacia, Cluj, 1926, 29 p.; Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, Cluj, 1926, 176 p., ediția a II-a, îngrijită de Emil Stoian, Baia Mare, Editura Marist, 2018, 230 p.; Biharia – Studiu sociografic în plăşile Vaşcău şi Beiuş, în Societatea de mâine, 1927, IV, p. 439-441; Cum trăiesc 40.000 de moți, Cluj, 1928; Sociografie românească. Anchetarea plăşilor muntoase: Margina, Almăş, Vaşcău şi Beiuş, Cluj, 1928, 89 p.;Al. Papiu-Ilarianu, în Societatea de mâine, 1930, VI, p. 128-129; Iosif Nădejde, în Societatea de mâine, 1930, VII, p. 329; În jurul creditului agricol, Cluj, 1930; Social-democraţia şi problemele Rom. contemporane, Cluj, 1931, 101 p.; Un program de culturalizare a satelor. Conferinţă la secţiile literare şi ştiinţifice ale Astrei reunite în aprilie, 1933, Cluj, 1933, 60 p.; Figuri reprezentative la noi: Vasile Goldiş, Cluj, 1934, ediția a II-a, îngrijită de Marius Ioan Grec, Arad, Vasile Goldiș University Press, 2017; Social-democraţia în satele dunărene şi balcanice, București, 1935, 63 p.; Organizarea culturală regională. Sensibilitatea morală faţă de Astra transilvăneană, București 1936, 39 p.; Zootehnizarea micei proprietăţi agrare, București, 1936, 23 p.; Cauzele descompunerii monarhiei austro-ungare, în vol. lui Albani, T., Douăzeci de ani de launire, vol. I, Oradea, 1938; Identificarea unei vechi şi desbătute probleme româneşti: a satelor răsleţe. Un scurt istoric, o clarificare sociologică şi o soluţie primară evidentă. Viitorul neamului: în casele umile ale satelor. Inspectoratul general administrativ pentru studii în Munţii Apuseni, în Societatea de mâine, 1938, XV, p. 123-128; Un proces agrar de 20 de ani. Peripeţiile dramatice ale cazului Coşova din Banat, București, 1938 (extras din Societatea de mâine); Al.Papiu Ilarianu în faţa problemelor româneşti contemporane, Alba Iulia, 1939, 124 [126] p. (monografie apreciată de Acad. Rom. şi realizată pe baza unui material strâns la Viena); Satele răzleţe ale României. Habitatul răsfirat din munţii transilvani şi bănăţeni. Studiu de sociologie rurală, Alba Iulia, 1939, 112 p.; Urmările conveţuirii multiseculare cu saşii din Transilvania. Trei documente anexe, Alba Iulia, 1941, 16 p.; Dinastia română a Corvinilor. 500 de ani de la cruciatele lui Iancu Huniade, Lugoj 1942, 46 p.; Educaţia socială şi politică a tineretului muncitoresc. Contribuţiune la un manual pentru uzul şcolilor de ucenici, Cluj, 1946 (extras din Buletinul Informativ al Muncii, nr. 7-9, 1946, 24 p.); Originile, dezvoltarea şi desăvârşirea limbii române literare, București, EDP, 1970, 100 p.; Amintiri şi portrete, Timişoara, Ed. Facla, 1973, 236 p. [sunt prezentaţi, între alţii, V. Branişte*, A. Banciu*, G. Bogdan-Duică*]; Sociografia şi sociologia. O grupă de probleme despre depresiunea carpatică Bran, în Viitorul Social, II, nr. 2, 1973, p. 429-435; Amintiri şi portrete, Timişoara, 1975; Unirea Transilvaniei cu ţara, în Steaua, 1982, 33, nr. 12, p. 8; Notre volonté a triomphé, în Roumanie, Pages d’histoire, București, 1984, 9, nr. 2, p. 59-64; traduceri: Vladimir Goldfeld, Petre Năzdrăvanul (în colab. cu Mihai Crişan); în fondul Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Județene Brașov se păstrează o scrisoare a lui Ion Clopoțel către Victor Branişte*, trimisă din Cluj, la 17 mart. 1923, mss. 697.
Referinţe: EM, p. 316; [Clopoțel Ion], în Contemporanul, 8 dec. 1967, p. 3; MDE, p. 1203; DE, vol. I, p. 408; Dicţionarul, p. 611, 612; EIR, p. 99, 100; Cătană, Gh., Ion Clopoțel la 80 de ani, în Rom. lit., V, nr. 49, 30 dec. 1972, p. 13; Dima, Valentina, Acasă la cărturarul bănăţean Ion Clopoțel, în Satul Socialist, nr. 1181, 24 feb. 1973, p. 5; Isaiu, Ion, Cu sociologul Ion Clopoțel [Date biografice], în Orizont, nr. 31, 2 aug. 1973, p. 1, 10; [Note biografice], în Documente literare, II, București, Minerva, 1973, p. 99-101, 363-364; Popeangă, V., Şcoala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru unire, București, Ed. Did. şi Ped., 1974, p. 158, 160, 170-173; Ilea, Ion Th., Mărturisirile unui anonim, București, Cartea Românească, 1974, p. 143-150; MDE, 1978, p. 1203; Antonescu, Nae, Cu I.C. despre ziaristică şi revisteliterare, în Steaua, 1981, nr. 12; Raicu, Al., în Rom. Lit., nr. 49, 1982; Chelcea, Septimiu, [Ion Clopoțel], în Argeş, nr. 2, feb. 1983, p. 4; Chelcea, S., Ion Clopoțel la 90 de ani, în Viitorul social, nr. 2, mart.-apr. 1983, p. 156-163 (în colab. cu Filipescu, Iancu); [Interviu cu Ion Clopoțel, reporterul Unirii], în A Hét, 14, nr. 48, 25 nov. 1983, p. 8-9; [Ion Clopoțel], interviu, în Contemporanul, nr. 1, 1983, p. 8-9; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831 – 1918), vol. I, p. 725; Pagini dintr-o arhivă inedită, Ediţie îngrijită, Studiu introductiv şi note de A. Plămădeală, București, Minerva, 1984, 436 p.; [Necrolog], în România literară, 4 sept. 1986, p. 8; Filipescu, Iancu, Chelcea, S., Ion Clopoțel – sociolog şi publicist patriot, în Viitorul social, nov-dec. 1986, p. 556-560; Raicu, Al., Un mare cărturar, în Luceafărul, nr. 36, 6 sept. 1986, p. 7; Tudor, Corneliu Vadim, Un spirit generos, în Săptămâna, nr. 36, 5 sept. 1986, p. 3; Turcuş, Aurel, Ion Clopoțel,Evocări, în Orizont, nr. 37, 12 sept. 1986, p. 4, 5; Dicţionar enciclopedic, vol. I, p. 408; Zaciu, Dicţionarul, p. 611; Petraru, Şt., Participanţi la Marea Unire, V. Goldiş şi Ion Clopoțel, în Cuget românesc, nr. 241, 21 nov. 1997, p. 6; Hosu, Liliana, La muzeul de etnografie poate fivizitată colecţia Ion şi Letiţia Clopoţel, în Transilvania Expres, 28 mai 1998, p. 8; Istrate, Petru, Omagiere – Ion Clopoțel, în Cuget românesc, 5 iun. 1998, p. 3; Petraru, Şt, De vorbă cu Ion Clopoțel, în Astra, editor Despărţământul Astra Brașov, nr. 1, 1998, p. 79-80 [evocând apariţia Gazetei de Transilvania în Rusia el oferă nişte informaţii şi despre tezaurul României ajuns în mâinile bolşevicilor]; Maior, Ligia, Elemente biografice – Ion Clopoțel, în Manolache, Ligia, Drăghici, Viorel, Mărturii şi portrete şaguniste, Brașov, Ed. Dealul Melcilor, 2000, p. 54-58; Petraş, Irina, Clujeni ai secolului 20, Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p. 76; Cojan, Gr., Amintiri cu scriitori brașoveni: Ion lopoțel, în Gazeta de Transilvania, an 163, nr. 3407, 13 oct. 2001, p. 5, nr. 3422, 31 oct. 2001, p. 5, nr. 3428, 7 nov. 2001, p. 5, nr. 3439, 20 nov. 2001, p. 3, nr. 3440, 21 nov. 2001, p. 5; Negru, Andrei, Pop, Emil, Societatea de Mâine: indice bibliografic adnotat, vol 1-2, Cluj, Argonaut, 2001, 436 p., 406 p.; Negru, Andrei, Contribuția revistei Societatea de Mâine la dezvoltarea sociologiei interbelice românești, în AIIC, seria științe socio-umane, 2003; Negru, Andrei, Ion Clopoțel. Studiu monografic, Cluj, Argonaut, 2003; Fornade, Dan, Personalităţi clujene (1800-2007). Dicţionar ilustrat, Cluj,Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p. 141.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.