CAZACU, Constantin (născut 4 ianuarie 1920, Tighina – mort 15 octombrie 2003, Brașov), grafician şi caricaturist. A absolvit studiile gimnaziale şi liceale la Tighina (1926-1938) şi Facultatea de Drept din Iași (1938-1941). Încă din anii de şcoală profesorii i-au recunoscut înzestrarea artistică, dar tatăl său, avocat de profesie, s-a opus sugestiei profesorului de desen de a-l da la Arte Plastice. Ca urmare, a frecventat cursurile Facultății de Drept din Iași (1938-1941), perioadă în care a continuat desenul şarjă început în liceu. Între anii 1941-1944 a urmat Şcoala de Ofiţeri Activi din București, iar între 1945-1947 ia parte la formarea celei de-a doua divizii de voluntari, ,,Horia, Cloşca şi Crişan”, pe teritoriul URSS. A lucrat dispecer la Întreprinderea de Construcţii CFR Brașov, unde patrona o gazetă satirică, Chipăruş, distinsă cu premiul I pe ţară de revista Urzica. Anul 1953 a marcat o dublă bornă în activitatea lui Constantin Cazacu. Datorită unui portret-caricatură făcut fratelui său, profesorul Dimitrie Cazacu de la Liceul Andrei Şaguna, talentul îi este recunoscut de Şt. Mironescu*. La îndemnul acestuia, Constantin Cazacu începe ucenicia, iniţial în cadrul cercului de artă plastică al filialei Uniunii Artisticilor Plastici Brașov, apoi la Şcoala Populară de Artă (1953-1956), unde i-a avut maeştri pe Harald Meschendörfer*, Arthur Leiter*, Şt. Mironescu şi Volrath Veleanu*. Tot în 1953 s-a înfiinţat o subredacţie a revistei Urzica la Brașov, iar redactorul ei, Gh. Mosor, l-a cooptat în comitetul de redacţie. În 1954 a început colaborarea la Drum Nou şi la Urzica, primul desen fiindu-i publicat graţie lui Iosif Ross. În 1955 a participat la Expoziţia Regională a Filialei Uniunii Artisticilor Plastici Brașov, iar în 1957 la Expoziţia Republicană Anuală de Grafică de la Sala Dalles, București. Din 1958 a fost prezent la toate expoziţiile judeţene din Brașov şi la majoritatea expoziţiilor anuale de grafică din București. În 1966 înregistrează prima participare la o expoziţie în străinătate – Expoziţia Comemorativă a revistei Eulenspiegel de la Berlin. Se remarcă prin participarea permanentă din 1969 la Saloanele Umorului din București, Constanţa, Suceava, Brăila, Galaţi, Vaslui, Timişoara, Ploieşti, Focşani. A organizat 8 expoziţii personale de caricatură şi afiş (1968, 1970, 1973, 1975, 1977, 1980, 1985, 1988). Şi-a inclus lucrările în albumele Comice… comice, Ras, tuns şi frezat, Mai mare hazul: 200 desene, realizate în colaborare cu Adrian Andronic şi Matty Aslan (1984). Cea mai largă popularitate i-au adus-o desenele din presa satirică românească, în revista Urzica şi Drum Nou şi alte periodice locale şi centrale. Valoarea satirei şi sensibilitatea umorului îi sunt recunoscute pe plan internaţional în expoziţii de caricatură din Germania (Berlin), Iugoslavia (Skoplje, Lubljana), Mexic, Rusia (Moscova), Franţa (Paris, Strasbourg), Polonia (Cracovia), Turcia, Grecia, Cehoslovacia, Canada (Montreal), Japonia (Tokio). Cea mai mare satisfacţie în cariera de caricaturist i-a prilejuit-o primul premiu oferit de ziarul Informaţia Bucureştiului, la un concurs de caricaturi, pe când se afla la începutul activităţii, iar această primă încurajare l-a determinat să se consacre genului. În 1960 a devenit membru stagiar al Uniunii Artisticilor Plastici Brașov, iar în 1962 membru definitiv. Munca îi este răsplătită prin numeroase distincţii româneşti: în 1964 i-a fost decernat premiul al II-lea la concursul de caricatură organizat de Informaţia Bucureştiului, de către un juriu compus din Cik Damadian, Nell Cobar şi Saşa Georgescu, în 1980 ia premiul special al ziarului Înainte la Salonul Umorului de la Brăila, în 1989 premiul I la Saloanele Umorului, în 1990 premiul pentru afiş acordat de către Ministerul de Interne, precum şi premii internaţionale în Japonia (1981), Italia (1982), Rusia (1983) şi de asemenea medalia comemorativă a ziarului Pravda, placheta oraşului Vilnius, unde colaborează la ziarul Tiesa, şi diploma de onoare a oraşului Skoplje. Caricaturile sale sunt, uneori, rezultatul unor îndelungate căutări care pot ţine chiar ani, ca deodată să găsească soluţiile. Practicând un desen incisiv, cu intenţii moralizatoare, Constantin Cazacu mărturisea: ,,N-am tăiat niciodată capul cuiva. N-am nici un personaj condamnat capital. Totdeauna am lăsat posibilitatea reabilitării. Dacă e vorba de venin, nu pun mai mult decât trebuie. Eu nu decapitez, ci pişc. Uneori, mai dur. Şi ustură… Prefer un cocktail din două esenţe tari şi egale: satira şi umorul. Şi încă ceva: sunt adeptul desenului fără cuvinte”. Într-un alt interviu considera caricatura ,,o armă de luptă. O critică exprimată grafic. Arată o situaţie care nu merge bine, sugerând posibilităţile de a se intra în normalitate. (…) Caricaturistul este acel om care are câteva dioptrii în plus faţă de semenii săi. (…) caricatura mea nu vrea să fie numai veselie, ci doresc tare mult să te şi pună pe gânduri. (…) Nu poţi fi caricaturist fără simţ autocritic. De câte ori mi-am făcut autoportretul am avut senzaţia că sunt prea frumos. De aceea am rugat pe colegi să mi-l facă ei’’. Este îngropat la Săcele.
Referinţe: Cuza, C., Lângă atelierul lui Constantin Catrina, în Astra, IV, nr.10 (41), oct. 1969, p. 14; [Constantin Catrina], în Astra, nr. 4, 1970, p. 9; Barbosa, Dicţionarul, p. 34; Rădulescu, E., Pledoarie pentru frumuseţe morală, în Drum Nou, 34, 28 aug. 1977, p.2; [Constantin Catrina], în Brassoi Lapok, nr. 22, 31 mart. 1985, p. 4; Huidan, Eduard, Constantin Catrina – un caricaturist în prima linie, în Urzica, 37, nr. 7, 15 iul. 1985, p. 16; Rădulescu, Ermil, Caricaturi în…caricatură, în Drum Nou, 42, nr. 12539, 25 mai 1985, p. 2; Vasiu, D., Desenele lui Constantin Catrina, în Astra, 20, nr. 7, iul. 1985, p. 15; [Constantin Catrina], interviu, în Astra, nr. 7, iul. 1988, p. 10; Rădulescu, E., Însemnări din expoziţie. Desene satirice de Constantin Catrina, în Drum Nou, 11 iun. 1988, p. 2; Radu, Mirel, Rădulescu, Ermil, De vorbă cu Constantin Catrina, în Astra, 23, 7, iul. 1989, p. 10; Matei, P., Arta plastică brașoveană într-o imagine. Constantin Catrina, în Bună Ziua Brașov, 6 mai 1999, p. 15; Matei, Artişti, p. 34-35; Stoie Mărginean, Aurelia, La despărțirea de un eminent artist plastic – Constantin Cazacu, în Plaiuri Săcelene, nr. 38, 2003, p. 11; Onciu, Camelia, Cinci caricaturiști Charlie din Brașov, în Monitorul Expres, nr. 3186, 16 ian. 2015, p. 2-3; Cataloagele de expoziţie C. Cazacu din 1975 şi 1980.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.