CÂMPEANU, Liviu (născut 8 februarie 1889, comuna Subcetate (Varviz), județul Harghita – mort 1948), medic. A fost fiu al protopopului Ilie Câmpeanu, de loc din părţile Reghinului, ce a avut în familia sa ascendenţi iluştri, distinşi în timpul răscoalei lui Francisc Rakoczi al II-lea şi participanţi la revoluţia de la 1848. Strămoşii săi au îmbrăţişat preoţia şi învăţământul. Tot din familia tatălui se trăgea şi Veronica Micle. După terminarea şcolii primare, Liviu Câmpeanu a urmat liceul catolic din Brașov, în 1906 devenind chiar secretar al Societății de lectură a liceului. Doi ani mai târziu, la absolvirea liceului, a obţinut calificativul ,,foarte bine”, fiind primul pe liceu. În 1909 a absolvit ca şef de promoţie şcoala de ofiţeri de rezervă de infanterie din Trento-Tirol. În acelaşi an s-a înscris la Facultatea de medicină din Budapesta, iar în 1911 a devenit preparator extrabugetar al Institutului de anatomie din oraş. Şi-a continuat studiile medicale la Facultatea de medicină din Graz şi în paralel, până în 1913, a fost şi „Volontärarzt” la clinicile medicală, dermatologică, neurologică, infantilă, otorinolaringologică şi de boli infecţioase din Graz. După propria-i mărturisire, baza cunoştinţelor sale chirurgicale şi-a format-o în şcoala germană de sub conducerea profesorului Hacker. Împreună cu alţi colegi a reînfiinţat la Graz, în 1912, vechea Societate Academică Literară Carmen Sylva, fiind ales mai întâi secretar general, apoi, în 1913, preşedinte al societăţii. În acelaşi an a devenit medic auxiliar al clinicii chirurgicale din Graz, condusă de profesorul Hacker. Izbucnirea războaielor balcanice îl determină să se înscrie voluntar în armata română. După terminarea acestui conflict, se reînscrie în 1913 la Facultatea de Medicină din Budapesta. Aici este unul din fondatorii Societății Studenţilor de medicină din Ungaria, secţia medicală a Societății ,,Petru Maior”. Aceasta a fost înfiinţată pentru însuşirea terminologiei medicale în limba română, pentru organizarea unei biblioteci medicale româneşti şi pentru strângerea legăturii cu Regatul român. De altfel, cărţile primite de aici au constituit nucleul fondului de carte al acesteia. În 1914 Liviu Câmpeanu a fost ales preşedinte al Societății Petru Maior. În acelaşi an a absolvit cursurile universitare, apoi şi-a susţinut doctoratul în medicină la aceeaşi facultate şi a devenit preparator la Clinica Oftalmologică din Budapesta. Nu a rămas mult în funcţie, întrucât în 1915 a trecut din nou în România, unde a devenit medic auxiliar pentru combaterea epidemiilor în județul Putna, apoi medic al spitalelor din Vidra şi Mărăşeşti din acelaşi judeţ. Tot în 1915 îl găsim ca medic al circumscripţiei Bîlciureşti din județul Dâmboviţa. În 1916 a trecut examenul de liberă practică în ţară, iar la intrarea României în război, în vara anului 1916, s-a înrolat din nou voluntar. Pe timpul războiului a fost medic locotenent şi căpitan, comandant şi medic şef la diferite trenuri sanitare şi medic şef de regiune în combaterea epidemiilor. În aceşti grei ani de război a avut loc şi un eveniment fericit în viaţa sa, căsătoria cu Elena, fiica actorului Vasile Torneanu, care şi-a dat acordul la această căsătorie după o prealabilă verificare a viitorului ginere. După unirea Basarabiei a devenit medic C.F.R. de circumscripţie la Bălţi (1918), iar în 1919 a fost numit medic al Casei Centrale pentru Asigurările Sociale din București. În acelaşi an a participat ca voluntar la înăbuşirea revoluţiei bolșevice din Budapesta, condusă de Béla Kun. Din 1919 s-a stabilit pentru o lungă perioadă la Cluj, unde va fi asistent al clinicii chirurgicale. Aici şi-a desăvârşit specializarea sub conducerea profesorului Iacubovici, făcând cunoştinţă cu şcoala românească de origine franceză şi s-a afirmat ca unul dintre susţinătorii înfiinţării Facultății româneşti de medicină. În 1919 a ocupat în acest oraş mai multe funcţii: medic PTT, medic al Teatrului Naţional, vicepreşedinte al Societății Asistenţilor şi Preparatorilor de la Facultatea de Medicină din Cluj (şi unul din fondatorii acesteia), membru şi secretar de şedinţă al Societății Ştiinţelor Medicale din Cluj. Tot în 1919 a fost delegat al Min. Instrucţiunii Publice la Congresul Corpului Didactic Ardelean, ţinut la Sibiu. În anul următor este membru în Comitetul Central al Asociației Medicilor din România. Mai târziu, în 1924-1925, când a ajuns preşedintele asociaţiei, a rezolvat probleme foarte importante pentru membrii acesteia: reglementarea situaţiei asistenţilor şi preparatorilor de la Facultatea de Medicină din Cluj, în cadrul legii învăţământului superior, înfiinţarea popotei, necesară pentru aceste cadre tinere şi slab retribuite, precum şi strângerea legăturilor cu colegii din ţară. În 1921 a devenit prim-asistent al clinicii chirurgicale din Cluj şi tot acum i-a fost încredinţat cursul de semiologie chirurgicală pentru studenţii din anul III, pe care îl va susţine până în 1925. A ţinut un an şi cursul de Propedeutică chirurgicală cu studenţii anului II şi uneori, în absenţa titularului, a suplinit şi cursul de Clinică chirurgicală. Din 1922 a fost profesor de chirurgie la Şcoala Surorilor de Ocrotire, predând aici cursul teoretic şi practic. Tot în acest an este şi medic R.M.S. la Fabrica de chibrituri din Cluj şi în paralel ajunge şef de lucrări la Clinica chirurgicală clujeană. În anul încoronării Regelui Ferdinand la Alba-Iulia militează pentru adunarea tuturor românilor dezbinaţi în diferite partide şi pentru participarea tuturor la acest măreţ eveniment, neîmplinindu-se astfel profeţia contelui Tisza la ultima şedinţă a parlamentului maghiar: ,,România Mare se va realiza, dar nu se va menţine din cauza discordiilor interne”. A străbătut staţiunile balneare ale Covasnei, precum şi multe alte staţiuni din ţară, călătoriile sale materializându-se în lucrări despre acestea, dar şi în înfiinţarea, în 1923, împreună cu Emil Ţeposu, a Curierului băilor şi staţiunilor climaterice din România. Lucrarea era o revistă bogat ilustrată, ce cuprindea articole ştiinţifice de popularizare, descrierea a câte 2-3 staţiuni balneare în fiecare număr, foiletoane, umor balnear, rubricile Voci din public şi Poşta redacţiei, ca şi lista vizitatorilor din staţiuni. Peste ani, vorbind despre această publicaţie, Liviu Câmpeanu nota: ,,Ar fi de dorit ca acei ce se vor mai ocupa de propagandă de acest fel, înainte de a începe lucrul, să-i acorde o privire”. În 1924 a fost ales membru al Reuniunii Anatomice din Paris, Filiala Cluj şi membru în Comisia Guşei din București. Acest an îi aduce şi consacrarea profesională prin obţinerea titlului de docent în chirurgie generală. În ultimul an (1925) petrecut la Cluj, a fost ales membru al Astrei Medicale, asistent onorific al clinicii ginecologice din Cluj, fiind avansat şi medic maior în rezervă. Pe plan profesional a reuşit primul la concursul de medic primar în specialitatea chirurgicală, fiind însă nevoit să se stabilească la Brașov, datorită îmbolnăvirii soţiei, căreia i se recomandă aerul de munte. În oraşul de sub Tâmpa a devenit, în acelaşi an, medic primar şi medic-şef al Serviciului Chirurgical de la Spitalul Civil. Între timp şi-a completat cunoştinţele medicale prin numeroase călătorii de studii, lucrând, cum însuşi o mărturiseşte, în principalele spitale şi clinici din Anglia, Belgia, fosta Cehoslovacie, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Rusia sovietică, Spania, Suedia şi Ungaria. Ajungând la conducerea spitalului braşovean, s-a implicat în organizarea acestuia, dându-i o altă faţă, devenind din ,,spitalul cel murdar”, cum era supranumit până atunci, un adevărat centru chirurgical. Tot în 1925 ajunge membru al Societății Regale Române de Geografie şi totodată membru al Consiliului Igienic din Brașov. În anul următor (1926) a devenit membru fondator al Cercului de Studii Medicale Sanitare şi de Asistenţă Socială din București şi membru al Societății de Hidrologie. Tot în acest an îşi începe cariera de balneolog şi îşi deschide primul cabinet propriu. În 1927 ajunge medic primar şi director al Spitalului Gheorghe Mârzescu din Brașov şi membru în Comitetul Central al Asociației Medicilor din România. A reuşit să atragă la Brașov peste 50 de chirurgi bine pregătiţi, unii dintre ei din străinătate (America, Anglia, Franţa, Germania, Elveţia şi Iugoslavia). Venit în acest oraş, nu a abandonat activitatea de cercetare ştiinţifică, lucru dovedit de numeroasele publicaţii apărute sub semnătura sa, apreciate de lumea medicală a vremii. Într-una din scrisorile sale, doctorul Nicolae Popescu-Siseşti afirma: ,,Îţi urmăresc de multă vreme publicaţiile şi socotesc gândind la dumneata că omul nu are nevoie de o catedră pentru a fi un făuritor de şcoală sau un semănător de idei”. Doctorul Victor Groza făcea şi el următoarea apreciere: ,,Am impresia unei realizări epocale, o operă personală de toată frumuseţea, care dacă s-ar fi săvârşit în cadre americane, ar fi produs, probabil, un sunet mai prompt”. În 1929 a devenit membru al Societății pentru Profilaxia Tuberculozei, iar un an mai târziu, membru în Comitetul Central al Asociației Medicilor din România. Pentru a veni în ajutorul bolnavilor, Liviu Câmpeanu a iniţiat înfiinţarea Societății de Salvare. În 1931 a fost primit membru corespondent în Societatea de Chirurgie, iar în 1932 a fost ales membru al Comisiei Balneoclimaterice a Municipiului Brașov. Aici a organizat şi primul sanatoriu cu regim deschis, Sanatoriul Diaconeselor, accesibil tuturor medicilor care doreau să activeze în domeniul medico-chirurgical. A fost unul din întemeietorii Institutului climato-terapeutic Bucegi din Predeal şi s-a implicat în activitatea sanatoriilor Dogaru şi Toria din Brașov. În 1933 a fost ales membru al Societății pentru Studiul tuberculozei din București şi al Comisiei de Examinare pentru medicii primari chirurgi. În acelaşi an îl întâlnim ca vicepreşedinte al Congresului Naţional de Chirurgie București, tot acum îndeplinind şi două misiuni externe: ca delegat al Ministerului Sănătăţii pentru studierea organizării staţiunilor balneoclimaterice din Elveţia, Italia, Franţa şi delegat al aceluiaşi minister la Conferinţa Internaţională a Guşei, desfăşurată la Berna. Din 1935 va fi membru al Societății de Ortopedie din Cluj, membru fondator şi preşedinte al Societății Ştiinţelor Medicale din Brașov. Rezultatele muncii sale, dar şi problemele educaţiei sanitare le-a prezentat în numeroase conferinţe susţinute atât la Brașov, cât şi în afara oraşului. În 1936 a fost primit ca membru al Societății de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie din București, iar în anul următor a devenit membru al Societății de Gastroenterologie din Bruxelles. În 1940 este vicepreşedinte al Societății Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Brașov. Activitatea sa de popularizare a medicinii a început de timpuriu, scriind încă din 1921 – 1922 la Revista Sănătăţii din Cluj. În 1936 ajunge colaborator al Revistei de Endocrinologie, Ginecologie, Obstetrică din Cluj, iar în anul următor îl întâlnim în comitetul de redacţie al revistei Sibiul Medical. A colaborat şi la Sanatorium Revue şi Internationales Organ der Privat Kranken-Anstalten. Ceea ce l-a făcut cunoscut nu numai la Cluj, Brașov şi în ţară, ci şi peste hotare, au fost ideile lui inovatoare în practica chirurgicală, răsturnând tradiţia în tratamentul post-operator al pacientului. În acest scop, el a prescris celor operaţi mişcarea pentru reducerea riscului după operaţie, renunţând la imobilizarea celui operat la pat. Ideea nu-i aparţinea, ea fiind propusă mai întâi de medicul american din Chicago, Riess, câştigând apoi şi adepţi europeni. Primul român dintre aceştia a fost doctorul Gerota, dar cel care radicalizează această metodă este doctorul Liviu Câmpeanu. Împreună cu alţi colaboratori, acesta a aplicat cu succes procedeul la cele 19.696 de operaţii efectuate. Pe lângă activitatea sa profesional-ştiinţifică, s-a implicat şi în activitatea comunităţilor în care a trăit. Nu a făcut politică de partid, fiind doar o scurtă perioadă membru al Partidului Averescan. Prin acţiunile sale a contribuit direct la ameliorarea situaţiei şcolii româneşti interbelice, oferind ajutoare băneşti şi împărţind premii sătenilor cu copii mulţi şi bine îngrijiţi. Pentru serviciile sale militare a fost răsplătit cu Crucea Comemorativă de Război, Medalia Interaliată Victoria, Avântul Ţării, Meritul Sanitar cl. I, cu distincţiune de război şi Medalia Ferdinand cu Spade. În timp de pace i s-a acordat Steaua României în grad de cavaler şi ofiţer, iar voluntarii de război din Brașov l-au ales preşedintele lor de onoare. Pe o fotografie de la Regina Maria a primit următoarea dedicaţie: ,,Fraţi întru credinţă, o speranţă, o dragoste pe drumul alinării suferinţelor”.
Opera: Apele Minerale şi Staţiunile Balneo-Climaterice din Ardeal cu stațiunile principale din Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina, București, Ed. Viaţa Rom., 1921, 332 p. (în colab. cu Emil Ţeposu); Problema guşei şi cretinismului în România, Cluj, Tipografia Ardealului, 1923, 196 p. [această lucrare va fi foarte bine primită în literatura de specialitate română şi străină, consacrându-i-se numeroase recenzii]; Propedeutica Chirurgicală, Cluj, Tipografia Cartea Rom., 1927, 185 p., sub direcţia prof. I. Iacubovici şi în colab. cu Emil Ţeposu, Oct. Filipescu ş.a.; Tratamentul chirurgical al tuberculozei pulmonare, București, Tipografia Göbl Fii, 1932, 124 p., 50 fig. [şi acest volum a fost deosebit de apreciat în critica de specialitate]; Mişcarea ajută vindecarea celor operaţi, Brașov, J. Gött, 1938, 15 p.; Boala postoperatorie – Reforma tratamentului chirurgical, București, Cartea Rom., 1939, 153 p.; ediţia a II-a, Câmpulung-Muscel, 1944, 187 p.; [cartea aduce contribuţii originale în acest domeniu, fapt ce va impune metoda sa de tratament ca ,,metodă românească”, aplicată atât în ţară, cât şi în străinătate. Având o bibliografie ce cuprinde 302 lucrări, cartea sa se bazează pe o cazuistică importantă, de 14 065 cazuri. Pe lângă aprecierile specialiştilor români, printre ei numărându-se şi Toma Ionescu, cartea sa a fost bine primită şi în străinătate, fiind elogiată şi în presa străină. Au consemnat noua metodă publicaţii ca: New York Evening Journal, Egyptian Gazette, Poledni Denik, Lidovy Denik, Uennep, Naşa Rieci ş.a.]; Die postoperative Erkrankung. Eine Reform der chirurgischen Behandlung, Sibiu-Hermannstadt, Verlag H. Welther, 1941, 192 p. cu ilustraţii; în 1940 avea în lucru cea de a şasea carte, Chirurgia Biotipologică, care după propria sa afirmaţie urma să ,,apară în cursul acestui an” (1940);
Articole ştiinţifice: Tratamentul empidemului pleural prin drenajul aspirativ, în rev. Spitalul, 1919; Consideraţiuni asupra unui caz de fitobezoar, în Clujul Medical, nr. 10, 1920; Staţiunile balneoclimaterice din Ardeal, în Clujul Medical, 1920 (în colab. cu Emil Ţeposu); Un caz de chist hidatic al corpului tiroid, în Clujul Medical, nr. 4, 1920; Consideraţiuni asupra operaţiei lui Steinach, în Clujul Medical, 1921; Consideraţiuni asupra semnului lui Rosenstein, în Clujul Medical, nr. 9, 1921; Contribuţii la diagnosticul osteomielitei maxilarului superior, în Clujul Medical, nr. 7-8, 1922; Importanţa iodului în etiologia, patogenia şi terapia guşei endemice, în Rev. Ştiinţelor Medicale, nr. 4, 1925; Contribuţiuni la operaţiile de apendicită, în Clujul Medical, 1929; Consideraţiuni asupra tratamentului plăgilor pulmonare, în Clujul Medical, nr. 4, 1934 (în colab. cu Cornel Cărpişan); Consideraţiuni generale asupra unui caz de abces pulmonar putred, în Spitalul, nr. 5, 1935; Impresii de călătorie – Chirurgia biotipologică, în Rev. Endocrinologie, Ginecologie, Obstetrică, Cluj, 1936; Consideraţiuni asupra toracoplastiei, în Sibiul Medical, 1937; Die Wichtigkeit des Frühaufstehens Bauchoperierter, în colaborare cu dr. Martin Papp, în Zentralblatt für Chirurgie, 1937; Anestezia locală și modificarea tratamentului postoperator: comunicare prezentată la al IX-lea Congres Național de Chirurgie, București, 1938, București, 1938, 12 p. (în colab. cu Virginia Munteanu, Martin Papp, Dumitru Arnăuțescu, Tiberiu Badiu și Ion Truțică); Elemente de biotipologie, Brașov, Tip. Gött, 1939, 12 p.; Noi orientări în organizarea spitalelor, în Sibiul Medical, 1938; 1300 operati si alzano direttamente del tavolo operatorio, în Archivio Italiano di Chirurgia, vol. 51; Mişcarea ajută vindecarea celor operaţi, în Clujul Medical, 1938; Biochirurgia în război, București, Cartea Rom., 1943, 12 p.; Contribution à l’étude des greffes éndocriniennes et de leur action thérapeutique dans l’insuffisance thyroidienne et le mongolisme, în Bull. de la Sect. Sci. de l’Acad. Roum., tom. 28, nr. 3, 1945, 6 p. (în colab. cu C. I. Parhon şi Louis Copelman); Développement prodigieux de la mémoire des dátes et de l’acuité sensorielle avec retard dans la formation de l’intelligence de la personnalité et de la notion du temps, în Bull. de la Sect. Sci. de l’Acad. Roum., tom. 30, nr. 3, 1947, 10 p. (în colab. cu C. I. Parhon şi Louis Copelman). Până în 1940 a susţinut 89 de comunicări şi conferinţe.
Referinţe: Câmpeanu, Liviu, Memoriu de titluri şi lucrări, Brașov, Inst. de Arte Grafice, 1940, 95 p. [lucrarea cuprinde o cronologie a principalelor momente ale vieţii şi activităţii sale, principalele lucrări, inclusiv conferinţele; se oferă numeroase detalii despre aprecierile acestor lucrări, publicându-se integral numeroase recenzii. Pe lângă activitatea sa ştiinţifică sunt inserate amănunte legate de activitatea sa didactică şi de cea publică, ca şi enumerarea distincţiilor şi titlurilor primite de-a lungul vieţii. Lucrarea conţine şi aprecieri ale contemporanilor asupra personalităţii sale]; Cărturari Brașoveni, 1972; Istoria medicinei româneşti, București, 1972, p. 371, 392; Petrescu, Şt., Omul care a înviat o dată şi a murit de două ori, în Mesager Magazin, Supliment cultural, 14-21 aug. 1991, p. 4; The History of East Central European Eugenics, 1900-1945. Sources and Commentaries, edited by Marius Turda, Bloomsbury Publishing, 2015, p. 288.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.