CÂMPEANU, Constantin (născut 29 martie 1912, comuna Cristian, județul Brașov – mort 8 iunie 1997, Brașov), poet. Face şcoala primară în comuna natală şi îşi continuă studiile la Şcoala de Arte şi Meserii, unde urmează cinci clase la secţia sculptură. Din iulie 1929 până în ianuarie 1932 a fost angajat al Atelierului de Tâmplărie al lui Carol Blosz din Brașov, apoi a lucrat la Primăria din Cristian. În noiembrie 1932 a fost încorporat la Regimentul numărul 6 artilerie din Alba-Iulia, ca servant la obuziere. După îndeplinirea serviciului militar, în mai 1935 a fost angajat la Atelierele principale CFR din Brașov. Mai târziu s-a transferat la Uzinele I.A.R. (Tractorul), unde a rămas până la pensionare (iulie 1967). Aici a îndeplinit diferite funcţii: şef secţie materiale, referent tehnic, economist-merceolog şi altele. Motivele invocate la pensionare au fost nu numai medicale (suferea de miopie), ci legate şi de dorinţa de a se dedica integral poeziei. De altfel, încă din tinereţe avea aptitudini pentru desen, sculptură şi literatură. Primele poezii le-a scris în 1929, dar le încredinţează tiparului după 1935, în Gazeta de Transilvania. Ulterior a colaborat şi la ziarele centrale Universul şi Dimineaţa. S-a integrat în grupările literare ale timpului, frecventând cenaclul literar îndrumat de Gherghinescu-Vania, precum şi pe cel aflat sub conducerea lui Vasile Gionea, poeziile apărându-i între timp în diverse reviste. Un eveniment important în consacrarea sa ca poet îl reprezintă includerea a trei poeme în antologia scriitorilor din Ţara Bârsei, editată de Vasile Gionea, în toamna anului 1945. În prezentarea făcută aici se subliniază că ,,poetul este un autodidact, care publică poeme remarcabile, în puţine reviste, dar de vază, din Capitală şi din provincie, înscriindu-se pe o linie echilibrată, discretă şi în continuă evoluţie şi ascensiune”. Trei ani mai târziu debuta cu volumul Statuete de lut la Editura Unirea din Brașov. Izbucnirea războiului cu toate neajunsurile sale şi instalarea regimului comunist îl împiedică în activitatea sa poetică, iar atunci când scrie, încropeşte pasteluri amare. Adaptându-se în timp noilor vremuri, scrie tot mai mult, îşi dactilografiază poemele şi le grupează pe cicluri, în volume, pentru a le încredinţa tiparului. Adună pe biroul lui mai mult de zece volume de poezii şi proză, pe care le trimite în parte unor edituri bucureştene, fără a-i fi însă acceptate. După mai multe tentative eşuate, refuză să mai încerce a-şi publica poeziile la București, scriind în continuare doar pentru el şi pentru puţinii prieteni pe care îi avea. Nu mai participă nici la şezătorile literare ca în tinereţe şi se dedică doar scrisului solitar. Versurile sale, adeseori subversive, sunt ascunse cu grijă, renunţând şi la legăturile cu unii colegi de cerc literar, integraţi noii orânduiri, unii din ei fiind promovaţi în funcţii însemnate. În 1980, o încercare a colegilor de breaslă, V. Copilu-Cheatră şi Mardare Mateescu, de a-l integra cenaclului de la Casa armatei, se soldează cu insucces. Pentru a-şi compensa nerealizarea în literatură îşi caută refugiul în natură, care îl inspiră în crearea versurilor. Are parte şi de percheziţiile Securităţii, care nu reuşeşte însă să-i confişte decât nişte manuscrise nesemnificative, recuperate ulterior. După 1980 are unele probleme de sănătate, fiind supus şi câtorva intervenţii chirurgicale care-i slăbesc vigoarea. După decembrie 1989 crede că în sfârşit poeziile sale vor putea vedea lumina tiparului, dar şi de această dată dezamăgirea este cruntă, legile economiei de piaţă făcând nevandabil acest gen literar. Acest insucces neaşteptat îl doboară definitiv, îl fac să nu mai poată citi şi scrie, întrerupând total contactul cu lumea din afară. Ultimii ani din viaţă îi sunt chinuitori, reuşind să-şi găsească liniştea numai prin moarte. ,,Constantin Câmpeanu rămâne poetul discret încă nedescifrat şi neapreciat la adevărata lui valoare. Volumele rămase în manuscris ar merita să fie cercetate sau măcar depuse la un muzeu al scriitorilor braşoveni pentru posteritate” (Gr. Cojan). Opera: Statuete de lut, Brașov, Unirea, 1948.
Referinţe: Gionea, V., Antologia scriitorilor din Ţara Bârsei.; Cojan, Gr., Amintiri cu scriitorii braşoveni. Constantin Câmpeanu, în Gazeta de Transilvania, 7-8 nov. 1998, p. 5; 28-29 nov. 1998, p. 5; 5-6 dec. 1998, p. 5 [este reconstituită biografia poetului, cu multe exemplificări din versurile sale pline de sensibilitate (cu foto)].
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.