BRENNER VON BRENNERBERG, Franz

BRENNER VON BRENNERBERG, Franz (născut 1 septembrie 1858, Brașov – mort 6 februarie 1927, Viena), medic. A făcut clasele primare în oraşul natal, apoi a fost elevul Şcolii reale superioare de stat din Graz, pentru ca între anii 1877-1878 să facă în particular, la Cluj, clasele superioare de gimnaziu. Tot aici îşi ia bacalaureatul în 1878. Orientându-se spre medicină, va începe studiile superioare la Facultatea de Medicină din Cluj, continuându-le după primul an, la Viena. Aici va obţine titlul de doctor în medicină la 10 apr. 1886. Imediat a fost încadrat ca medic al Academiei Thereziene. Remarcându-se ca un strălucit student, încă din perioada studiilor, profesorul Hermann Nothnagel îi încredinţează ca temă de cercetare studiul pneumoniei. Rezultatele acestei activităţi vor fi prezentate de către universitate dr. R. von Jaksch în lucrarea Klinische Diagnostik von Krankheiten mittelst bakteriologischer, chemischer und mikroskopischer Untersuchungsmethoden. Mai târziu a fost mult timp medic al Burgtheatergemeinde. Practica sa medicală s-a desfăşurat nu numai în cercurile teatrale, ci s-a bucurat de o mare popularitate şi în cercurile diplomatice.

Referinţe: Schuller, Schriftsteller,vol. IV, p. 61; Gusbeth, Eduard, Das Sanitätspersonal in und dem Kronstädter Komitate in den Jahren 1901-1910, Kronstadt, 1910, p. 10; Auszeichung [Regierungsrat.], în Kronstadter Zeitung, nr. 27, 1922, p. 2; [Franz Brenner], în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, nr. 14600, 1922, p. 2; [Franz Brenner], în Kronstadter Zeitung, nr. 34, 1927, p. 2; [Franz Brenner], în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, nr. 16087, 1927, p. 3; Todesfall, în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, nr. 16086, p. 3; Hienz, Schriftsteller, vol. V, 275-276. 
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.