BRENNERBERG, Irene von (născută 14 martie 1873, Brașov – înhumată la 1 octombrie 1922), violonistă şi pedagog muzical. A fost fiica cea mai mică a primarului Brașovului, Franz von Brennerberg şi a Josephinei, născută Dück. A crescut într-o atmosferă muzicală, mama fiind o bună pianistă, iar tatăl un bun cântăreţ. La şase ani a primit prima vioară, pe care a început să o studieze cu A. Brandner, originar din Karlsbad, dirijor de cor şi profesor de vioară şi care a fondat Societatea Filarmonică braşoveană. Acesta i-a fost naş micuţei Irene, descoperindu-i talentul muzical şi auzul deosebit de la doi ani. În 1879, când a păşit pe băncile şcolii, ştia să citească notele muzicale şi interpreta unele melodii la vioară. Ca elevă a şcolii de fete din Brașov a obţinut mai multe premii, perfecţionându-se în studiul viorii şi exersând chiar mai mult decât îi cereau profesorii. La numai opt ani, apare pentru prima dată în faţa publicului la Borsec, unde este considerată „copil minune”. Primeşte permisiunea de a cânta, în ciude vârstei, în Societatea Amatorilor braşoveni. În 1882, la 9 ani a concertat pentru întâia oară în faţa publicului braşovean, fiind acompaniată de orchestra Filarmonicii. Despre acest concert ziarul Kronstadter Zeitung a avut numai elogii, considerând-o o adevărată „Milanollo” a Brașovului, comparând-o cu renumita violonistă, Tereza Milanollo din Piemont. Impresia făcută la acest concert a determinat Societatea Filarmonică din Brașov să-i solicite colaborarea, devenind tânăra „stea” braşoveană. În paralel concerta şi la unele concerte de cameră, ţinute adeseori în casa părintească. A format astfel un cvartet împreună cu profesorul ei şi cu cele două surori mai mari, interpretând bucăţi muzicale ale unor renumiţi compozitori. Capacitatea sa înnăscută de a recunoaşte şi cânta orice partitură muzicală îi aduce supranumele de „diapazon viu”. La vârsta de 11 ani a concertat în faţa Reginei Elisabeta a României, la Castelul Peleş abia construit, unde cu acea ocazie a fost inaugurat salonul muzical. La sfârşitul concertului, regina i-a sfătuit pe părinţi să nu lase fetiţa să călătorească în lungi concerte, care i-ar putea afecta sănătatea, ci să-i dea posibilitatea să se dezvolte lent şi armonios. În urma acestui înţelept sfat, au renunţat la un concert programat la Viena, deşi sala fusese deja închiriată. Rămasă la Brașov şi continuându-şi studiile cu profesorul ei, ajunge la numai 12 ani prim violonista Filarmonicii. La 13 ani a ajuns în prima clasă de formare a talentelor la Conservatorul din Viena, deşi vârsta de înscriere la această instituţie era de 14 ani. Aici a studiat vioara cu profesorul Jakob Grün, un renumit pedagog muzical, care la examenul de admitere, auzind-o pe micuţa braşoveancă cântând, a declarat că rar i-a fost dat să aibă în faţa ochilor un elev atât de bine pregătit. Tânăra Irene se perfecţionează la instrumentul preferat, făcând numeroase vizite la celebra Filarmonică vieneză, unde a fost impresionată de concertele audiate. După trei ani de studii, termină prima, iar la concertul de absolvire a fost recompensată cu îndelungi aplauze. Susţinând un examen într-o sală arhiplină şi în faţa unui juriu de 11 muzicieni, i s-a decernat cu unanimitate de voturi Premiul Societății Prietenilor Muzicii. A primit ca singura fată ce a absolvit, medalia de aur pentru artă. Se reîntoarce în oraşul natal, unde susţine două reuşite concerte, iar în 1890 a plecat pentru perfecţionare la Paris, la Conservator, devenind eleva profesorului de vioară M. P. J. Marsick. Acesta l-a avut câţiva ani mai târziu elev şi pe G. Enescu, la vârsta de 15 ani. Exersează câte şase-opt ore pe zi, iar în timpul rămas frecventează concertele şi leagă prietenii cu renumite personalităţi muzicale. Din 1893 a început să concerteze în marile centre muzicale ale Europei, mai întâi în oraşele din Germania, apoi şi în alte mari oraşe europene cu tradiţie muzicală (Viena, Budapesta, Praga), concertând şi în Elveţia şi Norvegia. După mai multe concerte ţinute în Anglia, este invitata reginei Victoria la palatul regal, participând la jubileul celor 60 de ani de domnie şi primind din partea acesteia o broşă cu iniţialele reginei cu perle şi briliante şi care avea deasupra coroana Tudorilor. Alte surse vorbesc despre decorarea sa cu Ordinul Victoria. I se permite chiar să-şi scrie numele în jurnalul palatului regal, în care puţini aveau acest privilegiu. A cântat şi la curtea imperială germană, iar în lunile de vară revenea în Transilvania ca solist invitat al Societății Filarmonice braşovene alături de care se simţea în familie. A fost aleasă ca membră de onoare a Societății filarmonice din Brașov. Deşi a devenit profesoară la Conservatorul Scharwenka din Berlin, nu a renunţat la turnee. Astfel, în anii primului război mondial a susţinut multe concerte în beneficiul răniţilor de război. Printre acestea poate fi amintit un concert din 1916 susţinut la Viena, alături de Ella Gmeiner*. În 1920, având un atac de cord, care îi provoacă o paralizie a braţului stâng renunţă la activitatea muzicală după un concert nereuşit, retrăgîndu-se în oraşul natal. A murit pe neaşteptat, fiind înmormântată în cavoul familiei.
Referinţe: [Concerte susţinute la Paris, Viena şi Berlin], în Tribuna, nr. 208, 19 sept/1 oct. 1891, p. 830; nr. 210, 21 sept./3 oct., 1891, p. 838; Lexicon, p. 72-73; Teutsch, Karl, Virtuosin von europäischem Rang, în SZ, 31 mart. 1998, p. 6; Hoffmann, Freia, Brennerberg, Irene Rosa von, în Europäische Instrumentalistinnen des 18. und 19. Jahrhunderts, Sophie Drinker Institut für Musickwissenschaftliche Frauen- und Geschlechterforschung, 2012, disponibilil online https://www.sophie-drinker-institut.de/brennerberg-irene-von, accesat 09.04.2020.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.