BERGLER, Stephan (născut 1680, Brașov – mort după 1738, București ?), filolog elenist. Fiu al brutarului cunoscut sub numele de „Der bleesche Hans”, s-a născut în cartierul Blumăna al Brașovului. Referitor la porecla tatălui său, au fost emise mai multe ipoteze, unele susţinând originea română a lui Stephan Bergler, altele considerând că această poreclă se datorează şederii mai îndelungate a tatălui său în Ţara Românească. Stephan Bergler a avut doi fraţi Laurentius şi Jakob şi o soră al cărei nume nu-l cunoaştem. Ştim doar că primul frate a urmat cursurile gimnaziului săsesc din Brașov, iar Jakob devine doar un simplu meseriaş şi tatăl a numeroşi copii. Stephan Bergler îşi începe studiile în oraşul natal, la gimnaziul evanghelic, fiind distins, în 1695, cu titlul de rex adolescentium (fiindu-i conferită o cunună de metal bătută în pietre, care avea gravat în interior numele său), menţiune de onoare cu care este admis şi în cursul superior (1696), cu ocazia Serbării Sf. Grigore, patronul şcolii. De-a lungul studiilor gimnaziale a dovedit o aplecare pentru studiul limbilor clasice, mai ales a limbii eline, ca şi pentru interpretarea operelor scriitorilor antici. Remarcat de profesorul său, Marcus Fronius*, a fost invitat de către acesta, în ciuda temperamentului său rebel, să participe la cursurile sale private de limbă greacă ţinute la Râşnov, lângă Brașov. Pentru fratele său şi pentru alţi patru tineri înzestraţi, profesorul braşovean experimenta aici principiile pedagogiei comeniene. Curând, ajunge să stăpânească limba greacă la un nivel ce-i permitea să poarte discuţii elevate cu grecii din Brașov sau cu cei aflaţi în trecere prin acest oraş, în majoritate negustori care nu arareori aveau cunoştinţe temeinice despre clasicii greci. Fără a se limita la cunoştinţele oferite de profesorii săi, Stephan Bergler a dobândit bogate cunoştinţe, studiind în biblioteca şcolii numeroşi autori antici latini. Îşi continuă studiile la Universitatea din Leipzig, în matricolele căreia figurează începând cu semestrul de iarnă 1700/1701 (Winter-Semester 1700/1701), în rândul studenţilor de naţionalitate poloneză, întrucât, după vechiul regulament al universităţii, aceasta nu avea o rubrică proprie pentru fiecare naţiune, ci doar patru rubrici, studenţii originari din Transilvania şi Ungaria fiind trecuţi alături de cei polonezi. Plecarea sa spre Leipzig a fost consemnată de Michael Eckard (Eckhard) în Diarium-ul său. Potrivit informaţiilor lui Martin Schmeizel, concetăţeanul şi colegul lui de şcoală, ajuns profesor la Universitatea din Jena şi Halle, cel care ne oferă cele mai multe informaţii despre Stephan Bergler în această perioadă, aflăm că Stephan Bergler, lipsit de mijloace materiale, face apel la ajutorul concetăţenilor şi autorităţilor braşovene. Neprimind nici un răspuns, acesta a fost nevoit să-şi ofere serviciile librarului editor Thomas Fritsch la editarea unei serii de clasici, acesta din urmă oferindu-i în schimb întreţinerea în propria sa locuinţă. În scurt timp, „tânărul pe cât de ciudat, pe atât de învăţat” se impune atenţiei lumii academice. În acest sens, menţionăm şi mărturia colegului său, Christoph Wolffius care vorbeşte elogios la adresa sa, considerând în mod eronat că Stephan Bergler este originar din Sibiu la Universitatea din Leipzig, Stephan Bergler are ocazia să-l cunoască pe profesorul de istorie Johann Burkhard Mencke, care mai apoi ajunge „promotorul” Universității din Leipzig. Între cei doi se pun bazele unei strânse prietenii, profesorul fiind în fruntea unei mişcări de reînnoire a învăţământului clasic. În acest scop, iniţiază şi sprijină această nouă formă de învăţământ clasic prin publicaţia Acta Eruditorum. În aceasta, profesorul Mencke l-a luat colaborator pe Stephan Bergler care va semna statornic aici, îndeosebi în perioada 1700-1705, numeroase recenzii asupra lucrărilor de limbă şi literatură elenă ce-i conferă prestigiu. Această revistă, care a apărut vreme de 100 de ani (1682-1782), în 117 de volume, a impus, prin spiritul său ştiinţific, Leipzig-ul în întreaga Germanie. Deviza revistei era să împiedice cu orice preţ promovarea „maculaturii erudite”, iar Stephan Bergler a contribuit din plin la materializarea acestei devize. Un alt colaborator de mai târziu al lui Stephan Bergler a fost profesorul I. Mathias Gessner de la Universitatea din Göttingen, unul din iniţiatorii neo-umanismului ce preconiza asimilarea fondului operelor clasice, dezvoltarea propriilor judecăţi, cultivarea gusturilor, limbile clasice încetând să mai fie doar un vast câmp steril. Profesorul Gessner îşi propusese de asemeni, un vast program de editare a scriitorilor clasici, program la care Stephan Bergler, ce deprinsese pe lângă maestrul său, Mencke, munca ştiinţifică, a fost un colaborator fidel. Din îndemnul lui Gessner, elaborează un Catalogus Scriptorum in scholiis ad Sophoclem citatorum şi un Index in scholiis antiquis ad Aristophanem allegatorum, punând la cale şi ediţii critice pentru Homer, Herodot, Alcifron şi Aristofan. Pentru elaborarea acestor lucrări deosebit de dificile, întreţinea o vastă corespondenţă cu savanţii vremii. Faima sa de om învăţat a ajuns la o cotă atât de ridicată şi atât de răspândită, încât însuşi Papa Clement al XI-lea i-a trimis un vechi manuscris care până la el nu fusese descifrat, lucru pe care Stephan Bergler l-a reuşit. Nu cunoaştem cauzele care l-au determinat să părăsească Leipzig-ul, dar nu este exclusă implicarea sa într-un incident, având în vedere faptul că era un fidel închinător al lui Bacchus (Maria C. Marinescu). Fapt cert este că la recomandarea lui Fritsch, Stephan Bergler ajunge la Amsterdam în 1705, oferindu-şi serviciile editorului Wettstein. Acesta din urmă îl însărcinează cu editarea Onomasticon-ului lui Pollux, care fusese redactat în secolul I după Hristos şi pe care el l-a tipărit, redactându-i totodată şi indicele (1706). Deşi indicele nu-i poartă numele, Stephan Bergler este menţionat în prefaţa către cititori a editorului Wettstein. De adăugat că Stephan Bergler a făcut şi numeroase emendaţii textului acestui dicţionar enciclopedic greco-latin. Tot la Amsterdam, în 1707, îl editează pe Homer la sugestia editorului Wettstein, ce proiectase o ediţie greco-latină pe baza celor mai bune manuscrise. Contribuţiile sale constau în traducerea operei, în editarea acesteia, făcând numeroase emendaţii textului, pronunţându-se şi asupra autenticităţii unor pasaje ale textului. Ediţia a fost atât de bine întocmită, încât într-o recenzie nu au fost semnalate decât una sau două greşeli de tipar. Această ediţie a lui Bergler a fost reeditată la Patavium în 1791 de către tipograful Bettinelli, traducerea lui Bergler fiind utilizată şi în ediţia Clarke. În timpul şederii sale la Amsterdam s-a bucurat de ospitalitatea negustorului grec, Andrei Condicàs Thessaliotul, cu care a purtat interesante discuţii lingvistice, însuşindu-şi şi limba neogreacă, într-o formă cât mai apropiată de construcţiile ei clasice (Maria C. Marinescu). De altfel, Stephan Bergler urmărea şi să cerceteze unele din manuscrisele vechi pe care acesta le deţinea în Grecia, ba chiar şi editarea unora dintre acestea aparţinând unor autori încă needitaţi, printre care Aelian, Simeon Sethus, Polemon, Melampus. A abandonat această ultimă idee, răspunzând chemării lui Martin Schmeitzel, şi se întoarce la Leipzig, unde la 9 februarie 1713 îşi ia diploma de Magister în filosofie şi arte libere (Greien Künste). Cu toate cercetările făcute, lucrarea sa de doctorat nu a fost găsită. De altfel, Stephan Bergler nu a apreciat acest titlu academic la care râvnise, despre care Schmeitzel ne spune că l-a primit „volens nolens”. Cert este faptul că Stephan Bergler nu s-a folosit niciodată de drepturile pe care i le conferea titlul de doctor, drepturi egale cu ale unui docent. În discursul ţinut cu ocazia acordării acestui titlu, Johann Burkkard Mencke a subliniat încă o dată meritele sale de elenist. Din păcate, răspunsul lui Stephan Bergler ţinut în limba greacă nu s-a păstrat. Tot în perioada şederii sale la Leipzig, realizează cea mai completă şi ştiinţifică ediţie a scrisorilor retorului Alkifron care apare în 1715, epistolograful de neatinsă graţie de la sfârşitul secolului II după Hristos. Aici Stephan Bergler ne prezintă textul grecesc al scrisorilor acestuia în paralel cu versiunea latină, în josul paginii regăsindu-se şi numeroase comentarii şi emendaţii propuse de el. Utilizând toate ediţiile anterioare, Bergler a adăugat celor 44 de scrisori cunoscute editorilor anteriori, încă 72 identificate cu ajutorul bibliotecarului Gentillotus ab Engelsburn de la Biblioteca Imperială din Viena, căruia îi şi dedică această lucrare. Unele din aceste scrisori au fost identificate şi în Biblioteca Vaticanului din Roma. Această ediţie realizată de Stephan Bergler a beneficiat de numeroase recenzii, ediţiile ulterioare ale acesteia apărute în 1789, 1791 şi 1853 au cuprins în întregime comentariile sale. La jumătatea secolului nostru, ediţia lui Stephan Bergler rămânea încă cea mai valoroasă (Maria C. Marinescu). Acum primeşte, din partea autorităţilor braşovene, propunerea de a deveni profesor la gimnaziul săsesc braşovean, având astfel posibilitatea de a-şi valorifica material titlul de magister artium, dar refuză, neavând nici o atracţie pentru cariera profesorală. Asta n-a însemnat dezinteres pentru învăţământ, deoarece se poate dovedi că a sprijinit cu sume substanţiale pe studenţii săraci. După obţinerea titlului academic, Stephan Bergler a plecat la Hamburg unde din însărcinarea editorului Fabricius îngrijeşte Biblioteca Graeca şi ediţia lui Sextus Empiricus. Invitat stăruitor de Thomas Fritsch la Leipzig, care nu găsise pe nimeni mai capabil pentru realizarea unei noi ediţii din Aristofan după Kusterius, şi dat fiind faptul că în Hamburg nu i s-a acordat atenţia cuvenită, Bergler revine la acesta în 1719, dar intră repede în conflict cu Fritsch, pe care-l părăseşte şi pleacă la Amsterdam. După un timp foarte scurt, se întoarce însă la el, rămânând aici până în 1722. În această perioadă, pregăteşte ediţiile lui Genesius, Herodianus, Musaios şi Moeris, rămânând în continuare preocupat şi de poemele homerice din care descifrează un Scholiast descoperit în Biblioteca Paulina din Leipzig. Alcătuieşte şi un indice al scriitorilor pomeniţi în acest manuscris, după cum mărturiseşte într-o scrisoare adresată lui Fabricius. Dintre lucrările proiectate în această perioadă, îi apar în timpul vieţii emendaţiile la ediţia lui Herodot, a lui Gronovius, apărută în 1715 şi care vor fi integrate în ediţia Wesselengius din 1793. Bergler îşi propusese o „apologie a lui Herodot împotriva lui Plutarh”, încă nesemnalată de cercetători. Solicitat de profesorul Kromayerus de la Universitatea din Jena să colaboreze la editarea unui poem a lui Musaios, Bergler răspunde afirmativ şi face comentariile la o serie întreagă de versuri. Autoritatea sa este invocată la fiecare pas în cuprinsul ediţiei, apărută în 1721. Tot în aceşti ani petrecuţi la Leipzig, Stephan Bergler a lucrat şi la o ediţie a istoricului Genesios, contemporan al lui Constantin Porfirogenetul şi rămas needitat până atunci. Bergler copiază şi descifrează manuscrisul grecesc aflat în Biblioteca Pauliana din Leipzig, însoţindu-l de un comentariu şi de o versiune în limba latină, lăsând două copii. Una dintre acestea ajunge în mâinile librarului veneţian, Pasquale, care l-a editat în 1733, cu titlul în limba latină, când Bergler era la București, omiţându-i complet numele acestuia din urmă. Această ediţie formează al 23-lea volum din Corpus Historiae Byzantinae, din care p. 63-86 conţin notele lui Bergler, fără însă ca editorul să-i menţioneze numele şi, pe deasupra, conţinând şi numeroase greşeli şi omisiuni. Însă Burmanus, care intrase în posesia primei copii a traducerii şi a comentariilor lui Bergler, subliniază răspicat că acesta este autorul versiunii latine a comentariului ediţiei veneţiene … ubi quae subjunguntur notae in Genesium a p.65-86 sine ullius auctoris nomine editae, ut et tota versio latina, eique subjectae notae breviores omnes auctorem habent Berglerum, ut ex ejus apographo mihi patuit. Pe baza acestei ediţii s-a alcătuit cea de la Bonn, în care a fost integrat şi comentariul lui Bergler la p. 131-190. Tot în aceşti ani pregăteşte a doua ediţie a operei domnitorului muntean Nicolae Mavrocordat, Peri ton Katheconton Biblos De oficiis într-o ediţie greco-latină. Lucrarea îngrijită de Stephan Bergler va apare în 1722. Ea conţine şi un portret al domnitorului realizat de gravorul curţii prusiene E. F. Wolff şi două epigrame semnate de J. A. Fabricius şi Stephan Bergler. Primul exemplar a fost trimis domnitorului muntean, însoţit de o scrisoare în limba greacă a lui Bergler care nu ni s-a păstrat. S-a păstrat în schimb răspunsul, tot în limba greacă, trimis de domnitor, în care acesta laudă eforturile lui Bergler pentru realizarea acestei ediţii şi-i lansează invitaţia de a veni la București: „Bravo, bravo pentru truda iubitoare ce ţi-ai dat în folosul limbii elineşti… În voe-ţi este deci nu numai a sta lângă noi cât vrei, ci şi a căpăta şi mai bogată răsplătire de la bunăvoinţa noastră”. Răsplătit din plin pentru munca sa către domnitorul muntean, acceptă invitaţia acestuia la București. În drumul său spre Ţara Românească, trecând pe lângă Brașov, se opreşte în cartierul Bartolomeu situat în afara Cetăţii, refuzând să-şi vadă concetăţenii şi rudele şi chiar invitaţia de a se odihni în casa parohială a bisericii de aici, adresată de către predicatorul Johann Rauβ. Acest fapt a fost explicat de unii prin comoditatea sa, iar alţii au dat o explicaţie mai probabilă şi anume, modul său de a-şi trata concetăţenii care au refuzat să-l ajute în anii studenţiei. La 22 octombrie 1722, ajunge la București, trecând prin pasul Bran, bucurându-se de la început de sprijinul şi atenţia domnului. Potrivit afirmaţiilor lui Trausch, aşa cum i-a promis în scrisoare, domnitorul i-a pus la dispoziţie o reşedinţă luxoasă corespunzând dorinţelor sale de confort. Preţuirea acestuia este dovedită şi de faptul că familia domnitoare îl onora cu „o bună parte” din „orice trufanda sau vin ales care se consuma la masa domnească”. Bergler a adoptat şi moda românească, renunţând la hainele apusene, dar şi la încetăţenitul obicei de a-şi face igiena personală. Retras în camera de studiu, pe care aproape nu o părăsea, s-a dedat plăcerilor vieţii mâncând şi bând bine, fumând tabac după pofta inimii, fără a fi mustrat. Aici a îndeplinit rolul de educator al prinţilor Constantin şi Scarlat Mavrocordat, de traducător în limba greacă al presei vremii pentru domnitor şi de bibliotecar. La curtea domnească, Stephan Bergler a reuşit să realizeze o ediţie completă a lucrării Demonstratio evangelica a lui Eusebius din Cezareea, pe baza unui manuscris complet descoperit de el în biblioteca domnului. Proemiul şi cele trei capitole descoperite de Bergler pentru prima oară i-au fost trimise de către acesta lui J.A. Fabricius care le-a publicat în lucrarea sa Delectus argumentorum… apărută la Hamburg în 1725. Cea mai importantă iniţiativă a sa (la București) pentru cultura română, este tipărirea Lexiconului aflat în manuscris al Sfântului Cyril. Domnul Nicolae Mavrocordat avea în biblioteca sa două manuscrise ale Sf. Cyril, unul pe hârtie şi altul pe pergament, a cerut şi a obţinut de la patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului, un al treilea manuscris (Maria C. Marinescu). Astfel, ediţia preconizată, bazată pe cele trei manuscrise, trebuie considerată ca prima ediţie critică realizată în România (D. Russo), iar Stephan Bergler trebuie socotit primul editor de texte român (Maria C. Marinescu). Într-o altă scrisoare adresată de domn patriarhului Hrisant Notara, Nicolae Mavrocordat subliniază meritele deosebite ale lui Stephan Bergler în realizarea acestei lucrări care nu văzuse lumina tiparului nicăieri în Europa. Vorbind despre acesta, domnul consideră „corector al cărţii este acela care a tălmăcit în limba latină cartea noastră despre datorii, Stephan Bergler, cunoscător atât de priceput al limbii elineşti, că un altul asemănător lui nu se mai află în nici o universitatea Europei”. În această perioadă, probabil, a avut loc şi convertirea sa la catolicism prin intermediul călugărilor fransciscani din București. Mathias Gessner afirmă că spre sfârşitul vieţii, Stephan Bergler a căzut în dizgraţie şi s-ar fi refugiat la Constantinopol unde a trecut la islamism. Această opinie a fost combătută încă de la Seiwert şi de mulţi alţii. De fapt, Bergler rămâne la curtea domnească şi sub urmaşul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin Mavrocordat care continuă politica culturală a tatălui său. Se ştie cu exactitate că la 1734, Stephan Bergler era în viaţă dar suferea de o miopie foarte pronunţată, cu greu recunoscând persoanele din jurul său. Pentru a-şi îngriji ochii, utiliza o tinctură de trandafir, iar pentru a-şi scrie amintirile, folosea un condei gros cât degetul. După un oarecare Feder, ar fi întreprins o călătorie în Moldova, informaţie neconfirmată de alte surse. Despre anul morţii, singurul care-l precizează este Sulzer (1738), iar Seiwert ne oferă amănunte despre înmormântarea fastuoasă pe care i-a făcut-o domnitorul la care au asistat şi cei doi fraţi ai săi, veniţi în speranţa unei bogate moşteniri. Dealtfel, Constantin Mavrocordat şi-a manifestat intenţia de a-i răsplăti cu 300 de taleri, dar mutarea sa intempestivă în Moldova i-a făcut pe aceştia să se mulţumească doar cu sumele rezultate din vânzarea cailor şi a hainelor ce i-au aparţinut lui Stephan Bergler. După moartea acestuia au apărut o serie întreagă de lucrări care au beneficiat de aportul său. Astfel emendaţiile la dicţionarul lui Moeris, apărute în ediţia din 1759, la care Bergler a colaborat întâmplător, sunt însoţite adeseori de menţiuni ca „sic bene correxerat B.” sau „Ingeniosissima est cl. Bergleri conjectura et reliquis praeferenda”. Acestea ni-l arată pe Bergler ca pe un editor de texte deosebit de experimentat, o cunoaştere ieşită din comun a antichităţii, preocupat de o traducere autentică, explicându-şi atitudinea adoptată. „Erudiţia şi perspicacitatea lui, precizia şi abnegaţia de a ne da ediţii cât mai îngrijite dovedesc un filolog clasic deosebit de înzestrat” (M. Marinescu). O altă realizare postumă o reprezintă ediţia Aristofan apărută în 1760 la Leyda în 2 volume sub titlul Aristophanis Comoediae, graece et latine. Deşi prefaţa lui Berger este datată 1715, tipărirea a fost mereu amânată, poate şi datorită plecării sale în Ţara Românească. Contribuţia sa constă în amendarea textului şi în traducerea în limba latină a 8 din comediile lui Aristofan, defectuos traduse într-o ediţie anterioară. Comentariile lui Bergler au fost integrate în ediţii ulterioare, una apărută la Leipzig în 1821, iar o alta la Londra în 1829. O altă contribuţie a sa constă în traducerea în limba latină a lucrării istoricului Herodianus sub titlul Herodiani Historiarum libri VIII Graece et Latine, apărută în 5 volume, între 1789 – 1805. Această traducere a fost realizată de Stephan Bergler încă din 1718, iar un fragment din el a fost publicat în 1761. Dintre numeroasele aprecieri făcute asupra ediţiilor sale, reţinem pe cea a lui Le Clerc publicată în Bibliotheque Choisie, (1707), volumul II: „Cei care au îngrijit această ediţie a lui Homer n-au cruţat nimic pentru a o face corectă. În afară de aceasta, corecturile au fost făcute cu mult mai multă grijă ca de obicei. Domnul Lederlinus, în momentul de faţă profesor la Strasburg şi după el domnul Bergler transilvăneanul priceput în ale limbii greceşti şi-au luat această sarcină şi-n afară de aceasta au îndreptat o mulţime de greşeli din versiunea latină foarte neglijentă mai ales în Odiseea”.
Opera: Revista istorică română, 1941-1942, vol. XI-XII, p. 163-215.
Referinţe: Schmeizel, Martin, Entwurf des vornehmsten Begebenheiten in Siebenbürgen zum Jahre 1726 [lucrare aflată în mss. păstrat la Biblioteca Liceului Honterus]; Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daciens, vol. 4, mss. p. 267 (păstrat la Academia Română); Über S. litterar. Arbeiten, P. Burmonni, Praef ad Aristophanem (1760), 2 – 14; Gessner, I. Mathias, Prael. Isagoge in Eruditionem universalem, Leipzig, 1764, p. 413, 524; Struvii, Bibliotheca Historiae litter. 2263; Horányi, Memoria Hungarorum Viena, 1775, pars I, p. 279-284; Idem, Nova Memoria Hungarorum I, p. 436-437; Seiwert, Johann, Fragmente aus Stephan Bergler „Aus Kronstadts Geschichte, în Ungarisches Magazin, Pressburg, 1782, vol. II, p. 504, 505, 509; Wallaski, Paulus, Conspectus Reipublicae Litterariae în Hungaria, Posonii şi Lipsiae, 1785; Thorwächter, A., în Siebenbürgische Intelligenzblatt, art. 14, 5 apr. 1802 [articolul a fost reprodus de André în Brünner patriotischer Tageblatt, iul. 1802, p. 806]; Engel, I. Chr., Geschichte der Moldau und Walachei, în Geschichte des Ungarischen Reiches und seinen Nebenländer, Halle, Gebauer, 1804, vol. 2, p. 15-17; Eichhorn, Literärgeschichte, Göttingen, 1814, III, p. 554; Wachler, Handbuch der Geschichte der Literatur, Leipzig 1824, IV, p. 20; Wolffins, Ch., Notis ad Sam. Clarkii Dissert. De verb med., p. 240-241; Nouvelle Biographie générale…publicé sous la direction de M. le Dr. Hoffer, Paris, 1853, V, 517; Budapesta Szemle, VI, 1859]; Ersch şi Gruber, Allg. Encyklopädie, I Sekt., IX Cap., 125; Schuller, Johann Karl, Magister Stephan Bergler, în Transsilvania, Sb., 1862, 10 p.; Programm des evangelischen Gymnasiums zu Kronstadt…1863-1864, Kronstadt 1864, p. 83; Trausch, Lexicon, I, p. 114-128 [ne oferă numeroase detalii legate de viaţa lui St. Bergler, şi în parte sunt comentate]; Fabini, Th., Teutsch, Fr., Die Studirenden aus Ungarn und Siebenbürgen auf der Universität Leipzig um der Gründung derselben 1409 bis 1872, în Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, N.F. X, 1872, p. 399;Meltzl – Hermann, Das alte und neue Kronstadt, I, 217; Karl Felix Halm, Allgemeine Deutsche Biographie, vol. 2, Leipzig, Duncker & Humblot, 1875, p. 391-392; Szinnyei, I, p. 941-942 [sunt citate lucrările : M. Könyhaz, VII, 51; Katona, Historia Critica XXXVIII, p. 851; Provinzial Blätter, VII, 2, 3, 1 (Seivert) Közhasznú Esmeretek Tara II; Wurzbach, I, 312; Legrand, E, Epistolaire Grec, Tom IV, p. 170-173]; Schuller, Schriftsteller, 1902, IV, p. 39; Honigberger, Rudolf, Siebenbürgische sächsische Charakter – Köpfe: Stephan Bergler, în Die Karpathen, I, 1907/1908, p. 616-621; Encyclopaedia Britannica, vol. 3, ed. by Hugh Chisholm, 11th edition, Cambridge Press University, 1911, p. 774; Russo, D. Critica textelor şi tehnica ediţiilor, București, 1912, p. 75, nota 3; Diarium des Thomas Tartler (1701 – 1740), în Quellen, vol. VII, p. 110; Eckhard, Michael, Diarium, în Quellen, vol. VII, p. CXLVII, 618; Bianu, I., Hodoş, N., Bibliografia Românească Veche, II, nr. 181, p. 19-20; Iorga, N., Nouvelles notes sur les relations entre Roumains et Grecs, în Bulletin de l’Institut, 8 – e année, nr. 1 – 2, p. 5; Idem, Ist. lit. române, ed. II, vol. 2, p. 171-173 şi 229-232; Idem, Ist. Rom. prin călători, Buc., 1921, vol. II, p. 106; Klein, Karl Kurt, Rumänisch- deutsche Literaturbeziehungen, Heidelberg, 1929, p. 92-93; I. A. Candrea – Adamescu, Dicţionar enciclopedic ilustrat, p. 1525; Wittstock, O. jun., Ein Kronstädter Original des XVIII Jahrhunderts, în Kronstadter Zeitung, nr. 269, 4 nov. 1930, p. 3; Idem. Ein Kronstädter Original des XVIII, în Kronstadter Zeitung, 4 Nov. 1930; Marinescu, Maria C., Umanistul Stephan Bergler (1680 – 1738). Viaţa şi Activitatea sa în Revista istorică română, nr. 11-12, 1941-1942, p. 163-215 [un studiu erudit despre învăţatul braşovean; sunt evocate toate etapele vieţii acestuia, precum şi principalele sale lucrări descrise cu titlurile complete cu toate ediţiile; cuprinde anexe în care găsim texte latine, greceşti si nemţeşti, traduceri ca şi numeroase ilustraţii după titluri de carte]; Gündisch, Gustav, Der Sohn des „bleschen Hannes”, în Deutsche Forschung im Südosten, Sibiu, 2, 1943, p. 511-516; Marinescu-Himu, M., O Scrisoare necunoscută a umanistului Şt. Bergler, în Rev. de filologie romanică şi germanică, 1958, 2, nr. 1, p. 121-129; Eadem, Un elenist braşovean la începutul veacului al XVIII- lea, în Studii Clasice, II, 1960, p. 365-372; [Stephan Bergler], în Allgemeine Deutsche Biographie, Leipzig, 1967, p. 391-392; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, p. 36-37 [cu bibliografie]; Killyen, F., Ein Kronstädter Original: Stephan Bergler – Hellenist von Weltformat, in Karpatenrundschau, VI (XVIII), nr. 20 (1100), 18 Mai 1973; Jakó, Zsigmond, Philobiblon Transilvan, București, Kriterium, 1977, passim [menţionează şi că Stephan Bergler a întreţinut legături şi cu Sámuel Köleseri, care de asemenea făcea servicii domnului muntean N. Mavrocordat]; Nussbächer, Gernot, S.B. 1680 – 1738, în Taten, p. 158-160 [publicat anterior şi în Karpatenrundschau, nr. 47, 20 nov. 1981, p. 6]; Wittstock, Manfred. Ein weltberühmter Kanz. Der siebenbürgische Gelehrte Stephan Bergler und seine Schullen, în Neuer Weg – Kalender, 1979 (?), p. 79; Schuster-Stein, Paul, Über die Eigentümlichkeiten des Stephan Bergler, în Volk und Kultur, 36, nr. 11, nov. 1985 p. 46–47; [Stephan Bergler], în Deutsche biographische Enziklopädie, vol. I, München, London, Paris, 1995, p. 449; Hienz, Schriftsteller, vol. V, p. 132-133 [cu bibliografie].
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.