BARAC, Iosif

BARAC, Iosif (născut 12 decembrie 1813, Brașov – mort 28 august/9 septembrie 1884, Brașov), pedagog, protopop al Brașovului, filantrop. A fost fiul scriitorului Ioan Barac şi, potrivit lui A. Bârseanu*, s-ar fi născut în anul 1818. După studii primare şi gimnaziale, făcute probabil la Brașov, a urmat dreptul la Cluj, după cum adevereşte „o copie întoarsă pe rumănie din originalul său cel latinesc”, a diplomei de absolvire a studiilor juridice, datată 30 iulie 1839: „Iosif Barac din Brașov, de 24 de ani, a absolvit în acest Liţeum Crăesc al Transilvaniei, cursul juridicesc după norma prea înalt poruncită şi în curgerea de doi ani, toate ştiinţele ce se obişnuiesc a se propune în cursul normal juridicesc…”. Acelaşi document menţionează cu exactitate lista materiilor studiate, calificativele primite, precum şi numele profesorilor pe care i-a avut la aceasta instituţie romano-catolică. Faptul că acest act menţionează expres vârsta de 24 ani şi anul 1839, ridică alte semne de întrebare asupra anului său de naştere. De asemenea, a urmat teologia la Arad, unde fusese înfiinţat de puţin timp seminarul teologic ortodox. După cum atestă un document semnat de protopopul ortodox de Cluj, Grigore Gal, datat în 15 iulie 1838 la Cluj, Iosif Baraac era apreciat pentru sârguinţa la învăţătură şi calităţile sale morale. Începând cu 1840 devine diacon la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Brașovului şi în 1859 ajunge preot la aceeaşi biserică, pentru ca din 1865 să fie protopop I al Brașovului. În paralel, între 1840-1849/50, funcţionează învăţător la clasa a IV-a a şcolii dascălului Lache din Prund, de pe lângă biserica Sf. Nicolae. În această calitate redactează la 14 noiembrie 1842, împreună cu alţi doi învăţători, un memoriu prin care cere îmbunătăţirea situaţiei lor materiale şi o mai mare implicare a comunităţii româneşti în finanţarea şcolii: „Popoarele cele lipsite de învăţătură, roabe fiind trupului, se tăvălesc în noroiul cel mai urât al patimilor şi fărădelegilor, că nefiinţa şcoalelor totdeauna a dezbrăcat, precum pe alte naţii, aşa şi pe a noastră biată naţie românească, … numai singură shoala poate să rumpă legăturile neştiinţei şi a prostiei la naţia noastră, ea poate să spele de tina fărădelegilor şi învinovăţirilor de care este copleşită, numai singură şcoala poate ticălosului nostru neam românesc să-i deschiză ochii ca să-şi cunoască starea sa, să-l destoinicească ca să-şi câştige iarăşi drepturile avute”. Aceleaşi trei persoane redactează la 3 septembrie 1843 un memoriu similar. Unul din dezideratele revoluţiei de la 1848 din Transilvania a fost înfiinţarea şcolilor româneşti la oraşe şi sate, şcoli de toate gradele, inclusiv de nivel universitar. Astfel, la Brașov, preotul Ioan Popazu* propune Reprezentanţei bisericii Sf. Nicolae, la 19 aprilie 1850, înfiinţarea unui gimnaziu preconizat a se deschide în toamna lui 1850. Reprezentanţa bisericii Sf. Nicolae acceptă propunerea şi se angajează a oferi o sumă de 2.160 florini. La aceasta se adăugau încă 500 florini oferiţi de capela bisericii Sf. Adormiri şi 1.000 de florini de la persoane private, socotindu-se că suma de 3.660 florini era suficientă pentru finanţarea proiectului. Reprezentanţa bisericii Sf. Nicolae din Şchei, alcătuită din Iosif Baraac, Ioan Pantazi, Nicolae Dima, ca şi reprezentanţii parohiei din cetate, Ioan Iuga, Gh. Bariţ* şi Iacob Mureşianu*, făceau parte din comisia pentru realizarea acestuia. La început comisia se ocupă de colectarea de fonduri pentru viitorul gimnaziu şi de găsirea unui spaţiu unde urmau să funcţioneze „Şcolile centrale”. În acest scop închiriază mai multe camere din Casa Băcanului, situată pe Şirul Spitalului numărul 10. De asemenea, a pregătit planul de învăţământ pentru Şcoala normală de băieţi cu patru clase şi Şcoala normală de fete cu trei clase, care se vor deschide la 1 septembrie 1850 (A. Bârseanu). Aceeaşi comisie întocmeşte actele pentru deschiderea gimnaziului, contractul între cele două parohii pentru susţinerea gimnaziului proiectat, acordul persoanelor private de a ajuta gimnaziul pe timp de 10 ani, precum şi petiţia adresată Ministerului învăţământului pentru a aproba deschiderea gimnaziului românesc cu drept de publicitate (A. Bârseanu). Iosif Baraac se regăseşte şi el în lista binefăcătorilor şcolii, între anii 1850-1860, renunţând în favoarea gimnaziului, asemeni altor preoţi români din Brașov, la suma primită pentru plata locuinţei. În anul şcolar 1850/1851 Iosif Baraac este învăţător la Şcolile centrale, în anul şcolar următor, 1851/1852, este profesor la clasa I de gimnaziu, având un salariu de 450 florini, predând istoria, geografia, limbile latină, română şi germană. În anul şcolar 1852/1853 este profesor la clasa a II-a de gimnaziu, având în această perioadă un caracter de şcoală particulară, fără drept de publicitate. Între 1850-1853 a fost, provizoriu, rectorul gimnaziului românesc care începuse să funcţioneze de la 1 noiembrie 1850, prin transformarea clasei a IV-a normale în prima clasă de gimnaziu. Membrii comisiei de înfiinţare a gimnaziului din care făcea parte şi Iosif Baraac au devenit, începând cu data de 20 noiembrie 1850, membri ai nou înfiinţatei „Eforii a Şcoalelor”, protodiaconul Iosif Baraac îndeplinind în cadrul acesteia funcţia de secretar. De altfel va activa mulţi ani în cadrul acestei Eforii. Alături de ceilalţi efori a avizat manualele şcolare ce urmau a fi traduse în limba română şi s-a îngrijit de proiectul unei noi clădiri pentru gimnaziul românesc, în care scop l-au contactat pe arhitectul Şt. Emilian*, elaborând un plan de desfăşurare şi aprovizionare a lucrărilor de construcţie. După finalizarea construcţiei, prin decretul gubernial din 28 ianuarie 1856, Ministerul de Culte şi Instrucţiune recunoaşte „de public” gimnaziul românesc din Brașov, primind atestatele necesare unui gimnaziu de stat. Cu acest prilej, la recomandarea episcopului Andrei Şaguna, profesorii de la gimnaziu, printre care şi Iosif Baraac, au fost solicitaţi să ţină câte o cuvântare în bisericile româneşti ale oraşului. În cuvântarea pe care acesta o ţine la biserica Sfânta Treime de Pe Tocile, publicată alături de alte trei în Cuvântări ţinute cu ocasiunea citirii înaltului decret gubernial despre publicitatea gimnaziului de lege greco-răsăriteană din Brașov, la 11 martie 1856, Sibiu, Tipografia Diecezană, 1856, Iosif Baraac vorbeşte despre importanţa frecventării şcolii: „Vârsta copilăriei este timpul semănăturii, este timpul cel mai potrivit spre formarea inimii şi a minţii”. Referindu-se la rolul şcolii în societate, Iosif Baraac consideră că: „Şcolile sunt fabricile culturii de obşte şi fără dânsele viaţa socială este sălbatică, este moartă!” Tot după el, „Şcolile sunt rădăcina luminării şi cine le închide sau le strică pe acestea doboară pomul cel roditor al vieţii şi pustiesc religia”. Într-un răspuns scris la solicitarea din 2 martie 1853 a comandamentului militar districtual cu privire la organizarea şi finanţarea şcolii, ca şi la calificarea şi salariile profesorilor, se aprecia că profesorii şcolii, între care se număra şi Iosif Baraac, „sunt înzestraţi cu cunoştinţe… având purtare morală şi politică exemplară, cu un salariu de 500 de florini”. Iosif Baraac ajunge şi inspector districtual al şcolilor româneşti. În 1859 este hirotonisit preot supranumerar la biserica Sf. Nicolae, iar după moartea protopopului P. Gherman, devine paroh la aceeaşi biserică. În anul şcolar 1861/1862 funcţionează catehet la Gimnaziu, iar în anul următor, 1862/1863, devine profesor suplinitor. A fost preşedintele delegaţiilor şcolare, membru al Astrei (fiind membru în primul comitet al despărţământului Brașov înfiinţat la 4/16 ianuarie 1870) şi asesor consistorial şi metropolitan. Ca efor şcolar, cunoscând bine greutăţile materiale cu care se confrunta gimnaziul românesc, în ianuarie 1880 înfiinţează „Fundaţiunea protopopului Iosif Baraac”, pentru care donează suma de 1663 florini. La recomandarea sa, acest fond trebuia capitalizat timp de 15 ani, urmând ca din veniturile obţinute după această dată, ¾ să fie alocate anual pentru mărirea salariilor profesorilor de la Şcolile române, iar un sfert să fie capitalizat în continuare. Administrarea Fundaţiunii a fost încredinţată Eforiei, care putea să-i mărească fondul prin alte donaţii. De asemenea, în testamentul său datat 19 decembrie 1883, Iosif Baraac, care nu avea moştenitori direcţi (unica fiică murind înaintea lui), a desemnat în această calitate gimnaziul românesc din Brașov. Astfel va lăsa acestuia 9518 florini şi 13 creiţari şi două case. Bunurile donate urmau a fi administrate separat de fondul Fundaţiunii şi recomanda capitalizarea averii donate, urmând ca după dublarea ei să fie folosită pentru acoperirea trebuinţelor şcolii. Alături de Ioan Bran de Lemeni* şi prof. dr. Vasile Glodariu, ca membru al Reprezentanţei bisericii Sf. Nicolae, a aranjat vechea bibliotecă a bisericii, alcătuind şi un catalog al cărţilor de aici care va deveni un preţios instrument de lucru pentru cercetătorii de mai târziu. Este autorul traducerii Scrierea Sf. Ioan Gură de aur: despre preoţie, apărută la Brașov în 1865, 200 pagini iar în manuscris a lăsat Predici alcătuite şi vorbite. La 15 martie 1884, adresându-se Academiei Române în legătură cu dăruirea manuscriselor tatălui său, menţionează că autorul poeziei Chronica poamelor şi a legumelor nu este A. Pann, ci tatăl său, Ioan Barac, afirmaţie contrazisă însă de istoria literaturii. Iosif Baraac moare de dropică la 28 august 1884. Ceremonia funebră a fost oficiată de 15 preoţi, cu participarea Corului condus de P. Dima*, a colegilor români, maghiari şi germani.

ReferinţeGazeta de Transilvania, 29 aug./16 sept. 1884, p. 2; 31 aug/12 sept. 1884, p. 3; 1/13 sept. 1884, p. 2-3; Bârseanu, Istoria, passim [textul a fost parţial reprodus în vol. V. Oniţiu, Conferinţele pedagogice ale Corpului profesoral ţinute în anii şcolari: 1897-98, 1898-99, 1899-900, Seria II-a, Brașov, Tip. Ciurcu, 1900, passim, cu foto, p. 217]; Documente şi manuscrise literare, I, București, Ed. Acad. RSR, 1967, p. 293; Cornea, Originile, indice; Oltean, Acte, passim.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.