BARAC (POPOVICI), Ioan (născut 1776 sau 1777, comuna Alămor, județul Sibiu – mort 11 iulie 1848, Brașov), traducător şi scriitor. După studiile primare pe care le-a făcut în comuna natală, a urmat colegiul reformat din Aiud, apoi Facultatea de Drept din Cluj. A studiat atât de bine latina, încât versifica cu uşurinţă în această limbă. La terminarea studiilor a fost „dascăl normalicesc neunit” la Avrig (1801). În 1802 a fost numit „dascăl mare” la Şcoala din Şcheii Brașovului, unde a rămas până în 1805. Aici „a învăţat gramaticeşte pruncii şi nemţeşte şi pe lângă acestea şi alte trebuincioase ştiinţe frumoase”. Plata cu întrerupere a salariilor l-a determinat să se angajeze translator magistratual la Primăria din Brașov, fiind unul dintre primii români care a pătruns în aparatul funcţionăresc al oraşului. Această funcţie o va ocupa până la moarte. Era un „om cu o cultură superioară funcţiilor pe care le-a ocupat” (I. Colan). S-a căsătorit cu fiica lui Radu Tempea*, acesta sprijinindu-l în numirea lui la Şcoala românească din Şchei. Bun cunoscător al limbilor maghiară, germană şi latină, s-a manifestat în primul rând ca traducător, dar şi ca poet, editor de reviste, copist. Prima sa carte, Istoria prea frumosului Arghir şi a prea frumoasei Elena (1801), a cunoscut mai multe ediţii şi a avut o mare popularitate în epocă. Aceasta a fost una din cărţile preferate ale lui Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu şi Mihail Kogălniceanu. Lucrarea este o prelucrare după Vulgo Argirus Historiája, o compoziţie în versuri a scriitorului maghiar Gyergyai Albert, inspirat la rândul său din literatura italiană. Având la bază o temă de folclor universal, cartea este o interpretare alegorică a subiectului „luarea Ţării Ardealului de Traian”. Gr. Alexandrescu aşeza versificarea povestirii lui Arghir, printre cele mai emoţionante lecturi ale primelor sale iniţieri literare, iar Eminescu îl citise pe Barac în anii când a activat ca sufleur în trupa lui Pascaly. Când traduce în 1828 cunoscuta idilă Întâiul corăbier a lui Gessner, o epurează întâi de pasajele mai violent erotice (Pap, Enea, „Întâiul corăbier”, prelucrare în versuri de Ioan Barac după Gessner, în Limbă şi literatură, volumul XXIII, 1969). În 1835 Ioan Barac îngrijeşte un ceaslov intitulat Orologion. Între 2 ianuarie – 21 decembrie 1837 a editat prima revistă ilustrată din Transilvania, Foaia de Duminecă spre înmulţirea cei de obşte folositoare cunoştinţe, cu sprijinul negustorului Rudolf Orghidan*. Aceasta era în acelaşi timp şi primul periodic românesc braşovean. În scrisoarea lui R. Orghidan către episcopul Moga, din 8 martie 1837, e omis numele lui Barac. Numele său apare pe foaia de titlu abia în al doilea semestru al anului, cu indicaţia că era traducătorul articolelor şi povestirilor. În urma activităţii sale de tălmăcitor, au rămas alte 27 opere. Foaia, un magazin de curiozităţi mondiale şi de întâmplări anecdotice, a atras la început opt sute de abonaţi, apărând în 52 de numere (aproximativ 420 de pagini). Pentru revistă, Barac a tradus şi compilat în primul rând din Pfenning Magazin din Leipzig şi din ziarele săseşti locale. Menţionăm câteva titluri de articole tălmăcite de Barac şi tipărite în Foaie de Duminecă: Zidul cel mare din China, Eschimoşii, Insula Islanda şi Iava (numărul 17), Vărsarea apei Nilului (numărul 26), Obiceiul îngropăciunii indienilor (numărul 26), Vânarea de tigri în Hindustan (numărul 1, semestrul II). Ioan Barac e primul autor al unui articol de critică literară într-un periodic românesc, şi anume Pentru idile. Nu a atras în semestrul II decât 150 abonaţi, deschizând drumul lui George Bariţiu. În Foaie de Duminecă a publicat versuri fără prea mare valoare artistică, cum va face şi mai târziu, în calitate de colaborator, la Foaie pentru minte, inimă şi literatură (1839, 1840, 1843). A tălmăcit în limba română din opera lui Shakespeare, Marmontel, Gessner, Schiemann, Kotzebue ş.a. Este autorul uneia din primele traduceri româneşti a tragediei Hamlet, făcută prin intermediar german (Schroeder). A tradus o parte din Halima sau O mie şi una de nopţi [opt volume apărute la Brașov între 1836-1840 cu sprijinul lui Rudolf Orghidan în tipografia lui J. Gött*]. A utilizat pentru traducere ediţia lui Habicht von der Hagen şi Schall. A fost printre cei dintâi traducători din Homer, [Odiseea, 7 cântece, făcută prin intermediar maghiar, la fel ca şi traducerile din Ovidiu]. În 1830 a încredinţat spre publicare lui Alex Gavra din Arad mai multe manuscrise, care vor rămâne în parte inedite, în arhiva Episcopiei Ortodoxe din Arad şi în parte publicate (Pipelea şi Moartea Polixenii Radak). În 1821 a editat la București, sprijinit de Gh. Lazăr, Risipirea cea din urmă a Ierusalimului, folosind pentru aceasta traducerea lui Nagy Ferentz, după originalul grecesc al lui Flavius Josephus. Lucrarea este o epopee a evenimentelor biblice, pe care le apropie de basmul românesc. În prefeţele traducerilor şi în prelucrările executate, Ioan Barac este preocupat de raportul dintre artă şi realitate, de particularităţile idilei, de specificul fabulei şi de rolul ei educativ. Acestea interesau mai puţin publicul avid de o lectură plăcută şi folositoare. Rămâne în literatura Şcolii Ardelene alături de Vasile Aaron şi D. Ţichindeal, în primul rând ca versificator şi popularizator consacrat al unor opere străine, în care apar motivele literare preluate din izvoare maghiare şi germane. Încercările sale originale sunt puţine şi neînsemnate (Moartea Polixeniei Radak, Adevărul, Cercul timpului, Filis doarme etc.). Din opera sa foarte bogată, doar o parte a văzut lumina tiparului în timpul vieţii autorului, o altă parte a fost tipărită postum, iar cea mai însemnată parte a rămas în manuscris, donată la Biblioteca Academiei Române (manuscrisele 165, 208, 209 de N. Densuşianu, ce le avea de la Iosif Barac, fiul). Prin forma ei populară şi prin marele succes la public, opera lui Barac a contribuit indirect la creşterea interesului pentru folclor şi la consolidarea principiului necesităţii unei literaturi citadine cât mai strâns legată de graiul vorbit şi de cultura populară. Scrierile sale au fost o rodnică ucenicie pentru A. Pann, care a stat la Brașov şi a fost prieten cu Barac. A fost un „scriitor vechi cu merite reale care lucra fără speranţa tipăririi şi fără mângâierea reputaţiei” (N. Iorga). G. Bogdan-Duică* aprecia: “Literat fără originalitate, Barac nu se înalţă peste rostul de traducător mediocru al operelor ce întâmplător îi cad în mână…. El rămâne tributarul limbii ungureşti şi limbii nemţeşti prin care se strecoară până la el şi alte literaturi străine (…). El reuşeşte a fi totuşi un importator de motive literare în acel Brașov, în care se opreau şi cărţile Apusului, nu numai “lipscănia” adusă de caravanele negustoreşti (…), care au fost, desigur, o satisfacţie binevenită într-o lume literară foarte nocivă şi foarte lâncedă. Dezvoltarea limbii literare româneşti Barac nu a ajutat-o cu nimic. Câteva versuri reuşite, câteva pagini de proză nu fac un scriitor din ce era un simplu tălmăcitor neglijent, fără simţ pentru estetica limbii româneşti, fără nici un ideal stilistic…. Dacă n-a putut fi un literat de valoare, a fost desigur un om interesant în regiunea sa; şi va fi fost dintre cei căutaţi pentru meşteşugul de a-şi spune ceea ce scria, va fi fost un felinar prin întunericul epocii sale ce-o descrie şi el ca foarte înapoiată”. Din această perspectivă, nu poate fi considerat un “tradiţionalist dogmatic” (M. Popa), fiindcă a făcut operă de cunoaştere a literaturii moderne prin traducerile şi adaptările sale adresate românilor transilvăneni. O stradă din Brașov îi poartă numele.
Opera: Istoria prea frumosului Arghir şi a prea frumoasei Elena cea măiastră şi cu Părul de Aur, Sibiu, 1801, Brașov, 1809, 88 p.; Gratulaţie întru cinstea prea-o-sfinţitului domn Vasile Moga, episcopul neunit în M. Prinţipat al Ardealului, Brașov, 1811; Risipirea céa depre urmă a Ierusalimului, I-a ediţie, București, 1821, Sb., 1843, 299 p., Sibiu, 1852, Sb., 1902, 194 p.; Pentru idile, în FDU, 1837, p. 11; [Versuri], în FDU, 1837, p. 12-13; Foaie pentru Minte Inimă și Literatură, II, 1839, p. 10, 29, III, 1840, p. 8-43, VI, 1843, p. 35, XI, 1848, p. 34-35, LPTR, III, p. 316-331, în PRC, I, p. 97-102; Naşterea şi toată viaţa minunatului Piticot de un cot şi cu barbă cu tot, Brașov, 1842, 36 p.; Fraţii Gheboşi sau Trei bărbaţi şi o muiere, 1843, 34 p., 1844, 34 p., 1889, 42 p., 1909; Moartea Polixeniei Radak (publ. P. Milian), în T., XXIV, 1893, p. 3.; O paradigmă a leneşului Pipelea Gâscariu mult curioasă, în stihuri, Arad, Ed. libr. diecezane, 1916, 77 [-79] p.;
traduceri, prefeţe, editări de texte: Psaltirea fericitului prooroc şi împărat David, Brașov, 1833, 1849 (semnează o prefaţă în versuri); O mie şi una de nopţi; Istorii arabiceşti sau Halima, 1-8, Brașov, 1836-1840, 1897, 1908, 1909; Ceaslov… , Brașov, 1839, 1842, 1844; Toată viaţa, … şi faptele minunatului Tilu Buhoglindă, Brașov, 1840, 1846, 1856, 1858, 1876, 1888; Weiskern, Fr., Tragedia lui Samson, Sibiu, 1846, 1859, 1864; L. A. Riccoboni, Tragedia lui Samson în 5 perdele, Sibiu, 1859; Homer, Odiseea, frag. în ABC I, 1877, p. 9-10; Colecţiune de poesii vechi, ediţia Al. Odobescu, București, 1878;
manuscrise: mss. nr. 2309 şi 3224 B.A.R., Abraham A Santa Clara, Naşterea, viaţa şi pieirea lui Iuda, 1830; mss. nr. 208 B.A.R., Xenofon, Bunătatea şi înalta milostivire a craiului Chiru al perşilor şi jalnica moarte a craiului Avroxat şi a crăiesii sale, Pantea, 1838, [Autori neidentificaţi]; Adelaida (1847); Vicleşugul fetesc, vicleşugul femeiesc; Chateaubriand, Atala; mss. nr. 165 B.A.R., Aug. Bohse, Vrednica de iubire europeană Constantina (1842) [Prefaţa şi trad. Ioan Barac]; mss. nr. 209 B.A.R., [Autori neidentificaţi], Mirele cel umblat şi procopsit, 1842; Vânătorul de la Matra sau Cazimir şi Leonora; Shakespeare, Amlet, prinţul de la Dania; L. A. Riccaboni, Patimile cele rari şi minunate ale unei modamoaizele cu numele Cardigan, 1845; I. F. Castelli, Constanţia, fiica regelui de la Portugalia; Halima sau o mie şi una de nopţi, revăzută şi întregită de E. Gârleanu, București, 1909, 65 p. [ediţii anterioare: București, Socec, 1908, 92 p.; Brașov, Ciurcu, 1897; Brașov, Oprişan, 1836, 1838]; Arghir şi Elena, publicată de Petre V. Haneş, București, 1924, 84 p; 1925, 84 p.
Referinţe: Necrologul lui Ioan Barac [de] Ioan Barac, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, Braşov, 1848, XI, p. 272, 284; Pop Reteganul, I., Ioan Barac şi opurile lui, în CSTR, XI, 1886, p. 17-26; Szinnyei, Magyar, vol. I, p. 543; Milian, P., Ceva despre poetul poporal Ioan Barac şi despre scrierile lui, în T., XXIV, 1893, p. 3; Ioan Barac [de] A.B., în Familia, Pesta, Oradea, 1896, XXXII, p. 481-482; Diaconovici, Enciclopedia I, p. 393; Paşchievski, V., O ediţie necunoscută din „Arghir şi Elena” de Bărac, în JML, XIII, 1924, p. 435-500; Colan, Ion C., Viaţa şi opera lui Ioan Barac (cu o bibliografie bazată pe surse manuscrise, pe ediţii de istorie literară şi pe studii diverse), București, Cultura Naţională, 1928, 84 p. + 3 pl.; E.M., p. 149; Adamescu, Dicţionarul, p. 1513; Densuşianu, Literatura, I, p. 141-145; Bogdan-Duică, G., Ioan Barac. Studii, București, Monitorul Oficial, 1933, 168 p.; Breazu, Studii, II, p. 370-371; Gherghel, I., Schiller în literatura română, București, Imprimeria Naţională, 1935, p. 55-56; Bratu, T. R., Cărţile populare germane la români, în RFR, III, 1936, p. 10; Cardaş, Gh., Poeţii şi prozatorii Ardealului până la Unire (1800-1918), 1936; Călinescu, Istoria, p. 78-79; Naghiu, Iosif E., Un ceaslov tipărit de Ioan Barac, în Gazeta de Transilvania, nr. 87, 20 nov. 1941, p. 1; Verbină, I. (I. Pervain), De la „Pfenningmagazin” la „Foaia Duminecii” şi „Icoana lumii”, în SL, I, 1942; Popovici, Studii, I, p. 453-461, 489-493; Muşlea, I., Între Ioan Barac şi A. Pann (paternitatea Povestei poemelor), în SL, IV, 1948, p. 217-218; E. Papp ş.a., Manuscrise necunoscute ale lui Ioan Barac, în TR, II, 1958, p. 29; Papp Imre, Ujabb adatok I.B., irodalmi tevékenységének megvilágitásához [Date despre traducerile lui Ioan Barac], în Filológiai Közlöny, Bp., V, nr. 3-4, 1959, p. 429-442; Călinescu, G. Ioan Barac, în RITL, IX, 1960, p. 4; Pervain, I., Foaia Duminecii (în 1837), Contribuţii la istoria presei româneşti din Transilvania, în SUB, seria Philologia, 2, 1961, p. 113-126; D.E.R., I, p. 298; I. Chiţimia, I. C. şi Simonescu, Dan, Cărţile populare în literatura românească, vol. I, București 1963, p. 281 (primul tălmăcitor al romanului „Tilu Buhoglindă”); Duţu, Al. Shakespeare în România, București, Meridiane, 1964, p. 11-12; Istoria României, vol. III, p. 111; Piru, Al., Istoria, II, p. 134-142; Idem, Literatura Română premodernă, București, EPL, 1964, p. 144-154; Popescu, I. Apostol, Ion Pop-Reteganul, București, EDP, 1965, p. 240-241; Vianu, T., Studii de literatură română, EDP, 1965, p. 52-53; Brădăţeanu, V., Drama istorică naţională, Perioada clasică, București, EL, 1966, p. 15-16; Topolog Popescu, Ioan, Ioan Barac, în Drum Nou, nr. 6735, 28 aug. 1966, p. 2; Curtui, A., Semnificaţia primei traduceri româneşti a piesei „Hamlet”, în SUB, Philologia, XIII, 1968, fasc. II, p. 59-63; Istoria literaturii, II, p. 93-96; Papp, Enea, Întâiul corăbier, Prelucrare în versuri de Ioan Barac după Gessner, în Limbă şi Literatură, XXIII, 1969 (extras, 11 p.); Papadima, O., Iluminismul şi clasicismul întârziat. Opinii despre cultura naţională – infuzia ei latentă în literatura epocii, în Temelii Folclorice şi orizont european în literatura română, îngr. de O. Papadima, București, EA, 1971, p. 103-108; Iorga, N., Istoria, XVIII, vol. II; Ivaşcu, G., Istoria, I, p. 604; Păcurariu, Clasicismul, p. 76-77; Popa, M., Opera lui Barac şi originalul său, în RITL, XXVI, 1971, p. 1; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec XV – XX). Ghid biobibliografic, p. 27-28; DE, I, p. 176; DER, I, p. 298; Papadima, Ov., Ipostaze ale iluminismului românesc, București, Minerva, 1975, p. 157-163; Ioan Barac, în Aniversări culturale. Prezentări biobibliografice, vol. I, ian.-iun., București, 1976, p. 227-238; Popa, Mircea, Ioan Barac, poet liric, Sibiu, 1977; MDE, p. 1102; Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, București, p. 74-76 (cu o bogată bibliografie); Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, II, 1980, p. 53; Emandi, Lucian, Patimile ceale minunate ale lui Odiseu – o prelucrare de Ioan Barac, în vol. Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional, vol. II, București, 1983, p. 204-217; Kőlő Károly, Két irodalom mezsgyéjeben (Interferenţe literare româno-maghiare), București, Kriterion, 1984, p. 55, 78, 88, 389; [Ioan Barac], în Revista de istorie şi teorie literară, nr. 4, oct.-dec. 1986, p. 140-142; Petraru, Şt., Foaia duminecii-150 de ani de la apariţie, în Astra, nr. 1, ian. 1987, p. 11; Bibliografia Românească Modernă (1831 – 1918), București, vol. I, p. 259-260; Oltean, V., [Ioan Barac], în Primăria Brașov, nr. 102-103, 1-31 ian. 1998, p. 25; Idem, Şcoala, p. 139-141; Zaciu, Dicţionarul, p. 175-176; Onu, Eugen, Versul lui Ioan Barac, în Rostirea românească, nr.-1-2-3, ian.-feb.-mart-, 1998, p. 181-184; Aurelia Cirlea, Ioan Barac (1776-1848), în B., nr. 3, 2014, p. 94-96 .
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.