ALBU Mihai

ALBU, Mihai (1.05.1935, Făgăraş), jurist. Fiul lui Ioan, funcţionar judecătoresc şi al Lucreţiei, învăţătoare, născută în Vad. A urmat clasele primare la Vad şi Făgăraş şi absolvă liceul „Radu Negru” din Făgăraş, promoţia 1953. A studiat dreptul la Cluj, ajungând judecător la Tribunalul Haţeg (1957), apoi la Tribunalul raional Agnita (1958-1964). A ocupat mai multe posturi de conducere în justiţie: vicepreşedinte la Judecătoria Brașov (1964-1970), apoi preşedinte (1970-1987), vicepreşedinte al Tribunalului Judeţean Brașov (1987-1993) şi al Curţii de Apel Braşov (1993-2002). A predat la universitatea particulară „Constantin Drăgan” din Braşov şi scurt timp la Universitatea „Transilvania” Brașov. A publicat cursuri universitare de drept procesual civil şi a contribuit la culegeri de practică judiciară şi în Buletinul intern al Ministerului Justiţiei şi Procuraturii României. Decorat cu Medalia Muncii, 1971, Ordinul Muncii, 1980 şi Ordinul naţional „Pentru merit” în gradul de ofiţer pentru merite în elaborarea jurisprudenţei, reformarea justiţiei şi corecta aplicare a legilor, 2006.

OperaCulegere de practică judiciară 1994-1998. Drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii, drept procesual civil, drept comercial, contencios administrativ, București, Editura All Beck, 1999, 204 p. (în colaborare cu Florea, Nicoleta, Vâlcu, Ligia, Comşa, Gabriela, Popescu, Mariana); Jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov 1999, București, Lumina Lex, 2000, 308 p. (în colaborare cu Alexandru, Mihaela, Ceteraş, Alexandru).

ReferinţePersonalităţi Făgăraş, p. 6.

Fişă întocmită de Ruxandra Moaşa Nazare.