Colegii brașovene în finala Humanitas

Două instituții de învățământ din Brașov, Colegiile Naţionale „Andrei Șaguna“ și „Dr. Ioan Meşotă“ au ajuns în finala Concursul Humanitas in licee​. După alte trei etape în care au acumulat cele mai multe puncte, Colegiile Naţionale „Andrei Șaguna“ și „Dr. Ioan Meşotă“ din Brașov au ajuns în marea Finală a Concursului Humanitas în licee. Au fost cele mai bune echipe din 32 de licee, din 11 oraşe.

Sâmbătă, 13 iunie, la ora 11.00, cele două echipe finaliste ale Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă în ultima etapă care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Fiţi susţinătorul uneia dintre cele două echipe într-un matineu inteligent, prezentat de Andi Moisescu. Trofeul şi premiul cel mare vor fi înmânate de scriitorul Mircea Cărtărescu.

Tema finalei este Eminescu. Întrebările pe care le vor primi cele două echipe sâmbătă au fost concepute de Cătălin Cioabă, autor Humanitas şi editor al volumului Mărturii despre Eminescu, pe care echipele l-au avut în bibliografie și care strânge amintiri despre Eminescu așa cum au fost consemnate de contemporanii săi.

La câteva săptămâni după moartea lui Mihai Eminescu, în numărul din 7 iulie 1889, revista Familia lansa un apel către cei care l-au cunoscut: „Scrieţi amintiri!“ Astfel de îndemnuri s-au repetat de nenumărate ori în revistele vremii, chiar şi după 1900, deci la distanţă de decenii. Şi – după cât se pare – ele nu au fost în zadar, căci, până către anii ’20 ai secolului trecut, au continuat să apară noi mărturii despre Eminescu, „aşa cum a fost“: ca prieten, coleg de şcoală, de redacţie, ca publicist al vremii. Aceste amintiri ale contemporanilor au fost apoi, de-a lungul secolului trecut, antologate în diferite volume. Selecţia din Mărturii despre Eminescu a pornit de la ele şi a căutat să reconstruiască totalitatea acestor texte, deoarece şi astăzi, cred, amintirile despre Eminescu se cer nu doar retipărite ca atare, dar şi readunate laolaltă, organizate din nou într-un ansamblu coerent, care să cuprindă tot ceea ce s-a scris – semnificativ – de către cei care l-au cunoscut. (Cătălin Cioabă, prefața volumului)

Elevii finalişti şi spectatorii se vor bucura de frumuseţea întrebărilor-poveste. Indiciile din prima parte a întrebării ţin de specificul cărţii, al unor personaje sau concepte esenţiale, iar un răspuns primit după citirea lor este răsplătit cu două puncte. Din ce în ce mai numeroase şi mai clare, indiciile din a doua parte aduc un singur punct.

Cea de-a patra ediţie a concursului Humanitas în licee s-a derulat pe parcursul anului şcolar 2014-2015 şi a avut până acum trei etape cu o bibliografie Humanitas. Pentru prima etapă, Brătienii, întrebările au plecat de la volumul Din viața familiei Ion C.Brătianu de Sabina Cantacuzino şi au fost create de Oana Bârna, redactorul cărții; pentru a doua etapă, Clinamen, întrebările au fost concepute de Marieva Ionescu, redactor Humanitas, pornind de la volumul Clinamen. Cum a început Renașterea de Stephen Greenblatt; pentru cea de-a treia, Jurnalul de la Păltiniș, autorul întrebărilor a fost Gabriel Liiceanu, iar cărțile din bibliografie au fost Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu și Jurnal filozofic de Constantin Noica. Concursul s-a desfăşurat cu public, în cele trei etape de calificare rolul de gazdă revenindu-i fiecăruia dintre licee, prin rotaţie.

Le mulţumim directorilor liceelor, profesorilor coordonatori, elevilor înscrişi în concurs şi librarilor moderatori pentru că au făcut posibil acest proiect.

Bogdan Baciu, coordonator marketing și PR Librăriile Humanitas

 

5 răspunsuri la “Colegii brașovene în finala Humanitas”

Comentariile sunt închise.