Parafrazând un film românesc al anilor ’80, ne-am propus să vă povestim despre cum înţelegem scopul educaţiei, despre motivul pentru care biblioteca este importantă, despre modul în care folosim tehnologia în viaţa copiilor, pentru că toate acestea la un loc se rezumă prin: Centrul de excelenţă Braşov merge mai departe.
Merge mai departe pentru că resursele materiale, umane şi financiare, da, aţi citit corect, financiare, pe care le oferă copiilor, părinţilor, educatorilor şi bibliotecarilor deopotrivă reprezintă ALTERNATIVA.
Alternativa la învăţarea pentru că trebuie, alternativa la izolare, alternativa la alienare prin folosirea superficială şi defectuoasă a tehnologiei, alternativa la stress, alternativa la discriminare, alternativa la sărăcie, alternativa la lipsa de timp sau abilităţi, ALTERNATIVA până la urma, a tuturor problemelor cu care ne confruntăm în creşterea şi educarea copiilor noştri, ai tuturor.
Pentru că scopul final, aşa cum il vedem, cum l-am definit şi în care credem cu tărie este FERICIREA.
Zâmbetul copiilor, dar şi al educatorilor, nu doar atunci când se joacă, ci şi când învaţă, visează sau merg pe stradă. Pretutindeni. Zâmbetul confident că ceea ce învăţă îi împlineşte, că ceea ce predau contează, că ştiu, văd, le este clar încotro se îndreaptă şi mai ales de ce?
Pentru că tehnologia nu ne îndepărtează. Ea dărâmă bariere, ne adună, ne ajută să creăm împreună, să împărtăşim, să colaborăm, să ne cunoaştem, să ne dezvoltăm, să descoperim, să comunicăm, să călătorim, să creştem, cu toţii.
Şi dacă pledoaria noastră pentru BIBLIOTECA – ALTERNATIVĂ, EDUCAŢIA – FERICIRE şi TEHNOLOGIA – ÎMPREUNĂ nu v-a convins, vă invităm să priviţi imaginile din cadrul celei mai recente activităţi a proiectului „Prietenie pe o sfoară de 286 km„, desfăşurat între secţiile pentru copii ale bibliotecilor din Braşov şi Brăila.