Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (16 – 22.08.2021) este romanul „Simetria dorinţelor” de Eshkol Nevo (Bucureşti, Humanitas, 2019, 352 pagini), pe care o avem la sala de lectură, secţia de împrumut la domiciliu şi filiala 5.

Volum încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia şi finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, „Simetria dorinţelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Patru tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfinţenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, aşa cum se întâmplă şi în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucăţică de hârtie câte trei dorinţe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reuşit să realizeze şi ce nu. Această secvenţă din deschiderea romanului marchează momentul în care scriitorul israelian începe să exploreze culisele vieţilor şi trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forţa ei covârşitoare, în ciuda trădării, violenţei, resentimentelor şi chiar a morţii.

Cu un ascuţit simţ psihologic şi cu o rară artă a descrierii, Eshkol Nevo analizează şi dezvăluie relaţiile de prietenie, tensiunile, momentele de laşitate dintre cei patru amici, uniţi şi de promisiunea împlinirilor până la următorul meci final al Campionatului mondial de fotbal. Soarta le rezervă, ironic, o schimbare a rolurilor, asemeni tragediilor greceşti, dar simetric fiecare realizează o dorinţă a celuilalt. O carte care te va acapara şi te va impresiona adânc! Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesează cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+83076144c0a8011475cd2e8f0115d5ea&operator=OR&_open=1