Cartea acestei săptămâni la Biblioteca Județeană Brașov este romanul Inseparabilele de Simone de Beauvoir (cu un cuvânt înainte de Sylvie Le Bon de Beauvoir, traducere din limba franceză și note de Andreea Năstase, București, Editura Litera, 2020, 224 p.).
Scris în 1954, la cinci ani după publicarea eseului ”Al doilea sex”, romanul ”Inseparabilele” spune povestea prieteniei pasionale care le uneşte pe Sylvie şi Andrée – alter ego-urile lui Simone de Beauvoir şi Elisabeth Lacoin (Zaza) – de la vârsta de nouă ani, când se întâlnesc la faimoasa şcoală Desir. Andrée este veselă, insolentă, îndrăzneaţă, în timp ce Sylvie, mai tradiţionalistă şi mai timidă, se simte irezistibil atrasă de această personalitate solară. Împreună învaţă să se elibereze de convenţiile şi aşteptările sufocante ale celor din jur, ignorând preţul tragic pe care trebuie să-l plătească pentru libertate şi pentru ambiţiile lor intelectuale şi existenţiale.
Publicarea acestei poveşti cathartice, poate prea revelatoare ca să vadă lumina tiparului în timpul vieţii autoarei, completată cu fotografii personale şi fragmente din corespondenţa celor două prietene, constituie un adevărat eveniment literar.
„”Inseparabilele” pune în lumină un capitol formativ din copilăria autoarei, avînd ca fundal o relaţie strânsă care i-a modelat concepţiile despre sexism şi despre inegalitatea dintre sexe. De asemenea, oferind o nouă perspectivă asupra evoluţiei lui Simone de Beauvoir ca scriitoare, cartea ar putea chiar să modifice viziunea cercetătorilor şi cititorilor asupra moştenirii sale literare.” (The New York Times)
„Cel mai intim roman al lui Simone de Beauvoir, un material exploziv, în care autoarea şi-a consemnat primele preocupări, flirturile cu lumea, dorinţele împărtăşite, a scris despre activismul natural manifestat de două femei care comunicau intim pe toate planurile.” (El Espanol)
„O poveste autobiografică, pasională şi tragică.” (Vanity Fair)
„O carte neaşteptată, care intrigă şi fascinează.” (El Pais)
Apelați cu încredere la catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+240e4f72c0a8011471f48cd603b2257a&operator=OR&_open=1
Lectură recomandată de Bibliotecar!