Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov are plăcerea de a vă invita să luaţi parte la conferinţa „Brassai 125” susţinută de dr. Daniel Nazare despre fotograful braşovean Gyula Halász (pseudonim Brassai).
Născut în oraşul de la poalele Tâmpei, artistul s-a afirmat în Franţa şi a fost numit „ochiul Parisului” de către scriitorul Henri Miller, pentru simţul lui special de a vedea şi surprinde chipurile variate ale Oraşului Luminilor.
Conferinţa va avea loc luni, 9 septembrie 2024, de la orele 15,00 la Mediateca francofonă (Casa Baiulescu, parter).
Spaţiul fiind destul de restrâns, locurile sunt limitate. Avem rugămintea ca doritorii să confirme participarea şi numărul persoanelor ce vor lua parte la adresa de e-mail a bibliotecii biblgb@rdsmail.ro, cu titlul la subiect Confirmare conferinta Brassai 125.
Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu drag!