Cartea acestei săptămâni (12-18.09.2022) este romanul „Paradis” de Abdulrazak Gurnau (Editura Litera, 2022), disponibilă la sala de lectură, secţia de împrumut, filialele 1, 2, 3, 5, 6.
Rezumată de editura, cartea relatează o experienţă: „Yusuf duce o viață liniștită cu familia sa într-un orășel din Africa de Est, iar când e înștiințat că urmează să plece departe de casă primește vestea senin. Nu-i trece prin minte să întrebe de ce trebuie să-l însoțească pe unchiul Aziz și de ce a fost organizată atât de rapid expediția; nu întreabă nici măcar când se va întoarce. Adevărul este că „unchiul“ e un negustor bogat și puternic, iar Yusuf i-a fost încredințat drept zălog pentru datoriile tatălui său. (Editura)
Romanul este apreciat în presa scrisă astfel:
„Gurnah își descrie lumea într-o proză poetică deopotrivă pură și lucidă – un mic paradis în sine… Desenate cu un penel fin, plăcerile, tristețile și dorul din fațetele splendide ale acestei cărți rămân mult timp în memoria cititorului.“ (Guardian)
„Un bildungsroman cu meandrele leneșe ale unui fluviu din Africa.“ (Spectator)
Lectură recomandată de Bibliotecar!
Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do