În fiecare an, luna septembrie este dedicată patrimoniului cultural european şi cetăţenii sunt invitaţi să viziteze monumente istorice şi să ia parte la evenimente, cu ocazia Zilelor europene ale Patrimoniului. Iniţiativă comună a Consiliului Europei şi Uniunii Europene, la care s-a raliat şi România din 1992, această perioadă este un prilej de apropiere şi descoperire a patrimoniului, stimulând sentimentul identitar, îmbogăţind cunoaşterea, contribuind la înţelegerea interurmană, accentuând incluziunea socială şi culturală. Scopul acestor evenimente este de a sensibiliza cetăţenii cu privire la cunoaşterea, respectarea şi protejarea patrimoniului. În 2022, sub egida Patrimoniu sustenabil, Consiliul Europei a ales drept temă „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”. Sâmbătă, 10 septembrie 2022, este Ziua europeană a Patrimoniului.
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, prin Mediateca sa, a ales să prezinte publicului o expoziţie intitulată „Artişti plastici din patrimoniul bibliotecii”, expunând lucrări ale creatorilor braşoveni şi români din pinacoteca sa, în cele mai felurite stiluri şi tehnici. Expoziţia se poate vizita sâmbătă, 10 septembrie 2022, între orele 9,00-12,00, la sediul central din Livada Poştei/Bd. Eroilor nr. 35, Galeria de pe scară.
Selecţia expoziţiei cuprinde numeroşi artişti, braşoveni şi din ţară, dintre care menţionăm: Zina Blănuţă (cu tabloul „Portret de copil”), Friedrich Bömches (cu lucrările „Baladă maramureşeană” şi „Peisaj din Bran”), Iacob Brujan (cu creaţia „Toamna”), Alexandru Iacubovici (cu „Retablul înflorind”), Irén Lukász („Pe malul Oltului”), Gabriela Marica („Oraşul”), Ştefan Mironescu („Stradelă din Şchei” şi „Iarna pe Strada De Mijloc”), Eftimie Modâlcă („Peisaj de toamnă”), Renate Müller („Lanţul slăbiciunilor”), Mihai Petrescu („Faclele Junilor”), Aurelia Stoie Mărginean („Biblioteca Judeţeană”), Angela Tomaselli („Aripi şi flori” şi „Deal cu amintiri”), Dinu Vasiu („Zi de toamnă”) şi alţi artişti.
Publicul doritor este aşteptat cu drag la expoziţie şi va avea la dispoziţie albumul pinacotecii, pentru a cunoaşte mai amplu colecţia, precum şi alte materiale promoţionale gratuite. De asemenea, vizitatorii sunt invitaţi să acceseze aplicaţia Culorile oraşului, unde un număr de tablouri din pinacoteca noastră au fost încărcate şi completate cu gif-uri, serviciu suplimentar oferit de bibliotecă pentru iubitorii de artă, patrimoniu şi tehnologie, făcând dovada creativităţii şi inovaţiei. Aplicaţia este accesibilă la https://culorileorasului.weebly.com/lucrari.html