Alara Deniz: Pictura ca expresie personală

Alara Deniz are 10 ani și a absolvit clasa a III-a. Venită de la vârsta de 7 ani din Turcia în România, nu știa încă limba română atunci când a început clasa întâi. Dar încă de atunci era pasionată de desen. Pictura este viața ei, este un copil retras, căruia îi place să picteze și se exprimă astfel, reacționând la ce o înconjoară. Biblioteca județeană Brașov prin secția de copii i-a dat ocazia să expună tablourile ei și să își rostească povestea. Surprinse de cât de frumoase și interesante erau picturile Alarei, bibliotecarele i-au propus ei și mamei ei să facă un vernisaj ca la carte, invitând pe colegii din clasa ei și pe învățătoare. Sosiți în ziua cu pricina, colegii și învățătoarea au trăit o mare surpriză când Alara, la invitația bibliotecii, a început să-şi prezinte tablourile și să explice ce anume a văzut și simțit ea, ce a vrut să spună, ce tehnică a aplicat. Atrasă de artă și experimentând curioasă tot felul de posibilități de exprimare, inclusiv pictura pe coajă de ou, Alara a devenit brusc, în fața ochilor uimiți ai asistenței, extrovertită, povestind cu bucurie cum a pictat și ce a vrut să spună. Chiar mama ei nu a mai putut să își recunoască fiica: din copilul introvertit, care prefera singurătatea și desenul, subit s-a transformat într-o fetiță ce se exprima sigură pe sine când povestea de pasiunea ei. Arta te schimbă, iar ocazia oferită de bibliotecă a fost aceea de a-şi exprima preaplinul ei sufletesc, oferit de și prin artă. Alara este o artistă în devenire, talentată, curioasă, înclinată spre experiment, observând tot ce o interesează și exprimând stările de spirit prin desen. Grație acestor caracteristici, credem că perspectiva de a fi un artist autentic este reală.

Personal, m-a emoționat în mod deosebit un tablou, reprezentând o barcă în amurg, cu câteva cuvinte de protecție și iubire în arabă, dedicat tatălui ei ce se află în Turcia.
 Expoziţia rămâne deschisă publicului la Filiala pentru copii şi tineret nr. 6 a Bibliotecii Judeţene Braşov, situată pe strada Iuliu Maniu nr. 6.

7 răspunsuri la “Alara Deniz: Pictura ca expresie personală”

… [Trackback]

[…] Find More here|Find More|Find More Informations here|There you will find 49810 additional Informations|Informations to that Topic: blog.bjbv.ro/?p=3830 […]

… [Trackback]

[…] Read More on|Read More|Find More Infos here|There you can find 50550 additional Infos|Informations on that Topic: blog.bjbv.ro/?p=3830 […]

Comentariile sunt închise.