Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1974 al scriitorului german Heinrich Böll (laureat al premiului Nobel pentru literatură cu doi ani mai devreme), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum”, apărut la noi pentru prima dată în anul 1978, în traducerea Marianei Șora, și reeditat anul trecut la editura Litera. Romanul poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 3 și 5; de asemenea, biblioteca deține și ediții în limbile germană, franceză și maghiară.
Katharina Blum este o tânără liber-profesionistă din Republica Federală Germană a anului 1974. Cunoscuții o văd ca pe o persoană cu un trai auster, aproape ascetic: în afară de muncile de menajeră, chelneriță și ocazional de bucătăreasă pe care le prestează, viața ei nu lasă loc de surprize. Totul se desfășoară calculat, sistematic, previzibil. Un personaj, s-ar spune, care n-are ce căuta într-un roman – de ce ar fi nevoie să ni se amintească așa insistent și crud de mediocritatea propriei existențe? Doar că într-o zi Katharina Blum împușcă mortal un jurnalist și, rătăcind pe străzi fără a avea remușcări și fără a simți căință, se predă poliției. Mai aflăm din primele pagini – unde se prezintă schematic faptele care alcătuiesc nucleul romanului – că de curând cunoscuse un bărbat, care s-a dovedit a fi un criminal pe care poliția îl vâna de mai mult timp. Acum, la pușcărie, Katharina Blum e împăcată că va fi alături de el. Cam aceasta-i povestea, un fapt divers așa cum găsim în orice ziar sau în orice zi la știri, o crimă și un vinovat. Și totuși, ce a determinat-o pe Katharina Blum, această întruchipare perfectă a monotoniei cotidiene, să clacheze așa cum o fac, bunăoară, alte personaje cu o existență cât se poate de plată ca domnul Rabb din filmul lui R.W. Fassbinder, „Warum läuft Herr R. Amok?”, sau Jeanne Dielman din filmul cu același nume, regizat de Chantal Akerman?
Heinrich Böll prefațează romanul cu următorul avertisment: „Personajele și acțiunea acestei povestiri sunt inventate. Dacă din zugrăvirea unor practici ziaristice au reieșit cumva asemănări cu practicile ziarului Bild, aceste asemănări nu sunt nici intenționate, nici întâmplătoare, ci inevitabile”. Böll avea tot dreptul să fie înțepător: pe fondul isteriei stârnite de ziarul de dreapta Bild-Zeitung, cu numeroasele sale acuzații impregnate de vitriol, cu tendințele sale (atât de cunoscute și nouă astăzi) de mistificare și exagerare panicardă a adevărului și cu paginile sale unde reaua-credință, cancanul, minciuna și scandalul se alăturau pentru a-l înfiera pe Ulrike Meinhof (la rândul său jurnalist) și pe membrii Facțiunii Armatei Roșii, Heinrich Böll a devenit el însuși subiect de scandal și țintă a hărțuielilor presei și ale statului. În realitate, Böll nu a căutat să ia apărarea grupului Baader-Meinhof și nici nu a încurajat acțiunile lor violente; în ciuda faptului că acesta s-a legat strict de practicile jurnalistice viciate de la Bild-Zeitung, a ajuns să fie considerat un simpatizant al teroriștilor, urmând să între în atenția BND-ului.
Romanul lui Böll, scris cu răceala și impersonalitatea unui proces-verbal, dezvăluie limitele și iluziile libertății individuale într-un tânăr stat democratic bântuit de spectrul totalitarismului și tributar metodelor sale de represiune. Limitându-se la un stil cât se poate de plat, a cărei funcție este strict aceea de a raporta evenimentele în mod laconic, înlăturând tot ceea ce este superfluu (chiar și sângele lipsește din descrierea crimei), autorul creează un contrast izbitor între senzaționalismul gălăgios, vulgar al JURNALULUI (majusculele îi aparțin) și banalitatea faptului real. Asistăm, prin ilustrarea mașinațiilor lipsite de scrupule ale JURNALULUI, la tortura morală și la dezumanizarea progresivă a Katharinei: deși textul este în întregime lipsit de notații de factură psihologică, cititorului fiindu-i blocat accesul la gândurile protagonistei, se poate constata că odată ce investigațiile repetate, amenințările, iscodelile și insinuările impertinente ale anchetatorilor și ale jurnaliștilor, precum și titlurile din ce în ce mai calomnioase din ziar se multiplică, ceva se surpă în această femeie definită de aderența sa maniacală la rutină. Atunci când este smulsă din programul care-i ordona viața și care preîntâmpina accidentalul, Katharina devine o bombă cu ceas, o bombă artizanală fabricată în mod ironic de chiar acea instituție care se fălea cu cruciada purtată împotriva teroriștilor și a tuturor dușmanilor statului democratic german.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit