Recomandarea de săptămâna aceasta este cel de-al doilea roman al autorului britanic David Mitchell, „Visul numărul 9”, apărut în 2001 și publicat în 2018 la editura Humanitas, în traducerea lui Mihnea Gafița. Romanul poate fi împrumutat atât de la sediul central al bibliotecii județene, cât și de la filialele 1 și 5.
„Visul numărul 9” este una dintre acele rare opere literare care posedă câte ceva atractiv pentru orice tip de cititor. Înzestrat cu o „imaginație hiperfecundă” (așa cum îl descrie într-o recenzie Robert Macfarlane), David Mitchell dă dovadă de o îndemânare și o ușurință remarcabile în manevrarea unei game largi de genuri și stiluri narative, transformând capitala Japoniei într-un adevărat teatru al ficțiunii. Firul narativ central poate fi rezumat cât se poate de simplu: Eiji Miyake, un tânăr orfan de 20 de ani de pe insula Yakushima, vine în Tokyo în căutarea tatălui său, despre care nu cunoaște absolut nimic – singura sa legătură cu tatăl este numele avocatei acestuia, pe care intenționează să o întâlnească la firma de avocatură la care lucrează și să afle mai multe detalii despre identitatea lui. Această premisă – fiul în căutarea unui tată pierdut – nu este defel una originală; din contră, este o temă intens exploatată de bildungsromane și de opere literare ce au în centru familia. Ceea ce ferește însă cartea lui Mitchell de pericolul căderii în prozaicitate și monotonie este îmbrăcămintea insolită a acestei teme predilecte în literatura din toate timpurile și din toate spațiile geografice: grație resurselor creative ale autorului, căutarea tatălui este filtrată caleidoscopic printr-o serie de registre literare care de care mai surprinzătoare. Romanul debutează ca un thriller SF cu inflexiuni cyberpunk, amintind de universul imaginat de Ridley Scott în filmul „Blade Runner”; apoi, cartea împrumută elemente fantasy și horror, cu potopuri biblice care nimicesc metropola și crocodili monstruoși; în continuare, cartea ia forma unui roman polițist, cu filaje de tipul celor întâlnite în filmele noir, pentru ca după aceea să devină o poveste despre temuta lume interlopă a Japoniei, yakuza. Și toate acestea se întâmplă în primele o sută din cele mai bine de cinci sute de pagini ale romanului. Poate mai importantă decât tema căutării tatălui este cea a imaginației și a povestirii însăși: Mitchell încearcă de fapt să evidențieze posibilitățile nelimitate de care dispune literatura, puterea cuvintelor de a clădi lumi fantasmagorice și totuși la fel de tangibile ca cea în care trăim, lumi în care nu există granițe între realitate și vis, unde totul se află într-o strânsă dependență reciprocă. Cu influențe dintre cele mai variate – literatura lui Murakami, muzica lui John Lennon, cinematografia și jocurile video, istoria și spiritualitatea japoneză, urmările celui de-al Doilea Război Mondial asupra mentalului colectiv, fragmentarismul gândirii postmoderne etc. – și printr-o serie de genuri literare dezvoltate cu abilitate – bildungsroman, cronică de familie, tragedie, fantasy, thriller, horror, roman de dragoste, memorialistică de război, fabulă –, „Visul numărul 9” face parte, pe bună dreptate, din categoria celor mai originale romane contemporane.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit