Veşti din judeţ de la bibliotecile locale

După Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, abundentă în evenimente, ne-am întâlnit cu toţii în şedinţa de asociaţie profesională, filiala Braşov. Ne-am revăzut cu colegii de la bibliotecile din judeţ şi în dialogurile febrile am aflat noutăţi. Multe se petrec la micuţele biblioteci, nu numai la cei care au participat la şedinţă şi ne-au povestit, mai ales în perioada sărbătorilor cărţii şi bibliotecii. La Făgăraş, unde a avut loc o nouă ediţie a Întâlnirii cu ia, la Mândra, la Racoş. La Rupea cu prilejul săptămânii Şcoala Altfel, bibliotecara a folosit videoproiectorul şi ecranul pentru a difuza un film despre Renaşterea cetăţii Rupea realizat de Primăria Rupea copiilor de pretutindeni veniţi în vizită şi din judeţele vecine, precum Mureş. Împreună cu liceenii din oraş a organizat Sărbătoarea cărţii la biblioteca din spaţiul verde prin ciclul de lecturi publice în parc. La Săcele biblioteca este foarte activă cu lecturi, lecţii, activităţi cu şcoala, cercul Mâini dibace făcut împreună cu amatoarele de frumos şi plănuieşte un seminar informativ medical prin cooperarea cu medicii. Iar Sânpetru m-a uimit povestindu-mi despre Târgul de joburi din bibliotecă, din domeniul industriei hoteliere. Un patron a luat interviuri localnicilor în tihna bibliotecii şi i-a şi angajat pe unii dintre ei, spre marea bucurie a bibliotecarei ce şi-a văzut confirmată utilitatea prin facilitarea unor noi oportuniţăţi pentru comunitate.

5 răspunsuri la “Veşti din judeţ de la bibliotecile locale”

Comentariile sunt închise.