Pe măsură ce anii trec observăm o situaţie tot mai îngrijorătoare. Din 2011 echipa bibliotecii citește săptămânal la Spitalul judeţean de copii din Braşov. Remarcăm pe teren cum scade știința de carte, copiii recunosc cu greu literele, iar ceea ce este mai grav și ne intristează, crește diferența dintre oraș și sat. Câștigă teren cultura orală în dauna cititului ceea ce conduce la deosebiri și există o relație directă între lipsa de performanța la citit și absența bibliotecii publice în comunitățile de unde provin tinerii respectivi. Invers, localităţile dotate cu biblioteca publică deservită de un bibliotecar dinamic înregistrează performante educaționale, economice și sociale. Exemplele de la Dumbrăvița, Mândra, Codlea, Râșnov, Făgăraș arată cel mai bine rolul bibliotecilor publice în comunitățile educate.
O întâmplare petrecută la Spitalul de copii este ilustrativă. Joi, 8 august 2019, am fost la spitalul de copii şi am citit la secţia de Chirurgie. Au fost trei copii: unul de clasa I, vârsta 6 ani, care mi-a spus de la început că poate citi literele, din Braşov probabil, unul de 5 ani, care nu a ştiut să spună unde locuieşte şi un copil mai mare, de 10 ani, clasa a IV-a, dintr-o comună dincolo de Poiana Mărului. Am citit Mog, o pisică uitucă de Judith Kerr. Este o carte cu texte scurte şi ilustraţii, distractivă şi instructivă. Am citit, le-am arătat desenele de la fiecare pagină, am întrebat şi discutat. Copiii au fost în general atenţi, povestea i-a atras, ţineau minte ce se întâmplă, răspundeau, observau desenele. Întâlnirea de citit poveşti s-a desfăşurat bine. Însă un moment m-a descurajat complet. Ştiu din experienţă că uneori copiii mai mari vor să citească ei, le este ruşine că le citeşte altcineva şi vor să arate că pot şi ei. Cu gândul acesta, l-am întrebat pe copilul mai mare dacă ar vrea să citească. Era isteţ, receptiv, observa atent şi răspundea bine. Nu a vrut să citească, m-a refuzat. Eu am citit mai departe, dar la următoarea pagină l-am invitat să citească numele pisicii, MOG, dintr-o ilustraţie, era scris pe farfuria de mâncare a pisicii. A avut dificultăţi să citească cuvântul scurt, spunea fără voce literele înainte. L-a ajutat copilul mai mic, de 6 ani, care de fapt a citit în locul lui.
Cazul este emblematic pentru diferența tot mai adâncă dintre sat și oraș. Cunoaștem situaţia bibliotecii publice din acea comună. Este o localitate fără bibliotecă publică funcţională. Biblioteca se află în centru, vizavi de primărie, în Căminul Cultural, la etajul I, lângă Centrul Papi. Dar majoritatea timpului este închisă, are cărţi vechi acoperite de praf şi computere nefuncţionale. Bibliotecara a absolvit Asistenţa Socială şi se ocupă în Primărie în primul rând de asistenţă socială. Există bibliotecă publică pe hârtie, dar practic ea nu este activă. L-am întrebat pe copil dacă are bibliotecă în şcoală şi a răspuns că nu există bibliotecă şcolară. Copiii de acolo nu au ajutor la citit fiindcă biblioteca publică nu este activă şi şcoala nu este ajutată de bibliotecar. Situaţia lecturii este foarte grea. Cred că acest copil, din cazul nostru, este viitorul adult necititor, bolnav de analfabetism funcţional, care nu va ştii să citească un anunţ de angajare, un act de plată a impozitelor, nu îşi va găsi de lucru, nu va fi independent, ci va fi abonat sigur al serviciilor de asistenţă socială.
Județul Brașov are biblioteci publice funcționale în 29 de localități urbane și rurale. Alte 29 de localități nu au biblioteci publice sau nu sunt funcționale: Predeal, Rupea, Zărnești, Augustin, Beclean, Bod, Bunești, Cața, Cincu, Comăna, Crizbav, Fundata, Hărman, Holbav, Jibert, Lisa, Părău, Recea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șinca Veche, Șinca Noua, Șoarș, Tărlungeni, Teliu, Ticuș, Ucea de Jos, Ungra, Viștea de Jos.
Cred că soluţia este una integrată, prin care autorităţile, de la Biblioteca Judeţeană Braşov şi şcoli la administraţia locală şi judeţeană şi până la cele centrale (prefecturi, ministere, guvern, preşedenţie) să accepte şi să considere cititul o abilitate de viaţă, iar biblioteca publică o instituţie de bază a lecturii, informării, educaţiei permamnente şi culturii oricărei comunităţi. Este nevoie de o colaborare între toate nivelele. Bibliotecarii nu pot răzbi singuri în combaterea analfabetismului funcţional, de fapt a analfabestismului în creştere, întreaga societate trebuie să susţină şi să transmită semnalul că educaţia este o valoare preţuită social.