RenAIssance este o expoziție digitală de fotografii vechi provenind din fondul de Colecții Speciale al Bibliotecii Județene Brașov, reimaginate și aduse la viață cu ajutorul tehnologiilor moderne, în cadrul proiectului Erasmus+ „Digitization, digital restoration and presentation of old photographs” (2022-2024).
Scopul demersului nostru a fost acela de a transforma modul în care oamenii apreciază și interacționează cu fotografia veche, prezentând o modalitate atractivă și originală de a păstra și valorifica patrimoniul imagistic pe care îl deținem, făcând cunoscută, totodată, moștenirea culturală a Brașovului.
Pornind de la originalul pe hârtie sau plăcuță de sticlă, trecând prin procese de scanare și restaurare digitală, prin etape de colorizare, animare și adăugare de efecte sonore, au fost obținute imagini vii, care spun privitorilor povești (sperăm) atractive.
Platforma care găzduiește expoziția oferă, de asemenea, diverse aplicații și instrumente gratuite, ce pot fi explorate și utilizate pentru prelucrarea propriilor imagini, precum și o secțiune care încurajează joaca într-o manieră creativă, invitându-vă să rezolvați puzzle-uri realizate pe baza unor fotografii din expoziție, să generați imagini noi și să le îmbogățiți cu efecte spectaculoase.
Autor expoziție: Cristina Palaș, bibliotecar, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov.
Expoziția poate fi vizionată la adresa: