Revenim cu recomandările de lectură, în vreme de pandemie, când putem petrece timpul în compania cărților. Astăzi am ales romanul unui scriitor corean Yi In-hwa, Imperiul fără de sfârșit, traducere din anul 2019 a Editurii Humanitas. Cartea marchează debutul literar al autorului, care a reușit să cucerească sufragiile criticilor și publicului și a fost tradusă în multe alte limbi. Pornind de la un manuscris, romanul relatează alert evenimentele petrecute într-o zi și noapte în iarna anului 1800, la curtea regală. Aici, la Biblioteca regală, se țese un ghem de intrigi, iar custodele bibliotecii încearcă să descurce ițele și să înțeleagă misterul uciderii unui bibliotecar. Facțiuni diferite luptă pentru putere, pentru a avea decizia regelui și se confruntă filosofii politice opuse, precum și religii antagoniste atunci – cărturarii confucianiști și cei creștini, aflați sub suspiciunea de intrigi și persecutați. Cartea descrie o epocă, cu rafinamentul vieții și gândirii, iar conflictul ce se ramifică, dezvăluind tainele unei lumi, o apropie de Numele trandafirului, cu care adesea este comparată. Lectură recomandată de bibliotecar!