„Amintirea palidă a munţilor” de Kazuo Ishiguro este o carte, plină de melancolie, despre Etsuko şi destinul ei, despre alegerile ei în viaţă şi împăcarea cu ele. O întâlnim pe Etsuko în Japonia, în tinereţe, proaspăt căsătorită şi aşteptând un copil în epoca postbelică. Pare sigură, liniştită, fericită, mulţumită cu valorile tradiţionale, dar asistă la criza trăită de tinerii japonezi, neîncrederea lor în vechile valori şi la ascensiunea tipului de societate occidentală. Prietena ei, Sachiko, reprezintă opusul convingerilor ei şi dorinţa fierbinte a acesteia este să plece în America, împreună cu un militar american. Al doilea plan al cărţii se petrece la maturitate, în Anglia, unde a emigrat Etsuko, căsătorindu-se cu un englez şi unde se confruntă cu amintirile dureroase ale războiului, ale sinuciderii primei ei fiice. Pare să fie total schimbată, a adoptat valorile occidentală, este departe de Japonia, dar se reîntoarce în gând, îşi aminteşte de Sachiko şi îşi evaluează întreaga viaţă, căutând împăcarea cu sine. Volumul este scris cu rafinamentul vechilor stampe japoneze, fiecare nuanţă este redată cu fineţe, analiza psihologică este dusă până la precizia filigranului, iar amintirea palidă se dovedeşte foarte vie, uneori chiar incisivă. Lectură recomandată de bibliotecar!
Cititul este o abilitate pe viaţă, pentru viaţă şi de viaţă!