Premiile Participării Publice

Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe va premia în cadrul Săptămânii Europene a Participării Cetăţeneşti, pe 23 septembrie, primăriile care  şi-au deschis uşile şi urechile pentru a asculta părerile cetăţenilor, ONG-urile care au reusit sa schimbe decizii în favoarea beneficiarilor lor, cetăţenii cu iniţiativă care au atras atenţia autorităţilor pentru a rezolva o problema în comunitate.

In perioada 1 – 31 august au loc înscrierile în Depozitele CeRe a poveştilor de succes de implicare a cetăţenilor în decizia publică. Toate proiectele înscrise până in data de 31 august vor intra în competiţia pentru cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Participării Publice, organizată de CeRe, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi The Ark.

Ediţia de anul acesta va introduce două categorii speciale: premiul pentru implicare civică in regenerarea urbană şi premiul pentru tineri în acţiune.

După înscrierea proiectelor în competiţie, acestea vor fi evaluate de către un juriu format din: lideri ai societăţii civile, experţi in administraţia publică, reprezentanţi ai companiilor, lideri şi formatori de opinie.

Pentru a participa în competiţie, cei care au mobilizat resurse pentru ca cetăţenii să aibă un cuvânt de spus în adoptarea deciziilor publice care îi privesc trebuie să îşi înscrie povestea în Depozitele CeRe astfel:
Pasul 1: Accesaţi www.ce-re.ro/depozite
Pasul 2: Descărcaţi şi completaţi formularul de înscriere (nu uitaţi că puteţi consulta ghidul de completare)
Pasul 3: Trimiteţi formularul la depozite@ce-re.ro, prin fax la numărul 031 1050 755 sau prin poştă la adresa Str. Petru Maior nr 9, sector 1, Bucureşti, dar nu mai târziu de 31 august 2010.

Pentru nelămuriri în completarea formularului, ne puteţi scrie la adresa de email depozite@ce-re.ro sau la telefon 031 1050 755, persoana de contact Alexandra Duta.

2 răspunsuri la “Premiile Participării Publice”

Comentariile sunt închise.