Noutăţi de la biblioteca din Măieruş

La Seminarul regional despre industriile creative am participat trei persoane din partea bibliotecilor publice: subsemnata şi colegele bibliotecare din Măieruş şi Moieciu. Cu ocazia revederii, am aflat ştiri „mărunte” din biblioteci, care arată cât ajută o bibliotecă oamenii. Doamna Adele Türk, vioaie şi neastâmpărată, mi-a împărtăşit ce s-a mai întâmplat în bibliotecă. Era bucuroasă că unul dintre vârstnicii saşi ai localităţii, pe nume Hans, s-a încumetat de curând să treacă pragul bibliotecii. Ceea ce i-a dat ghes să iasă din casă a fost curiozitatea de afla cum să întreţină rugii de mure şi zmeură trimişi de sora dânsului din Germania. Crescând înalţi şi primind sfatul să nu îi tundă, a dorit să se lămurească asupra soiului. Astfel, intrând în bibliotecă, a cerut ajutor bibliotecarei, să fie lămurit din cărţi sau poate „maşinăria aceasta”, a spus, arătând spre computer. Iar bibliotecara şi computerul s-au confirmat, nea Hans/Honţ cum pronunţă saşii descoperind pe internet plante asemenea celui care cresc în curtea lui şi citind sfaturile lor de întreţinere.
Părinţii obisnuiesc să vină în bibliotecă pentru a vorbi cu copiii lor plecaţi la muncă în străinătate. Astfel, o pereche intră în bibliotecă pentru a vorbi pe skype cu fiica. Cum fata întârzia să se conecteze, tatăl fu ispitit de videoproiector şi dori să vadă un film cu Stan şi Bran. Dorinţa i-a fost împlinită pe dată şi bucuria i-a fost deplină, când după vizionare, a vorbit cu fiica prezentă acum pe contul de skype.
În sfârşit, un cuplu de pensionari ieşiţi la plimbare spre seară în centrul satului, observă lumina aprinsă la bibliotecă – era o zi cu program după-amiază – şi vizită bibliotecă. Iar bibliotecara a fost o gazdă bună, arătându-le filmuleţe pe care le realizase, fotografii şi vederi vechi din Măieruş pe care le-a împrumutat de la locuitori şi le-a scanat cu echipamentele Biblionet. Astfel, biblioteca devine un spaţiu comun, de împărtăşire a informaţiilor, de comunicare, sprijin şi bucurie pentru oameni.

6 răspunsuri la “Noutăţi de la biblioteca din Măieruş”

Comentariile sunt închise.