În urmă cu o săptămână, „Grădiniţa de vară” şi-a redeschis porţile, pentru a oferi celor mici o vacanţă plină de aventuri la bibliotecă, iar părinţilor şi bunicilor un ajutor de nădejde.
Astfel, părinţii care şi-au înscris copiii în program le-au oferit acestora posibilitatea de a zbura pe aripi de gărgăriţă (luni – ANIMALE DOMESTICE ŞI SĂLBATICE), de a „prepara” o supă de legume cu rime, glume, ghicitori (marţi – ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ – IGIENĂ CORPORALĂ), de a învăţa literele alfabetului cu ajutorul lui Dino (miercuri – LUMEA DINOZAURILOR), de a obţine permisul de „Bun pieton” (joi – EDUCAŢIE RUTIERĂ) şi de a ocroti natura (vineri – EDUCAŢIE ECOLOGICĂ).
Pentru curajul, isteţimea şi atenţia de care au dat dovadă pe tot parcursul acestei călătorii minunate, prichindeii au fost răsplătiţi cu diplome şi cărţi de colorat, din partea invitaţilor noştri speciali din această săptămână: Centrul Europe Direct.
Din multitudinea fotografiilor realizate (pe care le puteţi vizualiza în sectiunea GALERIE FOTO a blogului nostru), am ales pentru dumneavoastră „Fotografia Săptămânii”, imaginea pe care am considerat-o sugestivă pentru importanţa acestui program dedicat celor mici.