În fiecare an, pe data de 15 iunie eram obişnuiţi să ne adunăm cuminţi în curtea şcolii, în careu, să-i aplaudăm pe cei merituoşi, unii să ne primim bucuroşi şi mândrii premiile, alţii să sperăm că la anu’… şi să povestim despre ce ne dorim să facem în lunga vacanţă, care abia aştepta să-şi deschidă braţele.
Şi în acest an, pe 15 iunie ne-am adunat, dar nu la şcoală ci la bibliotecă, nu în careu ci în cerc – pentru că aşa cum a scris Beatrice în portofoliul ei: „cercul este o figură geometrică perfectă„- pentru a ne lua rămas bun de la elevi – piloţii noştri dragi – şi de la Doamna (Alina şi Raluca).
Forfota, nerăbdarea, râsetele, mesajele adulţilor, înmânarea diplomelor, îmbrăţişările, promisiunile de a ne revedea, ne-au făcut să înţelegem că am ajuns la sfârşitul unui drum pe care am mers împreună de-a lungul unui semestru întreg.
A fost un drum nou, la construcţia căruia am contribuit cu toţii, cu multă bucurie şi ale cărui piedici au fost ridicate doar de prea puţinele calculatoare, de lentoarea Internetului câteodată, sau de prea puţinele sesiuni de Adobe sau de folosire a tăbliţei grafice.
Am ajuns la sfârşit! Poate copiii aveau dreptate. A durat prea puţin. Copiii au întotdeauna dreptate! Pentru că tot ei ne-au spus că drumul acesta trebuie bătătorit, lăţit şi lungit, pentru că ei vor să revină, să dezvolte, să continue, aşa că nostalgia, emoţiile şi bucuria ne-au încercat pe rând. Am primit şi o conservă a amintirilor.”Borcanul cu dulceaţă” ne-a spus Doamna că se numeşte, pentru că el conţinea dorinţele şi gândurile copiilor despre proiect.
La rândul nostru, am dăruit câte un ceas fiecărui participant, cu îndemnul de a nu risipi timpul, de a nu-l petrece pe tot în faţa calculatorului şi de a-şi aminti de timpul petrecut la bibliotecă.
Şi dacă cei mici au luat în rucsacul de vacanţă cunoştinţe legate de mânuirea diverselor echipamente şi instrumente web 2.0 – pentru cei care nu ne cred, mărturiile sunt aici – noi, bibliotecarii, am adăugat raftului cu cărţi, o nouă poliţă, pe care am aşezat dorinţa de a fi mereu tineri şi promisiunea de a nu uita să ne dorim şi să visăm.
Drum bun, Cireşari!