Hauser, Arnold (născut 31 martie 1929, Brașov – mort 31 decembrie 1988, București), scriitor şi publicist. Şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, la Ploieşti şi la Mediaş. La Mediaş s-a calificat în meseria de lăcătuş. Membru în P.R.M. și P.C.R. În 1951 a început să lucreze la ziarul Neuer Weg din București, până în 1960, ca redactor tehnic. Totodată a urmat liceul la seral și și-a luat bacalaureatul. În 1960 a devenit redactor la revista Neue Literatur. Între anii 1961 şi 1985 este redactor şef adjunct al revistei Neue Literatur, iar din 1985 este redactor şef la aceeaşi publicaţie. A debutat în 1960 la revista Neue Literatur şi editorial în anul 1962 cu volumul Crestături. Este autorul a numeroase volume de povestiri, din care cele mai multe au fost traduse şi în limba română. Romanul Raportul îndoielnic al lui Jakob Bühlman a apărut în 1968 în limba germană la Bucureşti, în 1972 la Viena, în 1974 în RDG, iar în 1980 în RFG. Acest roman povesteşte din perspectiva unui jurnalist german şi al unui scriitor român dispariţia dubioasă a unui tânăr german din România, a cărei soartă era reprezentativă în multe privinţe pentru soarta germanilor din România de după război. Ca redactor la revista Neue Literatur, a promovat o literatură a tinerilor scriitori de limba germană din ţara noastră şi un program sistematic de traducere a celor mai valoroase creaţii ale confraţilor români. A scris și unele texte politice. Ani de zile a fost membru în consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor, iar în 1974 a primit premiul pentru proză al Uniunii.
Opera: Kerben, București, Ed. pentru literatură, 1962, 192 p.; Eine Tür geht auf, București, Ed. pentru literatură, 1964, 152 p.; Însemnări pe răboj, București, Ed. Pentru literatură, 1964, 136 p.; Oameni pe care i-am cunoscut, 1964; Leute die ich kannte, București, 1965; Der fragwürdige Bericht Jakob Bühlmanns, București, Ed. Pentru literatură, 1968, 131 p.; Neuschnee im März,București, Ed. Tineretului, 1968, 144 p.; Unterwegs: Skizzen und Erzählen, București, Kriterion, 1971, 186 p.; Pe parcurs, 1973; Examen Alltag, București, Kriterion, 1974, 140 p.; Zăpadă târzie, București, Albatros, 1974, 191 p.; Eleșteul, București, Cartea Românească, 1977, 215 p.; Der Fischteich, Berlin, 1980; Mărinimie, București, Cartea Românească, 1982, 271 p.
Referinţe: Lexikon, p. 179; Reichrath, E., Reflexe, Kritische Beiträge zur rumäniendt. Gegenwartslit., București, 1977, p. 130; Liebhardt, Hans, Literatura – un mod de existenţă /Viaţa şi activitatea lui Arnold Hauser/, în România literară, XXII, nr. 1, 5 ian. 1989, p. 19; Scriitori germani din România de după 1945: o antologie de proză, selecţia autorilor şi a textelor, introducere şi note biobibliografice de Olivia Spiridon; cuvânt înainte de Romulus Rusan, București, Curtea Veche, 2012.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.