FULICEA, Virgil (născut 9 august 1907, comuna Vaida, astăzi Recea, Făgăraş, județul Brașov – mort 17 ianuarie 1979, Cluj), sculptor. Fiu al notarului cercual din Recea, se va stabili alături de părinţii săi la Făgăraş, după ce tatăl său a fost nevoit să părăsească comuna datorită unui conflict cu autorităţile. La Făgăraş a urmat studiile primare şi Liceul Radu Negru, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie. Bacalaureatul îl dă, însă, la Sibiu, fiind clasificat al patrulea dintre cei 250 de elevi şi primul dintre făgărăşeni. Încă de pe băncile liceului dovedeşte pasiune pentru literatură, fiind secretar al Societății de lectură George Coşbuc, în cadrul căreia îşi citeşte şi primele încercări de proză. S-a înscris la Şcoala politehnică din Timişoara în toamna anului 1925, dar nu va rămâne prea mult aici şi se mută la Cluj, unde s-a înscris la Facultatea de medicină, pasionat fiind de anatomie. A studiat şi la această facultate doar un singur semestru, deoarece dificultăţile materiale îl fac să se înscrie la un profil unde putea beneficia de bursă, pe care o va obţine, chiar dacă înjumătăţită, la Facultatea de drept. În paralel a urmat şi cursurile Şcolii de Arte Frumoase. După mai mulţi ani de studii, obţine licenţa ca profesor de desen în 1931 şi ca jurist în 1934. Între timp şi-a susţinut doctoratul în economie politică (1933). Printre profesorii Şcolii de Arte Frumoase care au avut o mare influenţă asupra viitorului artist s-au numărat Catul Bogdan, Aurel Ciupe şi Romul Ladea. A beneficiat de numeroase scutiri de taxe şi a primit două burse pentru taberele de creaţie de la Baia Mare din 1926 şi 1930. Pasiunile sale în domeniul artei se împărţeau deopotrivă între pictură şi sculptură, iar la absolvirea din 1931 expune lucrări din ambele domenii, apreciate elogios în presa vremii. În toamna anului 1933 a fost numit profesor de desen şi caligrafie la Liceul Sf. Vasile cel Mare din Blaj. Pe lângă activitatea didactică, se implică şi în viaţa culturală a urbei, fiind unul din fondatorii revistei culturale Blajul apărute între ianuarie 1934 şi iunie 1936. A devenit unul din membrii comitetului de redacţie a acesteia, iar pentru un timp şi secretar. De la primul număr al revistei a publicat versuri, dar numai până în martie 1934, când semnează pentru ultima dată sub pseudonimul Teofil Urs. De acum va semna doar cronici, recenzii, eseuri şi traduceri din franceză, artele plastice ocupând locul predominant. În 1934 s-a căsătorit cu medicul Viorica Alexandra Bocoşiu. Îl pasionează pictura de şevalet, dar şi cea murală, iar în domeniul frescei se iniţiază prin lecturarea unor maeştrii ai geniului ca Marzochi de Belluci, Cenino Cenini, Victor Mattez ş.a. După ce revista Blajul îşi încetează apariţia, se apleacă asupra desenului ca obiect de învăţământ, întocmind în acest scop sute de fişe, teste şi material didactic. Dorea, după cum mărturiseşte într-un memoriu de activitate, să evadeze „din rigiditatea programei analitice dorind să cerceteze imaginaţia, memoria vizuală, transpunerea în imagini a cunoştinţelor teoretice şi dezvoltarea spiritului de observaţie. Acest întreg material cu fişierul şi notele în manuscris i-a fost distrus la 6 septembrie 1944, când i-a fost răvăşit cabinetul de desen. Continuă să picteze, realizând mai multe portrete în ulei, precum şi o frescă de 20 metri pătrați pentru Palatul Mitropolitan din Blaj. Din păcate, autorităţile ecleziastice, scandalizate de opiniile sale asupra crizei picturii bisericeşti, îl vor determina să renunţe la pictură, dedicându-se astfel exclusiv sculpturii. A contribuit la aceasta şi excursia făcută în 1938 în Italia, împreună cu soţia sa. Aici a cercetat sculptura lui Michelangelo, zăbovind zile întregi la Capela Sixtină. În 1939 începe studii de cioplire a pietrei şi şlefuirea marmorei. O parte din lucrările sculptate în această perioadă s-au pierdut, iar o parte vor fi finalizate peste mai mulţi ani. În 1941, Ion Vlasiu îi conturează profilul artistic: „Virgil Fulicea este mai puţin cunoscut publicului întrucât n-a expus decât în foarte rare prilejuri. Este totuşi, unul dintre aceia care au luat parte după puterile lor la ofensiva culturală a artiştilor ardeleni. Pictor la început, se părea că va evolua spre o ţinută de echilibru formal, îndreptat în direcţia unei viziuni contemplative, dar apoi a alunecat pe panta unui realism cu accente expresioniste…Cele câteva lucrări de sculptură pe care i le cunoaştem dovedesc din plin înclinarea sa spre forma dinamică… O încercare de a struni ansamblul, de a stăpâni cu mai multă certitudine în construcţie, vor determina, neîndoielnic realizarea acelui plan iniţial de lucru, în urma căruia sufletul său se va putea exprima cu mai puţine ocoluri”. În anii războiului a fost preocupat de realizarea unui mausoleu al eroilor, idee nematerializată, din care au rămas sculpturi reproduse în unele reviste ale epocii. Despre una din aceste lucrări, scriitorul Ionel Neamtzu reda următoarele impresii: „Oameni trudiţi, tipuri de văduve închise ermetic în durerea lor… figuri masive, pline de relief, acestea sunt produsele sale…Puterea ce ţâşneşte din aceste produse este latentă; ea e cuprinsă în expresia viguroasă, în sobrietatea veşnică”. Mărturisind sentimentele pe care le-a trăit după cele două războaie mondiale, Virgil Fulicea se considera „ca o plută aruncată pe mal, sângerând şi fără putinţa rodului deplin”. În 1945 la Blaj, a pus bazele unui muzeu de arheologie şi artă populară. În 1948 s-a mutat la Cluj, unde a devenit profesor de desen la Seminarul Pedagogic Universitar, devenit Liceul numărul 3. Aici va desfăşura o remarcabilă activitate pe multiple planuri. Până în 1955 a fost titularul catedrei de sculptură de la Şcoala medie de artă plastică, după care a fost integrat în Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, unde va parcurge toate treptele învăţământului universitar, până la postul de profesor universitar, pe care l-a ocupat între 1973-1978, când s-a pensionat. Imediat după stabilirea la Cluj, condiţiile, în care o critică de artă de specialitate putea fi susţinută cu competenţă de puţine persoane, l-au determinat să publice numeroase articole în Steaua, Tribuna şi ziarul local Făclia. A redactat şi numeroase cronici pentru radio, conferenţiind la numeroase simpozioane şi mese rotunde. Devine preşedinte al Fondului Plastic din Cluj, după ce în prealabil se înscrisese în Sindicatul artiştilor plastici şi apoi în Uniunea Artiştilor plastici. A făcut parte din numeroase jurii şi comisii de sistematizare, fiind preocupat şi de urbanism. Ca profesor în învăţământul superior a redactat cursuri dactilografiate din care unele se păstrează în manuscris în colecţia familiei. Începând din 1947 a expus constant la toate manifestările colective ale artiştilor clujeni, la cele republicane de la București, precum şi peste hotare la Leningrad, Moscova, (1957, 1958) Varşovia (1959), Praga, Helsinki (1960), Istanbul, Damasc şi Sofia (1961), Titograd (1968). În 1956 a obţinut un atelier de lucru ceea ce i-a permis realizarea în condiţii optime a lucrărilor sale, o meditare mai profundă asupra acestora şi un schimb fecund de idei cu intelectuali ardeleni, printre care s-au numărat Lucian Blaga, Liviu Rusu, Victor Papilian, Virgil Vătăşianu, Eugen Crăciun ş.a. Unul dintre aceştia, Al. Căprariu, îl considera „un temperament intempestiv de o vitalitate debordantă, care se vrea integral exprimată în opera sa…Dacă ar fi să definesc creaţia scriitorului (!) clujean aş afirma că esenţa ei este epică”. Timp de trei decenii între 1947-1977 a abordat cele mai felurite subiecte, orientându-se spre realizarea unor compoziţii monumentale, dar nu numai. Printre lucrările sale de referinţă amintim următoarele: Emil Racoviţă, George Coşbuc, Horea, Victor Babeş, Avram Iancu, Iacob Mureşianu, Iuliu Haţieganu, Andrei Mureşianu, Baba Novac şi Alexandru Borza ş.a. Multe din acestea au fost expuse în spaţii publice, în special în Cluj. Lor li se adaugă ansambluri sculpturale precum Galeria rectorilor Universității din Cluj (1919-1976) cuprinzând 12 piese ş.a. O importantă donaţie a fost făcută de artist în 24 ianuarie 1975 Muzeului Ţării Făgăraşului, care constă în numeroase machete ale diferitelor monumente realizate de Virgil Fulicea(Monumentul arhitectonic de la Sâmbăta de Sus, monumentul lui Radu Negru, C-tin Brâncoveanu ş.a.). Această donaţie va fi completată în 1980 de către soţia sa Viorica Fulicea, cu multe lucrări din colecţia familiei. Cu această ocazie Virgil Fulicea şi-a exprimat şi ataşamentul faţă de plaiurile natale: „Sunt făgărăşan. Plecat de acolo am rămas mereu cu gândul şi cu inima alături de ţară, în care îmi cunosc şi îmi recunosc strămoşii. E firesc că tot ce mi-e mai drag, munca mea, să o las Făgăraşului […]. Cred că este singurul mod în care-ţi poţi răscumpăra că te-ai născut şi ai crescut în conştiinţa de neam şi ţară”. Virgil Fulicea a creat şi expresive portretizări precum Mama, Ionuţ Horea, Michelangelo, Cloşca, M. Sadoveanu, V. Pârvan ş.a., abordând şi teme din viaţa cotidiană: Maternitate, Somn, Iniţiere etc. În ciuda volumelor monumentale, modelările sale sunt pline de sensibilitate. A intervenit pe lângă autorităţile timpului pentru a fi reaşezată statuia Lupa Capitolina în centrul Clujului, realizându-i postamentul şi inscripţia. „Treptat ajunge la conferirea unui pronunţat caracter simbolic materiei spiritualizate” (Negoiţă Lăptoiu). Într-un interviu acordat lui N. Lăptoiu în mai-iunie 1978 la Cluj, artistul se destăinuia: „Am abandonat conştient preocupările literare de teamă să nu mă împrăştii, activând pe două planuri. Fiecare artă pretinde dăruire totală. Şi eu dorind să nu vitregesc una din pasiune pentru cealaltă, m-am dedicat sculpturii, renunţând şi la pictură… Sculptura… corespundea firii mele robuste şi energice… Cred în nevoia oricui de a se fura alunecării în nefiinţă şi uitare”. Vorbind despre înnoirea limbajului plastic, Virgil Fulicea considera că aceasta se impune. „Dar noul este o problemă şi implicaţie de conţinut şi nu de formă în sine”. Într-un alt interviu acordat în 1972 lui Negoiţă Irimie, Virgil Fulicea mărturisea că se simte legat „de lumea Renaşterii, a Umanismului, de o lume în care trebuie să existe un ordo în tot ceea ce faci şi găseşti”. Realizatorul interviului apreciază că artistul este „adeptul expresiei plastice echilibrate, armonizate printr-o asamblare ingenioasă a ritmurilor sculpturale…[şi] se impune în peisajul artei plastice româneşti printr-un profil în care expresivitatea incisivă a limbajului este dublată de fiorul liric”. La 20 aprilie 1971 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a. O stradă din Cluj și una din Făgăraș îi poartă numele, iar la Muzeul Valeriu Literat din Făgăraș s-a amenajat o sală dedicată, unde sunt expuse, parțial, lucrările și machetele sale din cele 77 piese donate de artist și familia lui.
Referinţe: D. P., Expoziţia elevilor Şcolii de arte frumoase, în Patria, Cluj, 21 iun. 1931; XXX, A képzőművészeti Főiskola növendekeinek hiállitása, (Expoziţia elevilor Şcolii Superioare de Artă Plastică), în Ellenzék, Cluj, 20 iun. 1931; Vlasiu, Ion, Şcoala plastică ardeleană, în Vremea, 30 nov. 1941; Neamtzu, Ionel, Virgil Fulicea, în Dacia rediviva, ian. 1943; Căprariu, Al., Sculptorul Fulicea, în Tribuna, Cluj, nr. 41/1959, p. 10; Negoiţă, Irimie, în Tribuna, Cluj, 15 iun. 1972, p. 11; Andrei Mureşianu szobra [Dezvelirea statuii lui A. Mureşianu, opera sculptorului Virgil Fulicea], în Brassoi Lapok, 17 mart. 1973; Virgil Fulicea, Ofertă, în Arhiva Muzeului Ţării Făgăraşului; Ursu, Nicolae, Folclor muzical din Banat şi Transilvania, București, Ed. Muzicală, 1983, p. 185; Lăptoiu, Negoiţă, Incursiuni în plastica românească, vol. 2, Cluj, Ed. Dacia, 1987, p. 94-102; Idem, [Virgil Fulicea], în Steaua, nr. 3, mart. 1989, p. 61; Drotleff, D., [Aniversarea a 90 de ani de la naşterea sculptorului Virgil Fulicea], în Allgemeine Deutsche Zeitung, nr. 1174, 16 aug. 1997; Leucă, Florin, In memorian Virgil Fulicea, în Cuget românesc, nr. 229, 29 aug. 1997, p. 4; Idem, Omagiere – Virgil Fulicea, în Cuget românesc, nr. 228, 20 aug. 1997, p. 2; Maga, Mihai, Sculptorul Virgil Fulicea a fost omagiat la Făgăraş, în Transilvania Expres, nr. 1207, 19 aug. 1997, p. 2; Popa, Ioan, Un mare sculptor făgărăşean (Virgil Fulicea, 90 de ani de la naştere), în Gazeta de Transilvania, nr. 2160, 9 aug. 1997, p. 4.; Virgil Fulicea, concepție grafică de Daniel Voinea, material foto și documentar de Cornel Tatai-Baltă, [Blaj]. 2007, 28 p.; Literat, Liviu, Rus, Alexandra, Virgil Fulicea – Întoarcere în timp, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2007; Grecu, Ioan, Funariu, Ioan, Baki Nicoară, Lucia, Personalități din Țara Făgărașului (1800-prezent), Făgăraș, Ed. „Mesagerul de Făgăraș”, 2009, p. 108–110.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.